Autoritățile strâng șurubul și mai tare la Paris, unde începând de vineri s-au interzis și livrările la domiciliu ale restaurantelor între orele 22.00 și 6.00, precum și vânzarea de alcool pe timpul nopții. Măsura a fost luată, suplimentar de toate restricțiile intrate în vigoare săptămâna trecută, după ce s-a constatat că populația încearcă să “fenteze” masiv măsurile de stopare a infectării cu coronavirus.
Poliția a constatat că, profitând de “portița” lăsată de autorități săptămâna trecută, când s-a declarat noul lockdown în Franța, mulți clienți și curieri se strâng noaptea în restaurante, unde se produce aglomerație. De asemenea, s-a descoperit că se țin numeroase petreceri clandestine și cine private.
Săptămâna trecută, în fața valului uriaș de cazuri care amenința să înghită Franța, președintele Macron a instituit un nou lockdown. Dar, spre surprinderea tuturor, la 7 zile distanță după declararea carantinei, numărul infectărilor continuă să crească (joi, 5 noiembrie, a ajuns la peste 58.000 de cazuri în 24 de ore).
S-au căutat cauzele acestei situații și s-a descoperit că, pe lângă întârzierea deja cunoscută cu care se văd măsurile de prevenție (la circa două săptămâni începe să scadă efectiv numărul de cazuri), mai există și inconștiența oamenilor, care se folosesc de supapele lăsate de autorități ca să eludeze restricțiile.
În consecință, guvernul francez a recurs la înnăsprirea măsurilor. Oamenii trebuie să prezinte declarații pe proprie răspundere când ies pe stradă, vânzarea de alimente a fost suspendată complet pe timpul nopții, la fel vânzarea de băuturi alcoolice.
Anne Hidalgo, primărița Parisului, a explicat pentru BFM TV: „Atunci când există oameni care nu respectă regulile jocului, expunând riscului sănătatea unui număr mare de persoane, trebuie să pui în practică noi restricții“.