Simona Halep (locul 2 mondial) s-a calificat în finala puternicului turneu de la Roma, luându-și revanșa în fața spaniolei Garbine Muguruza (locul 17 WTA), cea care o eliminase în semifinale la Australian Open. Este cea de-a treia finală consecutivă a Simonei, după ce a triumfat la Dubai și la Praga.
Cifrele din 2020 arată foarte bine pentru campioana română: 19 victorii și numai două înfrângeri! Simona n-a mai pierdut de aproape 8 luni. Pe 30 ianuarie era învinsă, la Melbourne, în semifinale, de Garbine Muguruza: 7-6, 7-5.
Aceeași Muguruza i-a ieșit în cale, tot în semifinale, și acum, la Roma. Simona și-a luat revanșa, dar în seturile 2 și 3 a avut căderi teribile, fiind aproape de o înfrângere dureroasă.
Setul 1: Simona a controlat da capo al fine, câștigând cu 6-3.
Setul 2: Simona a condus cu 4-2, dar a pierdut cu 4-6 (a cedat patru ghemuri consecutive).
Setul 3: Simona a condus cu 5-1 și urma la serviciu. A pierdut însă trei ghemuri consecutive, dintre care două pe propriul serviciu, și s-a ajuns la 5-4. Românca părea debusolată, dar Muguruza i-a făcut un cadou uriaș: la 15-30 a făcut două duble greșeli, situație rar întâlnită la un asemenea nivel.
În fine, Simona Halep s-a calificat în finală, unde e favorită în fața cehoaicei Karolina Pliskova (locul 4 WTA).
Finala Halep – Pliskova se va disputa luni, 21 septembrie, de la ora 15.30, și va fi transmisă de Digi Sport.
Este a treia oară când Simona Halep ajunge în finală la Roma. În 2017 și 2018, ea a fost învinsă de aceeași adversară: Elina Svitolina (Ucraina).
Pentru calificarea în finală, Simona va primi 150.000 de euro şi 585 de puncte WTA.
Câștigătoarea turneului de la Foro Italico va primi 205.190 de euro şi 900 de puncte WTA.
Neînvinsă din ianuarie 2020, Simona Halep are 13 victorii consecutive: 4 la Dubai, 5 la Praga și 4 la Roma.
Meciurile Simonei Halep în 2020:
Parcursul Simonei Halep (nr. 2 WTA) la Roma:
- Finală: o va întâlni pe Karolina Pliskova (Cehia, 4)
- Semifinale: 6-3, 4-6, 6-4 cu Garbine Muguruza (Spania, 17)
- „Sferturi”: 6-2, 2-0 (abandon) cu Iulia Putințeva (Kazahstan, 30)
- „Optimi”: 7-5, 6-4 cu Dayana Yastremska (Ucraina, 29)
- Turul 2: 6-3, 6-4 cu Jasmine Paolini (Italia, 99)
- Turul 1: liberă