Execuțiile sumare, de sorginte comunistă, nu ocolesc nici partidele democratice. Acum doi ani, un avocat tânăr, popular și foarte activ, Adrian Cozma, a fost exclus din partid de conducerea PNL Satu Mare, dar și-a găsit dreptatea la București. Acum, conducerea centrală a PNL are corectat un abuz asemănător, în județul Mureș. Victima micilor dictatori locali: Nadia Rață, prim-vicepreședinte al filialei județene a partidului.
Săptămâna trecută, Biroul Politic Județean Mureș al PNL a luat, pe șest, o decizie radicală: a votat, cu o largă majoritate (20-3), excluderea din partid a Nadiei Rață. Consiliul Director Județean al PNL Mureș a validat sancțiunea, cu 46-13 la vot.
Astfel, Nadia Rață, care ocupa fotoliul de prim-vicepreședinte al PNL Mureș, a fost exclusă din partid și, pe cale de consecință, își va pierde și mandatul de consilier județean din partea PNL Mureș.
Decizia liberalilor a survenit la scurt timp după vizita la Târgu-Mureș a președintelui Klaus Iohannis, care a fost urmată de o scrisoare transmisă de Nadia Rață, prin care aceasta reclama faptul că s-ar fi încercat marginalizarea sa cu această ocazie. Nadia Șandor Rață a trimis scrisoarea sa prin email tuturor primăriilor din județ, iar publicarea acesteia (de către unii dintre cei care au primit-o) „a adus grave prejudicii de imagine partidului cu chiar câteva zile înaintea începerii campaniei electorale”, susțin cei care au luat decizia de excludere.
Nadia Rață încearcă să obțină sprijin de la conducerea centrală a partidului. Stilul bolșevic de excludere a unui prim-vicepreședinte de organizație județeană nu se potrivește cu matricea unui partid democratic.
Declarație de presă – Nadia Rață
„Tocmai am avut parte de o «execuție», într-o manieră pe care mă abțin să o calific în vreun fel.
După atâta muncă în acești ani, cu atâtea activități în partid și pentru partid, atât în calitate de prim-vicepreședinte al Filialei Mureș, cât și în cea de vicepreședinte al Comisiei Naționale de Educație, am fost exclusă, fără să mi se fi imputat, la modul concret, vreo abatere. Doar opinii și interpretări personale ale celor frustrați de activitatea mea susținută și de perseverența mea în a-mi desfășura și exercita atribuțiile conform poziției ocupate prin candidatură și alegere, aceasta ‒ în ciuda tuturor piedicilor pe care un grup restrâns din conducerea PNL Mureș s-a străduit constant să mi le aplice, în ultimii ani.
Pentru aceste persoane, la care m-am referit atât mai sus, cât și în sesizarea formulată recent către conducerea partidului, nu a contat vreodată valoarea activității mele pentru și în interesul partidului. Au contat doar ambițiile și frustrările lor personale și strădania lor de a împiedica, a sabota constant activitatea mea. În toate formele și formulele posibile, începând cu redistribuirea atribuțiilor revenite statutar funcției mele, către alți membri din BPJ, continuând cu:
– privarea de informații, omiterea mea de la întâlnirile cu primarii, cu organizațiile locale, cu aleșii locali;
– omiterea mea din agendele publice ale evenimentelor organizate direct de conducerea Filialei Mureș, din conferințele de presă;
– blocarea accesului meu la baza materială și documentele de partid;
– blocarea promovării activităților mele pe paginile filialei de pe site-urile de socializare, din materialele de campanie și de promovare ale filialei;
– sugestii către jurnaliști să nu promoveze activitățile mele în mass-media;
– decuparea imaginii mele din fotografiile și materialele reprezentative ale PNL Mureș făcute la evenimente la care am reușit să fiu prezentă, mergând până la distorsionarea imaginii feței mele în fotografia de grup publicată pe pagina Facebook a PNL Mureș, de la evenimentul menționat de mine în sesizare;
– încercări constante de a mă opri să iau cuvântul și admonestarea celor care mă invitau la cuvânt în adunările publice la care am participat;
– denigrări repetate, atât în ce privește activitatea mea din zona politicului, cât și din zona personală.
Toate au avut drept scop împiedicarea exercitării atribuțiilor mele de prim-vicepreședinte, în condițiile în care mandatul meu, dobândit prin alegere cu 182 de voturi, ar fi fost normal să decurgă firesc.
De altfel, toate acestea reprezintă abateri disciplinare grave, definite de prevederile regulamentare și statutare pentru cei care le întreprind și față de care nu s-a luat vreodată vreo măsură, deși le-am semnalat și sesizat în repetate rânduri în interiorul partidului. Cum să se fi luat măsuri, când cei care le-au instrumentat erau și cei care ar fi trebuit, de fapt, să le sancționeze…
În dovedirea celor declarate mai sus există mai multe documente grăitoare, pe care le pot expune. Cu gândul să protejez imaginea publică a organizației, eu am ales până acum să le sesizez doar în regim intern.
În ciuda atâtor piedici și contând, de cele mai multe ori, pe onestitatea relațiilor mele cu membrii de partid (chiar ei intrigați, de multe ori, de ceea ce se întâmplă), dar și pe calitatea mea de consilier județean, și pe interesul pe care l-au trezit mai multor categorii de cetățeni, numeroasele mele acțiuni pentru partid au beneficiat de participare și pozitivă notorietate. Cu toate acestea, erau tot timpul omise din bilanțurile periodice și nu au fost incluse vreodată, în acești doi ani, în raportul de activitate al filialei. Ca dovezi mi-au rămas mai ales documentele de organizare, mesajele de apreciere primite de la participanți, fotografiile și comunicatele de presă.
În ideea unei evaluări a activității membrilor, s-a practicat asupra mea un joc murdar de genul «să te împiedicăm să faci, ca apoi să putem scăpa de tine, imputându-ți că n-ai făcut».
Probabil că acest grup din conducerea PNL Mureș și-ar fi dorit un prim-vicepreședinte de formă, o marionetă, dar, constatând contrariul, au considerat această situație drept un pericol în atingerea propriilor interese personale.
Aflu din declarațiile lor, apărute deja în presă, că luările mele de atitudine, de când am fost aleasă, vizavi de subminarea a tot ce am întreprins onest, în virtutea atribuțiilor mele, sunt considerate drept «abateri repetate» de câțiva din «vârful» PNL Mureș.
Pentru ei, abuzul a devenit însă o obișnuință și s-a manifestat inclusiv în procedura de excludere. Un exemplu ar fi anunțul privind excluderea mea, făcut direct în ședință, fără a fi comunicat clar, oficial, în prealabil, către mine și către membrii filialei, și în absența unui astfel de punct distinct pe ordinea de zi. În realitate, la capitolul «Probleme organizatorice» de pe ordinea de zi, era, de fapt, ascuns un «elefant».
A fost o procedură de excludere la rândul ei abuzivă, cu o propunere de excludere venită tocmai din partea celui a cărui nevastă era menționată în sesizarea mea, președintele de filială, Cristian Chirteş, în cadrul BPJ, iar decizia a fost luată de «plutonul de execuție» (format din apropiații care au concertat toate demersurile împotriva mea de la alegere încoace, în primul rând Ervin Molnar și Mara Togănel), cu mult înainte de începerea ședințelor, la care a fost o prezență sub numărul formulei complete a acestui for de partid. Acuzații nedrepte, de fapt opinii personale, neprobate în vreun fel, cu buletinele de vot frumos pregătite din timp și gata imprimate. Din relatarea colegilor care m-au sunat înainte de ședințe, am aflat că «voi zbura» ‒ sunt exact termenii folosiți de grupul organizat pentru «execuție».
Desigur, în cadrul Colegiului Director Județean (unul din forurile extinse de conducere la nivelul filialei), care trebuia să valideze propunerea «plutonului de execuție» din cadrul Biroului Politic Județean, lucrurile la acest punct erau setate să fie «pe repede înainte», ca nu cumva să apară vreun risc neprevăzut, care să le încurce planurile. S-a considerat că nu este necesar să mi se mai dea cuvântul, respectiv să mi se acorde vreun drept la apărare, ci doar să se treacă la vot pentru validarea excluderii. La solicitarea mea expresă, președintele filialei a anunțat că «strict datorită bunăvoinței sale, căci procedura nu prevede», am la dispoziție trei minute pentru o scurtă intervenție.
În 2017, în discursul meu de candidatură la funcția de prim-vicepreședinte al Filialei PNL Mureș, m-am angajat în primul rând la foarte multă muncă, la respect față de oameni, responsabilitate și profesionalism. Cele 182 de voturi primite atunci m-au mobilizat permanent în această perioadă. Sunt un om proactiv, cu conștiința împăcată că m-am străduit să onorez încrederea primită, respectându-mi angajamentele.
Ca urmare, consider gravă situația în care am fost pusă și îmi rezerv dreptul de a mă adresa, deocamdată, forurilor de partid naționale, în legătură cu această hotărâre de excludere, abuzivă și nedreaptă.”
Prof. dr. Nadia Rață
- Prim-vicepreședinte – PNL Filiala Mureș
- Vicepreședinte – Comisia Națională de Educație, Cercetare, Tineret și Sport a PNL
- Consilier județean – Consiliul Județean Mureș
METEHNE/REFLEXE… COMUNISTOIDE !!!
(Sa SPERAM ca-i vorba despreee… EXCEPTII, DOAR !!!)
Justitia a sanctionat abuzul excluderii, a anulat toate actele emise de PNL si a dispus repunerea in situatia anterioara, adik redobandirea pozitiei si a functiilor detinute in PNL.
http://portal.just.ro/43/SitePages/dosar.aspx?id_inst=43&id_dosar=10200000000075443