Ședința de guvern de marți s-a întins pe mai mult de 10 ore, încheindu-se după miezul nopții. Au fost adoptate 25 de ordonanțe de urgență, ca măsură preventivă în caz că Guvernul Orban va fi doborât astăzi prin moțiune de cenzură.
Aparent, este un record în România, în privința numărului de ordonanțe de urgență adoptate într-o singură ședință de guvern.
În realitate, recordul îl deține Guvernul Ponta, care în ședința din 16 martie 2015 a adoptat 26 de ordonanțe de urgență, dar le-a mascat într-una singură! A fost un șiretlic de imagine, demontat de presa responsabilă. Iată ce scria Hotnews.ro în acea zi: „Guvernul Ponta a inventat o nouă tehnică de aprobare a proiectelor de ordonanță de urgență, astfel încât să nu mai poată fi acuzat că adoptă pe bandă rulantă astfel de acte normative. Înghesuie mai multe ordonanțe de urgență, din orice domeniu, într-una singură. Așa a apărut OUG nr. 2/2015, care cuprinde 26 de ordonanțe de urgență din domenii care nu au nicio legătură între ele: de la măsuri din domeniul sportului sau culturale până la măsuri privind activitatea companiilor de stat. Mega-Ordonanța de Urgență a fost publicată vineri seara în Monitorul Oficial”.
Așadar, Guvernul Ponta a brevetat Mega-Ordonanța de Urgență, care a stabilit recordul absolut în acest domeniu.
Guvernul Orban n-a încercat să ascundă ordonanțele de urgență după modelul Ponta, ci le-a numărat așa cum au fost în realitate: 25. Unele dintre ele erau de o necesitate absolută, dat fiind riscul adoptării moțiunii de cenzură, astăzi, în Parlament (votul va începe la ora 12.00).
Dacă moțiunea de cenzură a PSD va întruni cel puțin 233 de voturi, Guvernul Orban va deveni guvern interimar și nu va mai putea adopta ordonanțe de urgență. Acesta este și motivul pentru care Executivul s-a grăbit să adopte marți atât de multe OUG-uri.
Pe lista celor 25 de ordonanțe de urgență, poziția a 15-a o ocupă Ordonanța de Urgență privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate. Aici sunt prevăzute măsuri benefice unor alegeri parlamentare cât mai democratice, inclusiv dreptul fiecărui cetățean de a vota la orice secție de votare din orice localitate, pe teritoriul României sau în străinătate, prin intermediul listelor suplimentare.
Ordonanțele de urgență aprobate marți
1. ORDONANȚĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr.145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare
2. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat
3. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
4. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate
5. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
6. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor fazate finanțate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020
7. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru asigurarea descentralizării managementului Fondurilor Europene structurale și de investiții, la nivel regional
8. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri structurale în vederea evitării riscului de decomitere pentru anul 2020, precum și de modificare și completare a unor acte normative
9. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru pregătirea portofoliului de proiecte destinat finanţării din fonduri externe nerambursabile pentru perioada de programare 2021-2027
10. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind instituirea Programului național de introducere a gazelor naturale în localitățile încălzite cu combustibil solid
11. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind recensământul general agricol din România, runda 2020
12. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind organizarea și desfășurarea Recensământului Populației și Locuințelor din România în anul 2021
13. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, precum și pentru aprobarea plății cotizației anuale în vederea participării Institutului Național de Statistică în calitate de asociat în cadrul Comitetului de Statistică și Guvernanță în Statistică al OCDE
14. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice
15. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate
16. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare
17. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei
18. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat de salvare
19. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare
20. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol și bunuri mobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”
21. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice
22. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011
23. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor
24. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru completarea unor acte normative în domeniul transportului naval
25. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul apărării naționale.
Va inselati, recordul l-a avut jigodia de teodorovici, cu oug 114, unde a inghesuit zeci si zeci de ordonante de urgenta, actiunea de acum a premierului Orban e doar un dulce copil pe langa mizeriile bagate acolo.
Tot aud ca intram in logica de alegeri anticipate, in conditia in care pica guvernul Orban, or logica de alegeri in 2019 a fost m… dragnea, m… psd. Perfect, atunci s-o luam de la capat, ca sa stim clar cu cine se lupta tara asta si de cine trebuie sa scape. Venirea guvernului liberal intrerupsese chinul, si poate multi au uitat ce s-a intamplat pana acum, si cine este groparul Romaniei de 30 de ani, astazi psd si acolitii au ocazia sa ne reaminteasca cine face si desface lucrurile, cine este autorul nenorocirilor care-au daramat bugetul si l-au dus la deficit de 4,6%, cine a pus pe butuci justitia si a cui e ccr, care scapa coruptii pe banda rulanta.
SA INCEPEM!
26. Ordonanța de urgență privind cântărirea parlamentarilor înainte de mandat ,
27. Ordonanța de urgență privind cântărirea parlamentarilor după mandat.,
28. Ordonanța de urgență privind justificarea diferenței in plus a greutății corporale prin acte normative,
29. Ordonanța de urgență privind aprobarea de fonduri pentru curele de slăbire,
30. Ordonanța de urgență privind aprobarea unităților care vor practica tratamentul,
31. Ordonanța de urgență privind aprobarea locațiilor acestor unități,de preferabil in Emirate,
32. Ordonanța de urgență privind aprobarea pensionării de la naștere până la vârsta de 50 de ani,
33. Ordonanța de urgență privind aprobarea angajării populației în muncă până la , asta decide Popa,
34. Ordonanța de urgență privind angajarea anticipata, parțial anticipată sau de la caz la caz tinerilor iești din pensie ,,
35. Ordonanța de urgență privind continuarea articolului mâine…