duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăNewsSTENOGRAME. Caz-școală: cum ajunge o fată de PSD-ist șefă la Informatizare la...

STENOGRAME. Caz-școală: cum ajunge o fată de PSD-ist șefă la Informatizare la 23 de ani. “M-am certat cu Dragnea. L-adusese pă băiatu’ lui de la Teleorman! Auzi, tu, mă, mânca-ți-aș!“

-

Stenogramele interceptărilor din procesul în care a fost condamnat la 3 ani de închisoare Valeriu Zgonea, fostul președinte PSD al Camerei Deputaților, arată modul în care ajung copii de 23, 24 sau 26 de ani președinți și directori în ministere sau parlamentari ai României.

Ziare.com publică povestea Ioanei Dobrică, fata unui lider PSD Buzău ajunsă la 23 de ani șefă a Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din Ministerul pentru Societatea Informațională, la 24 de ani – subsecretar de stat în Ministerul Comunicațiilor, iar la 26 de ani – deputat.

Cazul este exemplar pentru felul în care funcționează PSD: o structură de tip mafiot care a capturat statul și ține ostatici locuitorii țării.

În stenogramele înregistrate de DNA în perioada 2012-2013 apar personaje din prim-planul PSD și al politicii românești în ultimii ani: Valeriu Zgonea (fost președinte al Camerei Deputaților), Marcel Ciolacu (președintele PSD), Liviu Dragnea (fost președinte PSD și fost președinte al Camerei Deputaților), Dan Nica (europarlamentar PSD, fost ministru al Comunicațiilor).

Copiii liderilor de partid mai mici și mai mari, plasați subsecretari de stat și șefi de instituții care aparțin de ministere

Dumitru Dobrică, la acel moment consilier județean PSD în Buzău, voia să-și vadă și el fetița, pe Ionela Dobrică, lansată în administrația centrală. Așa că a apelat la prietenii săi, Valeriu Zgonea (atunci președintele Camerei Deputaților) și Marcel Ciolacu (acum șeful PSD). Contra unor mici “atenții” (servicii de turism și construirea unei case de vacanță în Covasna), Zgonea s-a luptat cu Dragnea (care-și adusese “băiatu’ lui de la Teleorman) ca s-o plaseze pe tânără în funcție.

- Advertisement -

Ionela Dobrică a fost “parașutată” efectiv în fruntea unei instituții pentru care nu doar că nu avea niciun fel de calificare, dar nici măcar nu știa cum se numește! Discuțiile arată că în PSD nici nu se discuta despre așa ceva – numirea unor oameni care să aibă legătură cu domeniile respective. Pur și simplu era o bătaie pe funcții, fiecare gașcă încercând să-și plaseze propriii protejați.

Ionela Dobrică a avut o carieră fulminantă. La 23 de ani a fost pusă șefa instituției care se ocupă cu informatizarea la nivel național. La 26 de ani era deja deputată

Ionela Dobrică a fost pusă la CNMSI pe 23 aprilie 2013, după ce Dumitru Dobrică s-a ofuscat că fetița a rămas pe dinafară:  „Mă, voi ați făcut împărțeala la partid ca să-i luați, să-mpărțiți colegiu’ lu’ ADRIAN și i-ați împărțit colegiu’ lu’ OANA și pă ea n-ați pus-o nicăieri!”.

„Aaa, m-a sunat acum șefa de cabinet a lu’ Nica. Mi-a zis «Felicitări, doamna președinte de la CNMSI!»”. „Păi, CMMSI ce este? Ei, în cadrul lor, au o Agenție… Agenda Digitală, mi se pare!“

Pe 22 aprilie 2013, cu o zi înainte să fie pusă șefă la CNMSI, Ionela Dobrică își sună tăticul, să-i dea vestea cea mare. Amândoi sunt confuzi, habar n-au unde va fi șefă fetița, dar se bucură că va fi „pă funcție”.

- Advertisement -

Dumitru Dobrică: Da!
Ionela Dobrică: Aaa … m-a sunat acum șefa de cabinet a lu’ Nica! (Dan Nica, ministru al Comunicațiilor – n. red.)
Dumitru Dobrică: Da?
Ionela Dobrică: Să-mi zică că mâine dimineață să nu mă duc acolo singură, să mă duc întâi la minister, că merge Nica cu mine să mă prezinte… Și m-a întrebat dacă știu despre ce e vorba și i-am zis că încă nu știu. Și mi-a zis că este… mi-a zis „Felicitări, doamna președinte de la CNMSI!”.
Dumitru Dobrică: Păi… CMMSI ce este? Da, a zis că sunt două variante: ori subsecretar de stat…
Ionela Dobrică: Așa!
Dumitru Dobrică: …ori președinte la Agenția… ei în cadrul lor, au o Agenție… Agenda Digitală, mi se pare!
Ionela Dobrică: N-au, asta este CNMSI-ul. Da!
Dumitru Dobrică: Da, și te pune președinte de Agenție. Ori…
Ionela Dobrică: Pai, da. Asta a fost.
Dumitru Dobrică: …secretar de stat ori președinte de Agenție.
Ionela Dobrică: Ori asta. Asta. Da. Înseamna că, gata!
Dumitru Dobrică: Înseamnă că n-a mai înființat o… n-a mai înființat…
Ionela Dobrică: Postul ăla, da. Și mi-a dat asta.
Dumitru Dobrică: Da, da e bine. E foarte bine acolo, mi-a zis Vali că-i….
Ionela Dobrică: Da!
Dumitru Dobrică: …și mai bine, zice, așa, dac-ar…
Ionela Dobrică: Da.
Dumitru Dobrică: Păi, atunci du-te dimineața la Nica să te…
Ionela Dobrică: Normal. Să văd ce am făcut!
Dumitru Dobrică: Hai! Și după aia vin și eu, îmi spui ce-i acolo de făcut. A zis Vali că ți-a găsit un șef de cabinet bun…
Ionela Dobrică: Da?
Dumitru Dobrică: …care a lucrat în domeniu și știe cu ce se mănâncă și…
Ionela Dobrică: Perfect!
Dumitru Dobrică: Înseamnă că, dacă te-a felicitat, ți-a dat numirea.
Ionela Dobrică: Mmmh!
Dumitru Dobrică: Și cum? Te duci la Nica direct sau cum?
Ionela Dobrică: Da. Mă duc mâine dimineață la Minister și văd ce…
Dumitru Dobrică: Hai! Bine!

În 2016, ca orice PSD-ist care se respectă, Ionela Dobrică era deja mare patrioată și luptătoare cu Oculta, Soros și multinaționalele: fusese aleasă deputată la 26 de ani și intrase în Comisia pentru Muncă și Protecție Socială!

Împărțirea funcțiilor după ce a câștigat USL alegerile: „Am stat patru ore cu Marcel. Și Hrebe, eu cu Marcel și ei trei. Noi, cei mai șmecheri, adică”

Într-o altă interceptare, Dumitru Dobrică i se lăuda unui prieten cu aranjează “ca șmecherii” cu Viorel Hrebenciuc și Marcel Ciolacu împărțirea funcțiilor în stat după ce USL a câștigat alegerile din toamna lui 2012. Discuția avea loc pe 12 decembrie 2012.

Dumitru Dobrică: Am stat patru ore cu Marcel, da’ am stat de vorbă cu primul-ministru (n.r. – Victor Ponta), măi….
Domn: A!
Dumitru Dobrică: …până la urmă. Că a venit în birou la Vali.
Domn: A! Foarte frumos! Bravo!
Dumitru Dobrică: Și Hrebe, eu cu Marcel (n.r. – Ciolacu) și ei trei. Noi, cei mai șmecheri, adică.
Domn: Ați rezolvat? Ai rezolvat?
Dumitru Dobrică: Știa, da! Am rezolvat… Cu Marcel vedem acuma, că vine Vali aici să… să le pună pă hârtie. Ne ducem să mâncăm la Osho și voiam să te chemăm și pă tine.
Domn: Săru-mâna, da n-am cum! Până la nouă sunt aicea!

Zgonea: “Stai, mă, că mă cert cu Dragnea, că Dragnea voia să pună el subsecretar… L-adusese pă băiatu’ lui de la Teleorman! Auzi, tu, mă, mânca-ți-aș!“

Pe 24 ianuarie 2013, Valeriu Zgonea i-a povestit lui Dumitru Dobrică în ce fel s-a certat cu Liviu Dragnea pentru a putea să-i plaseze fetița în fruntea CNMSI.

Dumitru Dobrică: Da, măi, domn’ președinte! Ce-ai pățit?
Valeriu Zgonea: Ce faci, mă? Uite, mă cert cu prietenu’…
Dumitru Dobrică: Aaa! Te-am sunat și ieri, n-ai mai răspuns. Nici azi. Bă, zic, ce-o fi având cu mine?
Valeriu Zgonea: Stai, mă, că mă cert cu Dragnea, că Dragnea voia să pună el subsecretar…
Dumitru Dobrică: Îi nebun la cap?
Valeriu Zgonea: Pe cuvântu’ meu! Deci… căldură! Acuma l-am convins!
Dumitru Dobrică: Da?
Valeriu Zgonea: Da! Că i-o face pe Oana subsecretar de stat la Ministeru’ Telecomunicațiilor, c-o face nu știu unde! Nu, mă, io aicea vreau!…
Dumitru Dobrică: Și s-a lămurit? Ce-a zis? Sau…
Valeriu Zgonea: Da, mă, s-a lămurit, nu-i problemă! Oricum, faptu’ c-am smuls trei variante îi mai bine, știi? L-adusese pă băiatu’ lui de la Teleorman! Auzi, tu, mă, mânca-ți-aș!
Dumitru Dobrică: Da, păi mi-a zis, că-i zisese Nicu… Oana m-a sunat adineaori, îi zisese Nicu că dacă nu s-o putea un director, nu-ș’ ce! „Nu, domnule, nu vreau niciun director!”, i-a spus…
Valeriu Zgonea: Nu, mă, cu…
Dumitru Dobrică: C-am trimis-o cu… N-am trimis-o singură, ca s-o fraierească, am trimis-o cu Andrei! Cu Andrei, că Andrei îi prieten cu Nicu!
Valeriu Zgonea: Așa, așa! Da!
Dumitru Dobrică: Și… s-a dus cu Andrei, că Bogdan n-a putut, Bogdan a plecat în Austria cu Vlad și cu…
Valeriu Zgonea: …
Dumitru Dobrică: Așa! Bun! Io sunt la…
Valeriu Zgonea: Știu! C-am auzit că pleci!
Dumitru Dobrică: … Cislau și mă duc la munte, vii?
Valeriu Zgonea: Bravo! Nu, nu, nu! Pai, da’ acum am terminat, mă!
Dumitru Dobrică: Vine și… mâine!
Valeriu Zgonea: Foarte bine! Pup-o!
Dumitru Dobrică: O pup!
Valeriu Zgonea: Te sun io dacă e ceva, da? Hai, pa, pa!
Dumitru Dobrică: Pa, pa! Te pup!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Beizadeaua lui Bădălău petrece în Dubai cu Bianca Drăgușanu, „transferată” de la interlopul Alex Bodi. Soția îl aștepta la o ședință de consiliere parentală. Ei au doi copii și se află în proces de divorț

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -