duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăNewsProstie agresivă: “Sunt funcționar plătit să vă dea afară!”. De aproape 3...

Prostie agresivă: “Sunt funcționar plătit să vă dea afară!”. De aproape 3 luni, absolvenților de Medicină nu li se dau diplomele pentru că n-are cine să le ștampileze!

-

De aproape 3 luni, funcționarii de la Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică din cadrul MinisteruluI Sănătății refuză să le elibereze absolvenților de Medicină diplome și atestate, sub pretextul că n-are cine să le semneze și să pună ștampila!

Cazul, prezentat de Digi 24, este năucitor. Examenele s-au dat în noiembrie, iar după publicarea rezultatelor peste 1.500 de absolvenți așteaptă de aproape 3 luni să li se dea actele absolut necesare pentru a se angaja. Prin acest blocaj stupid generat de incompetența și birocrația din minister, inclusiv statul român este privat de forță calificată de muncă. Asta, în condițiile în care același stat român spune că există deficit masiv în rândurile medicilor.

Evenimentele de la Centrul de Resurse Umane arată cât de tare au fost sensibilizați funcționarii publici de ultimatumul primit acum nicio lună de la premierul Florin Cîțu.

Kafka la Ministerul Sănătății: telefoanele nu funcționează, la e-mail nu se răspunde, la sediu nu se lucrează cu publicul pentru că „e pandemie”

Deficit nu este, în schimb, în rândurile birocraților și nici la Centrul de Resurse Umane de la Ministerul Sănătății. Când jurnaliștii de la Digi 24 au venit să întrebe ce se întâmplă, funcționarii s-au mobilizat rapid. Au închis ușile, iar un individ deranjat la propriu de la cafea (a ieșit cu paharul în mână) i-a îmbrâncit, spunându-le că este “un funcționar plătit să vă dea afară” pentru că “n-avem program cu publicul”!

- Advertisement -

Aceeași atitudine o au bugetarii de la Centrul de Resurse Umane al Ministerului Sănătății și față de tinerii medici. Plătiți bine și la timp de statul român, inclusiv cu sporuri de stres și de computer, funcționarii refuză până și să stea de vorbă cu absolvenții care bat cărări la ușile lor. Instituția este literalmente o fortăreață care nu mai “produce” decât cheltuieli. Potrivit Digi 24, la telefoanele Centrului de Resurse Umane nu nu răspunde nimeni, la e-mail se răspunde doar întâmplător și cu mare greutate, iar apariția pandemiei a fost un pretext ideal să se închidă orice comunicare directă, anulându-se programul cu publicul!

Centrul de Resurse Umane n-are ștampilă, Direcția de care aparține n-are director, așa că tinerii medici nu-și primesc diplomele

Funcționărimea statului român, rămasă în comunism și după mai bine de 30 de ani, produce frecvent astfel de scene din cărțile lui Kafka. Centrul de Resurse Umane a devenit anul trecut Serviciu subordonat unei Direcții din Ministerul Sănătății. Noul Serviciu nu mai are ștampilă ca să fie aplicată pe diplome, iar Direcția căreia i-a fost subordonată în minister n-are director, ca să le semneze!

În acest timp, tinerii doctori nu-și primesc diplomele și nu știu de ce, pentru că nu le explică nimeni și nici nu pot să ia legătura cu cineva. La telefoane și e-mailuri nu li se răspunde, iar când vin la sediul Centrului de Resurse Umane află că nu pot intra pentru că “e pandemie și n-avem program cu publicul”.

- Advertisement -

Unul dintre medicii confruntați cu această problemă a povestit pentru Digi 24: “Mi s-a întâmplat să dau mail, să nu primesc niciun răspuns, să mă duc persoanal acolo deşi ei nu au relaţii cu publicul, dar am zis să încerc. Este o adresă de mail la care scrii dar nu primeşti răspuns tot timpul sau primeşti după o săptămână şi o registratură care spune că ea nu ştie, doar primeşete acte şi un bodyguard”.

Neoficial, funcționarii știu că “mai durează o lună”, iar documentele ar fi “la semnat la ministru”. Explicația pentru blocaj, obținută tot “pe surse”, pentru că nimeni din instituție nu își asumă răspunderea de a vorbi, este că la instituția nu are director.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Deputatul Cozmanciuc, trimis în judecată după ce a pretins 500.000 de lei pentru o numire la Apele Române, pe „filiera Costel Alexe”

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -