vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsȘefii IPJ Bacău și cei ai Poliției Onești "au minimalizat importanța crizei"...

Șefii IPJ Bacău și cei ai Poliției Onești „au minimalizat importanța crizei” de la Onești. Cei patru vor fi destituiți, anunță ministrul de Interne

-

Șeful IJP Bacău (Vasile Oprișan) și adjunctul său (Adrian Tuluc), precum și șeful Poliției Onești (Cristinel Andrieș) și adjunctul său (Iuri Mereșan) vor fi destituiți după tragicul incident de luni, când Poliția a ratat operațiunea de salvare a doi muncitori luați ostatici și uciși de un pensionar.

Pe parcursul dialogului cu mediatorul venit de la Bacău, criminalul i-a indicat pe șefii IJP Bacău și cei ai Poliției Onești drept “bandiți” care participaseră la presupuse abuzuri soldate cu pierderea apartamentului.

Anunțul schimbării celor doi comandanți din funcție a fost făcut de Lucian Bode, ministrul de Interne. Acesta a exprimat ceea ce, de câteva zile, spune toată opinia publică din România: “Cel mai greu de acceptat este că, în urma unor intervenţii ale unor structuri ale MAI, nu am reuşit să salvăm vieţile unor persoane aflate în pericol“.

Bode a anunțat, de asemenea, sesizarea Parchetului pentru neglijenţă în serviciu, în cazul celor patru polițiști-șefi.

Lucian Bode: în momentul luării de ostatici, șeful IPJ Bacău lipsea, iar adjunctul său „a minimalizat importanța evenimentului”

În momentul producerii crizei cu luare de ostatici la Onești, comandantul IPJ Bacău nu era la serviciu. La comandă se afla adjunctul său, care n-a sesizat gravitatea situației și s-a dus târziu la Onești, “minimalizând importanța evenimentului”, a spus ministrul.

- Advertisement -

Bode a adăugat că, deoarece n-a înțeles cât de periculos era incidentul, IPJ Bacău n-a alocat suficiente resurse.

Conducerea Poliției Onești a ignorat amenințările pe care le lansase criminalul și în trecut, a explicat Bode. Acesta a remarcat și că s-a comunicat greșit cu agresorul, până la sosirea negociatorului, „ceea ce a contribuit la accentuarea stării de irascibilitate”.

În plus, „măsurile dispuse la faţa locului au fost deficitare. Conducerea Poliţiei Oneşti nu a tratat corespunzător solicitările negociatorului”, a adăugat Bode.

- Advertisement -

El a mai spus că forţele de intervenție au fost echipate corespunzător, dar au acționat deficitar.

„Principala deficienţă constatată a fost relaţionarea defectuoasă dintre factorii de comandă”, a spus el.

Cei patru polițiști demiși

  • Chestorul Vasile Oprișan – șeful IPJ Bacău
  • Comiarul-șef Adrian Tuluc – adjunctul șefului IPJ Bacău
  • Comisarul-șef Cristinel Andrieș – șeful Poliției Onești
  • Comisarul-șef Iuri Mereșan – adjunctul șefului Poliției Onești.

Criminalul era recidivist, condamnat în trecut pentru vătămare corporală și pentru alte infracțiuni, dar polițiștii „au crezut” că nu-și va pune în practică amenințările

Gheorghe Moroșan, un bărbat în vârstă de 68 de ani furios că și-a pierdut apartamentul – despre care acuză că i-a fost luat abuziv, printr-o complicitate a șefilor Poliției cu persoane din Justiție –, a luat luni ostatici doi muncitori care renovau locuința. Seara, după 5 ore de discuții cu polițiștii, care s-au comportat total neprofesionist, Moroșan i-a ucis pe cei doi ostatici.

Poliția a intervenit tardiv, ciuruindu-l pe criminal. La rândul său, acesta a ajuns la spital, cu plăgi împușcate în mâini, picioare și abdomen.

Moroșan mai avea la activ 4 condamnări pentur furt, vătămare corporală și conducere sub influența alcoolului și a drogurilor.

În ciuda acestor antecedente, polițiștii din Onești au tratat superficial amenințările lui Moroșan, bagatelizându-le. Fără să aibă nicio bază rațională, forțele de ordine din Onești “au crezut” că recidivistul nu-i va ucide, până la urmă, pe cei doi ostatici pe care-i luase.

Modul superficial în care s-au comportat forțele de ordine a dus la o tragedie care amintește de cazul Caracal, de acum doi ani, când de asemenea apelurile disperate ale fetei sechestrate de criminalul Gheorghe Dincă au fost bagatelizate de polițiști.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

TEROARE LA ONEȘTI. Un individ de 68 de ani a sechestrat și înjunghiat mortal doi meșteri mai tineri, care-i renovau apartamentul. Polițiștii au ratat operațiunea de salvare

1 COMENTARIU

  1. Doar că PROSTĂNACUL de Bode a spus/citit „minimIZAT”, ceea ce este… ALTCEVA!
    (Dar…, ce să-i ceri NĂTĂRĂULUI ăstuia să cunoască limba română…, vai de el!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -