vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăFără categorieItalia: premierul e audiat de procurori pentru că au murit prea mulți...

Italia: premierul e audiat de procurori pentru că au murit prea mulți oameni. România: pentru că au murit „prea puțini”, PSD acuză că virusul e „o prostie”

-

Gestionarea dezastruoasă a pandemiei de coronavirus, care s-a soldat în Italia cu peste 34.000 de victime până acum, i-a adus în fața procurorilor pe premierul Giuseppe Conte și miniștrii de la Interne și Sănătate. Cei trei urmează să fie audiați vineri, 12 iunie, după ce s-au înregistrat zeci de plângeri pentru modul în care au acționat autoritățile.

Guvernul populist ajuns la putere în Italia a dat un rateu monumental în gestionarea pandemiei. Lipsa de reacție din luna februarie și de la începutul lunii martie, când deja era evident că virusul chinezesc se va răspândi în Europa, a dus la un dezastru în nordul țării. Acum, cei responsabili sunt chemați să dea cu subsemnatul.
În România e invers: pentru că a fost evitată o tragedie precum cea din Italia, PSD acuză că măsurile de prevenție luate până acum au fost abuzive și inutile. Social-democrații au susținut eforturile propagandei rusești de a acredita ideea că virusul nu există, iar restricțiile urmăresc instaurarea dictaturii și ciparea populației.

Premierul italian și miniștrii de la Interne și Sănătate sunt audiați de procurori pentru gestionarea proastă a epidemiei

Zeci de plângeri împotriva guvernului, pentru modul slab în care a organizat țara în fața pandemiei de Covid-19, au ajuns pe masa procurorilor italieni. Dezorganizarea, lipsa de viziune și de reacție, nepregătirea spitalelor pentru epidemia care devenise previzibilă încă de la sfârșitul lunii ianuarie au dus la peste 34.000 de morți, până acum, în Italia, și peste 236.000 de cazuri de infectare atestate oficial.

Acum, când valul epidemic s-a domolit, guvernul și autoritățile locale își pasează de la unii la alții cartoful fierbinte al responsabilității pentru dezastru. Țara a înregistrat, până acum, 565 de decese provocate de coronavirus la milionul de locuitori. Este pe locul 4, în Europa, la acest capitol – după Belgia, Marea Britanie și Spania –, dacă scoatem din calcul două țări liliputane cu o populație minusculă (San Marino a avut 42 de decese la 33.000 de locuitori și Andorra 52 de decese la 77.000 de locuitori).

- Advertisement -

„Nu mă simt protejată de stat, de acest guvern. Atât de mulți oameni din Bergamo, atât de mulți italieni și-au pierdut ființele dragi. Vrem dreptate, vrem adevărul, vrem ca cei care au greșit să plătească!”

Premierul Conte pretinde, în stilul caracteristic, că e liniștit: „Nu sunt deloc îngrijorat. Lucrurile pe care le voi spune magistratului, care este o persoană informată despre fapte, le voi spune doar magistratului. Nu vi le pot anticipa vouă, voi expune cu responsabilitate toate lucrurile pe care le cunosc”.

Bergamo, oraș-epicentru al epidemiei în Italia, încă este îndoliat după ravagiile făcute de virus. Zeci de oameni au depus plângeri la Parchet. Se acuză lipsa informațiilor despre rudele internate, calitatea proastă a îngrijirilor și ineficiența cu care au reacționat autoritățile.

Digi24 a difuzat câteva dintre declarațiile rudelor celor care au decedat. „În multe plângeri este vorba despre zona roșie. Pornesc de la eșecul de a închide la timp spitalul din Alzano, de a declara la timp zona roșie. Sunt și medici care au spus că și-au cumpărat din banii lor halate, că au cerut donații pentru a cumpăra halate și măști, că au cumpărat nebulizatoare pentru igienzarea măștilor”, a afirmat o femeie.

- Advertisement -

„Eu personal, cu soțul la pat, pe patul de moarte, m-am simțit abandonată de instituții. Plângerea mea este pentru soțul meu, care a fost internat după 5 zile de stat acasă într-o stare demnă de toată mila și s-a întors acasă după o lună, într-o urnă”, afirmă alta.

„Vrem dreptate. Am depus o plângere pentru a afla ce s-a întâmplat. Nu mă simt protejată de stat, de acest guvern. Atât de mulți oameni din Bergamo, atât de mulți italieni și-au pierdut ființele dragi. Vrem dreptate, vrem adevărul, vrem ca cei care au greșit să plătească!”

Dezastrul a plecat, în Italia, de la faptul că guvernul a întârziat foarte mult declararea stării de urgență și aplicarea restricțiilor sociale. Când epidemia atinsese deja țara, în Italia stadioanele erau în continuare pline, iar restaurantele, mallurile și toate activitățile uzuale mergeau înainte ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Când, în sfârșit, s-au luat măsuri, spitalele erau deja pline.

Pentru că, în România, măsurile luate din timp au restrâns numărul victimelor, PSD a susținut că virusul nu există, iar Iohannis vrea dictatură

În România, starea de urgență a fost decretată la mijlocul lunii martie, înainte ca valul epidemic să lovească. Și aici, ca și în Italia, criza a găsit statul cu stocuri zero. Secretarul de stat Raed Arafat a relatat că, anii trecuți, a insistat în mod deosebit să fie achiziționate materiale medicale, în cazul unei situații de urgență, dar Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă nu l-au băgat în seamă: „Nu înțelegeau de ce e nevoie să facem stocuri”.

Instituirea restricțiilor și a distanțării sociale din timp a salvat însă situația și s-a evitat astfel masacrul din Italia, deși numeroși români s-au întors acasă în această perioadă. Acum, când epidemia dă semne că se stinge după trei luni, România contorizează 21.182 de cazuri confirmate și 1.369 de decese – 71 de victime la milionul de locuitori, adică de aproape 8 ori mai puține decât Italia, raportat la populația totală.

Măsurile luate în România au fost violent contestate de PSD și de agenții de influență ai Rusiei. S-a afirmat că virusul nu există, că epidemia e o conspirație și că, în realitate, președintele Iohannis și guvernul ar urmări să instaureze dictatura, să cipeze oamenii sau să monteze antene de comunicații 5G.

Faptul că au fost puține victime – în rândurile populației aproape deloc, focarele concentrându-se în spitale și comunități controlate de interlopi care au refuzat să respecte regulile – a dat și mai multă apă la moară conspiraționiștilor.

PSD, Pro România și ALDE au anunțat că nu vor vota prelungirea stării de alertă, deși numărul cazurilor noi zilnice crește continuu de aproape o săptămână

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a instigat public populația la sfidarea măsurilor de restricție, dându-și ostentativ jos masca de protecție în plenul Parlamentului. El a susținut public că restricțiile impuse de guvern au fost inutile, iar premierul ar trebui să demisioneze „pentru prostie”. FOTO: Aktual24.roDacă în Italia rudele îndurerate cer dreptate și acuză guvernul de incompetență pentru că au murit prea mulți oameni, în România – în lipsa carnagiului din Italia – s-a răspândit părerea că restricțiile au fost nejustificate.

PSD, Pro România și ALDE, care au îndemnat populația să nu respecte regulile stabilite de autorități și în perioada stării de urgență, tocmai au anunțat că nu vor vota o nouă prelungire a stării de alertă, socotind că nu e niciun pericol.

Marcel Ciolacu și Victor Ponta au instigat public la nerespectarea măsurilor preventive, dându-și ostentativ jos masca de protecție în plenul Parlamentului. Ciolacu i-a cerut demisia premierului Orban „pentru prostie”, susținând că nu era nevoie să se aplice restricțiile.

Prin contrast, medicii epidemiologi care au tratat pacienții în spitalele din România s-au arătat de acord cu strategia guvernului pe durata epidemiei, spunând că măsurile restrictive au limitat și prevenit un bilanț mult mai tragic.

În acest moment, pe fondul instigărilor lansate de politicieni și a relaxării populației, numărul cazurilor de coronavirus este într-o creștere îngrijorătoare.

Luni, 8 iunie, au fost 125 de noi bolnavi.

Marți, 9 iunie, numărul a crescut la 145.

Miercuri, 10 iunie, s-a ajuns la 196.

Joi, 11 iunie, s-a trecut un prag psihologic: 237 de cazuri.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Dezastru în campania Firea-Covid-19! Din 500 de oameni anunțați, au venit vreo 10! Se testează PSD-iștii, nu bucureștenii!

Moartea misterioasă a lui Costin Mărculescu, actorul vulgar cu legături dubioase. Era falit și plin de datorii, îl căutau recuperatorii

MAFIA PRIMARULUI BĂLUȚĂ. Șef al Poliției Locale din Sectorul 4, la piscina liderului unui clan interlop. Polițistul este fiul șefului ADP Sector 4 și al subprefectei Capitalei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -