luni, noiembrie 25, 2024
AcasăNewsÎn România circulă altă tulpină a virusului SARS-CoV-2, mai puțin mortală, dar...

În România circulă altă tulpină a virusului SARS-CoV-2, mai puțin mortală, dar mai contagioasă decât varianta Wuhan

-

În România circulă și infectează oamenii o altă tulpină a virusului SARS-CoV-2, mai puțin agresivă și care provoacă o mortalitate mai scăzută decât varianta Wuhan, care a apărut inițial în China. Specialiștii de la institutul OncoGen din Timișoara au făcut studii în întreaga țară și n-au mai găsit tulpina inițială, care era extrem de agresivă și virulentă, scrie Adevărul.

Virusurile, la fel ca orice alt organism viu, evoluează, se schimbă și se adaptează mediului. Suferă mutații, iar unele tulpini devin mai agresive, iar altele, dimpotrivă, mai puțin periculoase pentru gazda infectată (în acest caz, omul).

Despre acest lucru a vorbit încă de astă-primăvară și profesorul Doina Azoicăi, președinta Societății Române de Epidemiologie, care a explicat pentru ziaristii.com că situația sanitară va depinde foarte mult de felul în care va evolua virusul. Profesoara a anticipat corect atunci că SARS-CoV-2 urma să piardă din agresivitate peste vară, urmând să ne aștepte o toamnă și o iarnă grea odată cu apariția sezonului rece.

„Această mutaţie s-a petrecut în aproape toată lumea, Europa, Statele Unite ale Americii, posibil şi prin alte părţi, în decurs de o lună“

Acum, predicțiile se confirmă științific, prin rezultatele cercetărilor. Virgil Păunescu, directorul Institutului OncoGen din Timișoara și vicepreședintele Academiei de Științe Medicale, a explicat: “Am luat toată informaţia disponibilă în România. S-au făcut peste o sută de secvenţializări. Am încercat să vedem încotro se îndreaptă sau s-ar putea îndrepta acest virus. Noi am văzut câteva articole care spun că virusul original Wuhan a fost dislocuit de o variantă nouă, nu ştiu dacă e corect să-I spun tulpină, care are o mutaţie în regiunea S. Sunt acele coroniţe care apar pe virus. S-a mutat un aminoacid cu un alt aminoacid, în poziţia 614. Această mutaţie s-a petrecut în aproape toată lumea, Europa, Statele Unite ale Americii, posibil şi prin alte părţi, în decurs de o lună. Noua variantă a înlocuit vechea formă Wuhan. Noi am găsit că în România nu există decât varianta nouă. Nu mai există varianta Wuhan. Cele 112 secvenţializări făcute aparţin variantei noi“.

- Advertisement -

Noua tulpină “se transmite mai ușor, încărcătura virală e mai mare, iar mortalitatea mai mică. Dar aceste mutații apar la întâmplare. Virusul poate redeveni mult mai mortal

Principalele schimbări, spune cercetătorul, sunt că virusul a devenit mai puțin mortal, dar mult mai infecțios, adică se răspândește mai repede de la om la om: „Se transmite mai uşor, încărcătura virală este mai mare, ar trebui să fie mai uşor de diagnosticat, apropo de testele PCR, iar mortalitatea să fie mai mică. Dacă mă uit la ce s-a întâmplat până să înceapă această fază a doua, am văzut că numărul de infectări zilnice, care nu e concludent, pentru că nu testăm suficient, mortalitatea nu a sărit în acelaşi ritm cu numărul de infectări. Ceea ce se potriveşte cu concluziile pe care le-am citit noi, că virusul este mult mai infecţios, dar mai puţin generator de forme severe“.

Această nouă situație nu este nici definitivă, nici de natură să ne liniștească, pentru că mutațiile se vor produce în continuare, iar omenirea trebuie să se pregătească și pentru eventualitatea în care virusul devine mult mai periculos decât acum.

Doctorul Virgil Păunescu: „Se poate ajunge și la infecţiozitate maximă şi mortalitate asemănătoare cu cea de la Ebola, adică 60 la sută. Pentru că virusul se mută (suferă mutații – n. red.) la întâmplare. Faptul că s-a mutat aşa cum s-a mutat acum nu e o regulă. Era de aşteptat. Dar lucrurile se petrec la întâmplare, nu e nicio logică. Sigur că virusurile foarte mortale omoară repede gazda şi dispar. Dar nu e cazul în aceste aglomerări urbane actuale să credem că virusul nu mai găseşte oameni. Încercăm să vedem cum arată varianta cea mai proastă posibilă şi să ne pregătim să vedem cum ar trebui să arate vaccinul în acel caz. Noi nu credem că se va ajunge la acel nivel, dar cine credea acum doi ani că o să ajungem şi în situaţia asta?“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Garcea, revoluționarul Securității: „Vă chem în Piața Victoriei! Nu mai suport!”

Încă o murătură artistico-conspiraționistă: agramatul Mihai Mărgineanu. Apără tâmpeniile lui Dan Bittman jignind „turma” și „multele oi senile” care respectă regulile anti-pandemie

Patriarhul Daniel amenință Guvernul cu mânia divină: “Regimul comunist a căzut, în 1989, la câteva luni după ce a interzis închinarea la sfintele moaște”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -