vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăMainPionul otrăvit cu care PSD a demolat bugetul țării: Vosganian. Acesta întoarce...

Pionul otrăvit cu care PSD a demolat bugetul țării: Vosganian. Acesta întoarce azi serviciul din 2015, când PSD l-a salvat de pușcărie

-

Personajul care a ajutat PSD să arunce miercuri în aer bugetul României, prin angajarea unor cheltuieli suplimentare de 65 de miliarde de lei, este deputatul ex-liberal Varujan Vosganian – ales în 2016 pe listele ALDE.

Fostul ministru al Economiei din cabinetul lui Tăriceanu întoarce astfel PSD-ului serviciul neprețuit din 2015, atunci când social-democrații l-au salvat de la pușcărie. DNA a cerut de două ori Parlamentului încuviințarea trimiterii în judecată a lui Vosganian.

De la „nu ne putem salva pe rând, trebuie să ne salvăm toți odată!“ în fața DNA, la gestul criminal din septembrie 2020

Deputatul a fost atunci protagonistul unor scene ridicole, el izbucnind în lacrimi, lamentându-se penibil și chiar dându-și cu mir înaintea ședinței decisive. PSD-iștii au respins cererea DNA, iar Vosganian a rămas în libertate, ca să slujească sistemul și altădată.

El și-a achitat o parte din datorie în 2018, când a votat pentru măcelărirea legislație penale așa cum își dorea Dragnea. Vosganian a intrat în antologia rușinii Parlamentului român pe 19 iunie 2018, când a rostit către colegii parlamentari celebra sintagmă “nu ne putem salva pe rând, trebuie să ne salvăm toți odată!”, aluzie la faptul că DNA îi încolțise pentru fărădelegile făcute.

- Advertisement -

Miercuri, 16 septembrie 2020, Vosganian s-a făcut din nou util stăpânilor săi de la PSD. PNL, PMP și UDMR au absentat de la ședința comisiilor reunite de buget finanțe, forțând o anulare a întrunirii din lipsă de cvorum.

Încercarea de blocare a asaltului asupra bugetului României a fost dejucată de Vosganian. Cu ajutorul lui, PSD a făcut majoritatea care i-a permis să facă modificările criminale pentru România.

Prăbușirea lui Vosganian în brațele lui Ciolacu a fost observată sarcastic și de Florin Roman, liderul deputaților liberali: “PSD nu ar fi putut obține cele 20 de voturi necesare unui raport de adoptare, fără «votul de aur» al proaspătului om de stânga, Varujan Vosganian“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

3 COMENTARII

  1. Este una dintre cele mai JIGODII ale perioadei postcomuniste.
    Imi amintesc de tiradele lui mpraliste din vremea cand era seful unui partid ce se declara mai liberal decat PNL, cu care ulterior a fuzionat.
    Este mai igodie decat Tariceanu. Asta, macar nu o face pe intelectualul de elita.

  2. O muhaia imputita si ordinara, asta e vosganian, un guzgan infect, care sper sa nu mai ajunga in parlament, ca si tariceanu, astfel incat sa-i umfle DNA pentru toate hotiile pe care le-au facut. Sa vedem pe unde scoate camasa psd-ul, la cati are de trecut pe lista din afara partidului – scarbosii din alde, mizeriile lui voiculescu, ciolace e fortat sa ajusteze temeinic listele la parlamentare. In trendul de-acum, doar locurile 4-5 de pe lista au sanse cat de cat, poate da Dumnezeu si se alege praful de toti!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -