vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăDezvăluiriAvem dovada că fiul lui Joe Biden a fost complicele escrocului Zlocevski!...

Avem dovada că fiul lui Joe Biden a fost complicele escrocului Zlocevski! A mijlocit transferul de gaze din România în Ucraina prin intermediul tatălui său, vicepreședintele SUA

-

„O imagine valorează cât o mie de cuvinte”, spunea Fred R. Barnard. Și în cazul lui Hunter Biden, fiul fostului vicepreședinte al SUA, Joe Biden, târât în scandalul Burisma Holdings din Ucraina, ilustrația e una de netăgăduit.

A fost angajat, din 2014 până în 2019, la firma escrocului Mikola Zlocevski, care și-a clădit o avere colosală pe spatele compatrioților săi prin obținerea unor licențe frauduloase, legate de transportul de gaz în perioada de șefie supremă la ministerul Protecției Mediului și Resurselor Naturale: 2010-2012. Adică, exact pe vremea președintelui pro-rus, Viktor Ianukovici.

Ce-i drept, bogăția lui Zlocevski s-a multiplicat incredibil de mult din 2015: atunci avea 178 de milioane de dolari și ocupa locul 24 în clasamentul celor mai avuți ucraineni. Acum însă, și grație imaginii îmbunătățite prin înregimentarea lui Hunter Biden (și-a încheiat contractul în mai 2019), mogulul de 53 de ani a ajuns la 900 de milioane de dolari. Față de anul trecut, a urcat trei locuri în clasamentul Top 100 cei mai înstăriți oameni de afaceri din Ucraina. Ocupă poziția a 11-a, devansându-l pe fostul președinte Petro Poroșenko. Acesta a coborât un loc și se situează acum pe 12, cu 850 de milioane de dolari.

- Advertisement -

Comunicat oficial Burisma în 2014: „Hunter Biden s-a alăturat echipei de la Burisma Holdings”

„Burisma Holdings, cel mai mare producător privat de gaze din Ucraina, și-a extins Consiliul de Administrație, cooptând un nou director, pe domnul R. Hunter Biden.

La Holding, Hunter Biden va gestiona sectorul juridic și va oferi sprijin companiei în organizații internaționale. «Prezența Burisma Holdings în inovație și leadership în gazele naturale poate fi un motor puternic pentru modelarea economiei puternice a Ucrainei. Sunt convins că asistența mea în sfătuirea companiei ca nou membru al Consiliului de Administrație privind transparența, guvernanța corporativă și responsabilitatea corporativă, extinderea internațională a companiei și alte priorități vor contribui la dezvoltarea economiei ucrainene și la îmbunătățirea bunăstării cetățenilor săi», și-a comentat numirea în funcție noul membru al Comitetului Director Burisma Holdings, domnul Biden.

«Strategia companiei este de a concentra cel mai puternic personal profesionist și de a implementa cele mai bune practici corporative și suntem încântați că domnul Biden ni se alătură pentru atingerea acestor obiective», a declarat Alan Apter, președintele Consiliului de administrație al Burisma Holdings.

- Advertisement -

R. Hunter Biden este avocat la Boies, Schiller & Flexner LLP (New York, SUA), care a acționat în cazuri precum Bush v. Gore, USA împotriva Microsoft și alții. Hunter Biden este unul dintre cofondatorii și partenerul de administrare al Rosemont Seneca Partners (RSP), o firmă de consultanță pentru investiții, precum și CEO al Rosemont Seneca Advisors. Domnul Biden este profesor adjunct la Universitatea Georgetown, unde deține un master de la Școala Serviciului Diplomatic.

Domnul Biden are o pregătire în domeniul serviciilor publice și al politicii externe. El este directorul Coaliției SUA pentru Leadership Global, Centrul pentru Politici Naționale și președintele Consiliului consultativ al Institutului Național Democrat. După ce a ocupat funcția de vicepreședinte senior al MBNA America Bank, domnul Biden a fost numit de fostul președinte Bill Clinton în funcția de director executiv al Centrului de coordonare a comerțului electronic al departamentului american, condus de domnul William Daly. În 2008, domnul Biden a îndeplinit și rolul de co-președinte de onoare al comitetului inaugural Obama-Biden.

Domnul Biden este membru al Baroului din Connecticut și al districtului Columbia, al Curții Supreme a Statelor Unite și al Curții Federale de Apel. A primit o diplomă de licență de la Universitatea Georgetown și un doctorat de la Yale Law School.

R. Hunter Biden este, de asemenea, o figură publică proeminentă. El este președintele consiliului de administrație al Programului alimentar mondial din SUA, care colaborează cu cea mai mare organizație umanitară din lume, Programul alimentar mondial al Națiunilor Unite. În această calitate, el îi ajută pe cei săraci din țările în curs de dezvoltare să combată foamea și sărăcia, oferind hrană și educație celor 300 de milioane de copii care suferă de atac în toată lumea.

Informații despre companie

Burisma Holdings este o companie privată de petrol și gaze, cu active în Ucraina. Lucrează pe piața energiei din 2002. Astăzi, portofoliul companiei permite dezvoltarea depozitelor în bazinele Dniepr, Donețk, Carpați și Azov-Kuban. În 2013, producția zilnică de gaz a crescut constant, iar la sfârșitul anului s-a ridicat la 11,6 mii bne (echivalentul barililor de petrol – include gaz, condens și petrol), incl. 1,8 milioane de metri cubi de gaz natural. Compania vinde tot acest volum pe piața internă a Ucrainei, atât prin comercianți, cât și direct către consumatorii finali”.

Când Joe Biden sosea la București, fiul său era angajat la compania infractorului fugar

21 mai 2014: Joe Biden face o vizită în România, într-un context geopolitic extrem de tensionat. Rusia anexase Crimeea, iar Ucraina era în pragul unui război civil. În același timp, fiul său, Hunter, își desfășura deja activitatea la firma Burisma Holdings. Mikola Zlocevski, proprietarul ei, era deja fugit din țară, după ce procurorii, în frunte cu Viktor Șokin (procuror general), deschiseseră pe numele său cinci dosare de corupție. S-a asigurat însă că marea lui companie nu va avea de suferit. L-a cooptat în staff nu doar pe Biden junior, în aprilie 2014, ci și pe fostul președinte al Poloniei, Aleksander Kwasniewski.

Importuri din România pentru a asigura producția internă

Miza angajării lui Hunter Biden a fost una deosebit de mare. Compania Burisma, aflată în top 5 mari firme de transport de gaz din Ucraina, voia să-și extindă afacerea și în România. Mai precis, prin intermediul lui Hunter Biden, în calitate de angajat, dar și prin cel al tatălui său (vicepreședinte SUA), cei de la Burisma intenționau să ia fața altor firme rivale și să mijlocească importul de gaze din România. Asta și pe fondul conflictului cu Rusia. Ucrainenii se temeau de pe atunci că nu vor reuși să asigure suficient gaz pentru populație din 2020, când urmează să se încheie contractul cu principalul furnizor, Gazprom.

Explicațiile celor de la Burisma:

„Strategia Burisma este axată în principal pe creșterea producției de gaze naturale din rezervele sale probate și probabile.

Compania folosește contractanții internaționali pentru a îndeplini sarcini critice pentru misiune, precum forajul noroiului, forajul reului cu nămol, utilizarea sistemelor de curățare, găuri de foraj, acționări de pompe triplex, servicii de exploatare, cimentarea coloanei de servicii, foraj cu utilizarea șanțurilor și instrumente și lucrarea finală.

Următoarea diagramă prezintă cele trei bazine majore ale hidrocarburilor din Ucraina și principalele infrastructuri de conducte / transporturi ale țării. Producția de gaze naturale și petrol în Ucraina a început în 1880, dar cele trei bazine cheie rămân doar explorate parțial. Acest lucru se datorează dependenței istorice a Ucrainei de importuri, precum și costurilor relativ mari ale dezvoltării producției locale și a profunzimii aprovizionării cu gaz.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ce-i unește pe escrocii Popoviciu și Zlocevski: amândoi l-au „vânat” pe fiul fostului vicepreședinte al SUA

Scrisoare de protest a jurnaliștilor clujeni la adresa abjectului numit de Dăncilă la șefia PSD Cluj. Din tastatura lui Liviu Alexa ies doar fecale

Candidatul-fantomă: Radu Moraru. Cronica unei șarlatanii anunțate

Lista primelor 444 de secții de votare din Diaspora. Alte 394 de secții sunt în pregătire. Restanțe majore în Italia, Spania, Marea Britanie, Franța și SUA

Tragedia din Ialomița. Lista celor 8 femei ucise de TIR + șoferul microbuzului. Au rămas orfani 15 copii

VIDEO. Cumpănașu murdărește și 10 august! Zice că la mitingul Diasporei au venit „zbengoși, șmenari și boschetari”, trimiși de Cioloș sau de USR. Sursă sigură: i-a spus lui o curvă din Italia

VIDEO. Cumpănașu, mitocanul delirant cu amenințări naziste: „Iohannis, nici să rămâi în țară nu vei mai putea după ce voi fi președinte!” / „Eu sunt Corrado Cattani de România!” / „Tu câte clanuri mai ascunzi, Iohannis?” / „Ai în fața ta viitorul președinte al României! Poporul mi-a dat mie această putere, ție nu ți-a dat!”

Cumpănașu, delir total: „Am adus scutul de la Deveselu, am salvat laserul de la Măgurele. Și câștig doar 12-13.000 de euro pe lună!”

Averea colosală a escrocului Cumpănașu. Anul trecut a câștigat 30.000 de euro pe lună, dintre care 84% din bani publici. Și-a cumpărat 6 case în 4 ani!

Cumpănașu a făcut un șmen și cu alocațiile copiilor! A luat 300 de lei pe lună când toți copiii primeau 85 sau 200 de lei

4 COMENTARII

  1. CSAT România închide gazul metan spre Ukraina. Să doarmă iarna în frig. Gaz metan primesc numai primăvara vara și toamna. Am nevoie de Ținutul Herței.

    Mulțumesc frumos! Olivianstein Knesset

    • Pe de alta parteee…, (NICI !) RUDOLPH GIULIANI… NU MAI E CE-A FOST (ca IMAGINE de persoana… DEMNA-de-INCREDERE !), pe vremea cand era primar, DE RECUNOSCUT SUCCES (!), al New-York-ului (1994-2001) si, in alta perioada, anterioara, cand a ocupat al treilea post, ca importanta, din Departamentul-de-Justitie al S.U.A.: „Associate-Attorney-General” (1981-1983) !

      Răspundeți

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -