vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsContrabandiștii de oi! Pe nava scufundată la Midia erau cu mult peste...

Contrabandiștii de oi! Pe nava scufundată la Midia erau cu mult peste 14.000 de animale. Vaporul avea punți ascunse

-

Încercarea de a scoate la suprafață nava Queen Hind, scufundată în noiembrie 2019 în Portul Midia, a dus la o dezvăluire uluitoare: vaporul e mult mai greu decât apărea în actele depuse la Căpitănie, pentru că are punți ascunse. Astfel, la bord se aflau mult mai multe oi decât cele declarate oficial.

Operațiunea de ranfluare a navei Queen Hind, care s-a scufundat în noiembrie 2019 în Portul Midia, cu un număr oficial de 14.000 de oi la bord, s-a oprit sâmbătă, după ce una din punți a cedat în timpul verticalizării.

Gabriel Comănescu, proprietarul companiei Grup Servicii Petroliere (GSP), care se ocupă de operațiuni, a explicat că ridicarea navei s-a oprit pentru că puntea navei s-a rupt.

„În timpul operaţiunilor, scafandrii au intrat în navă. Am găsit punţi suplimentare, care au şi încărcătură de animale la bord. Am cerut imediat Cargoplanul depus la Căpitănie. Este foarte clar că aceste punţi nu au fost incluse în Cargoplan. Sunt punţi nedeclarate. Există clar o încărcătură mult mai mare, peste cele 14.000 de oi. Trebuie să reconsiderăm configuraţia cablurilor”, a declarat Gabriel Comănescu.

- Advertisement -

VIDEO: Încercarea eșuată de a scoate nava scufundată, în Portul Midia

Reprezentanții GSP au explicat că punțile suplimentare au fost descoperite la primele inspecţii cu scafandri. Concluzia la care s-a ajuns: situaţia la interiorul navei diferă mult faţă de ce se cunoştea din documente.

Alin Vintilă, reprezentantul Grup Servicii Petroliere: „S-a luat decizia de a întări bordajul. Vă aduceţi aminte că la început era vorba doar de ocheţi, apoi au apărut grinzile ca măsură suplimentară de siguranţă. Azi, în practică, s-a dovedit că e nevoie şi de mai multă întărire, pentru că e greu să evaluezi ce e la interior dacă nu există date precise. Autorităţile au doar informaţiile prezentate de armator/comandant înainte de incident, la care s-au adăugat informaţiile oferite de scafandri, dar care sunt doar o estimare, pentru că ei nu au acces în acest moment să inspecteze toată nava. Situaţia reală se va afla după ce ajunge nava la cheu şi se face inspecţia finală. Am făcut trei paşi înainte şi doar doi înapoi. Nava a rămas mai mult la suprafaţă după prima încercare de verticalizare, faţă de cum era anterior scufundată. Puţin a lipsit să o vedem ridicată azi, adică frântură aceea de bordaj rupt care a cauzat reacţia în cabluri”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

CTP râde în hohote, în direct, de Antena 3! L-a distrat enorm cum a tratat echipa Gâdea cazul liftierei concediate de ministrul Muncii

2 COMENTARII

  1. Ai să fii serioși,ce căpitănia portului nu știa?…păi pe unde au intrat oile ,pe la Pipera???… uite așa se fură cu acte în regulă , câte mărfuri sunt in situația asta… ehe ..de unde crezi că cei mai bogați oameni sunt cei din port…nu degeaba dorea mazăre portul !!!… mă mir că DIICOT nu a intra pe fir….e o mafie in port, că aia din Sicilia se crucesc…o șerpărie între vamă, poliție vamală, firmele de încărcare, descărcare,conducerea portului,firmele de pază, firmele de întreținere,…. politicieni, interlopi, pești, fetițe,…ce mai întrebați-l pa Băsescu… vă luminează precum farul de la Agigea…..

  2. Vad ca si dupa 30 de ani vamesii nostri sant aceiasi.
    In ’90 incepuse exportul masiv de laminate si cherestea in Israel.
    80% din cherestea era declarata cherestea de plop (lemn inferior,taxe mici).In realitate era numai brad,fag si stejar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -