Atacul golănesc al lui Mircea Dinescu (70 de ani) la adresa lui Gabriel Liiceanu (78 de ani) găsește un susținător neașteptat: Theodor Paleologu (47 de ani), fiul scriitorului Alexandru Paleologu (1919-2005).
Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2019, din partea PMP, trimite o săgeată otrăvită în direcția lui Liiceanu, care îndrăznise să-i facă un portret necruțător impostorului Dinescu, „simbolul de laborator” al Revoluției române.
Theodor Paleologu a găsit de cuviință să intervină, cu un scurt comentariu, chiar la postarea lui Mircea Dinescu pe propria-i pagină de Facebook, unde „disidentul Moscovei” îl ataca grosolan pe Gabriel Liiceanu.
Theodor Paleologu a scris: „Povestea de la final cu vinul de la Măgureanu este foarte savuroasă și ne arată că uneori domnul Liiceanu poate fi autoironic, uman și chiar simpatic. Nu știu cât de des i se mai întâmplă în ultima vreme. Impresia mea este că îmbătrânește urât”.
Paleologu-junior se referă la următorul pasaj dintr-o confesiune a lui Gabriel Liiceanu, reprodusă cu voluptate de Mircea Dinescu: „Și totuși, starea de alertă în privința directorului proaspăt înființatului SRI (Virgil Măgureanu – n. red.) nu mi-a dispărut. La câteva zile după vizita pe care o făcusem, un tip sună la ușa apartamentului meu din Intrarea Lucaci și îmi lasă, «din partea domnului director», o lădiță cu șase sticle de vin alb. M-am tot învârtit în jurul lădiței câteva zile și am terminat prin a trage concluzia că n-ar fi fost nicio problemă să se fi introdus ceva prin dopul sticlelor cu o seringă, de pildă. Era mai prudent să nu le deschid. Dar ce să fac cu ele? Dacă n-aveau nimic, ar fi fost păcat să le arunc. Apoi mi-a venit ideea salvatoare: la prima întâlnire a Grupului, le-am dus la sediul GDS din Calea Victoriei. Bineînțeles, n-am deconspirat proveniența. Au fost primite – și băute pe loc – cu mare bucurie. În ce mă privește, învățasem din vizita la domnul Măgureanu ceva: paharul din fața mea a rămas toată seara neatins. Apoi au trecut zilele și am constatat că toată lumea era bine: numărul membrilor Grupului nu scăzuse nici măcar cu unul. Am oftat ușurat. Pleșu avusese dreptate: eram paranoic”.
Atacul lui Theodor Paleologu la adresa lui Gabriel Liiceanu este surprinzător și prin prismă politică: amândoi au făcut parte din tabăra președintelui Traian Băsescu, în cele două mandate ale acestuia la Palatul Cotroceni (2004-2014). În schimb, Mircea Dinescu a fost un tenace susținător al PSD, profitând la maximum din această coabitare rușinoasă.
Anul trecut, pe 23 mai, Theodor Paleologu amintea un moment din urmă cu aproape trei decenii, când Gabriel Liiceanu nu „îmbătrânea urât”, dimpotrivă, îl sprijinea cu niște „frumoase cuvinte” ca să obțină o bursă Soros.
Poate faptul că Gabriel Liiceanu s-a delimitat, în ultimii ani, de NOUA (!) abordare a lui Traian Băsescu față de problemele Corupției și Justiției să fie explicația atacului… ÎNCĂ-„BĂSISTULUI: (!) Theodor Paleologu?!
Scuze, CORECTĂM (în ultimul rând): „(…) „BĂSISTULUI” (…)”, între ghilimele!
Bine căăă… „îmbătrânește-frumos” Mircea Dinescu…
Pai nu a fost tatal lui Paleologu colaborator al securitatii? Fiul nu se dezminte….umbla sa sprijine pe cine trebuie….in mintea lui….dupa cum si bursa Soros s-a ferit s-o accepte, nu se stie din ce soi de prudenta….
Încet încet se desconspiră și cele mai adânci nivele KGB din Romania.
Amîndoi (Dinescu-Liiceanu)fac parte din ,,intelighenția,, romanească,( atîta cît a mai rămas) păturica (subțirică, vai) de chivernisiți. Căci, dacă Dinescu nu s-a sfiit să-și etaleze moșia (grație TVR), să nu ne gîndim că Liiceanu ar fi vreun gînditor pitulat în vreo mansardă, molfăind o coajă de paine…. Din păcate, cei doi, (spre deosebire de alți cîțiva – Pleșu, Patapievici….mai e vreunul?- care s-au retras în turnulețul lor (de fideș, să zicem) n-au găsit ceva mau urgent sau mai important de făcut în acest moment decît să se bălăcărească reciproc, fiecare în stil propriu.
Acum cînd vedem cum incultura se propagă în masă mai rău decît orice alt virus, cînd oamenii de rînd au nevoie de intelectuali care să le deschidă mintea, care să-i îndrume, care să le poată transmite idei pe limba lor cea de toate zilele, noi vedem o gîlceavă sterilă de țațe ofuscate. Să nu ne mirăm deci că alde Becai, Șoșoacă și ale genii locale cîștigă simpatia mulțimii…