Rareş Bogdan a dezvăluit, în interviul său fulminant de după alegeri, şi un detaliu care s-a pierdut printre declaraţiile sale cu adevărat spectaculoase despre situaţia din PNL.
Este vorba despre recentul atac al lui Marcel Romanescu, primarul liberal din Târgu-Jiu, la adresa liderului PNL. Romanescu a avut o ieşire la rampă foarte dură, neaşteptată atât pentru profilul său de lider cvasianonim la nivel naţional, dar mai ales privind tema cu care nu avea nicio legătură: salariile din IT.
Gorjul este o zonă predominant minieră, aici e sediul Complexului Energetic Oltenia (CEO), nu are nici în clin nici în mânecă primarul din Târgu-Jiu cu computerele şi noile tehnologii. Cu toate acestea, parcă la un semn, a sărit la gâtul şefului său de partid, care făcuse într-adevăr o declaraţie neinspirată cum că PNL ar putea lua în calcul, la guvernare, renunţarea la scutirea de impozit pentru programatori.
Motiv pentru care, primarul din Târgu-Jiu i-a cerut demisia în public!
„Solicit demisia lui Ludovic Orban din funcția de președinte al Partidului Național Liberal!
Ca cetățean al României care crede în oprirea declinului și în restartarea în bine a țării lui, ca președinte al PNL Târgu Jiu și ca primar ales de români patrioți, într-unul dintre cele mai roșii județe ale țării – Gorj –, luând act de declarațiile impardonabile ale domnului Ludovic Orban, care dorește diminuarea veniturilor IT-iștilor care n-au plecat, încă, din România, consider că dânsul nu mai reprezintă valorile și principiile liberale și că nu mai poate rămâne nicio zi în fruntea Partidului Național Liberal”, a declarat Marcel Romanescu.
Rareş Bogdan a dezvăluit azi, în premieră, adevăratul motiv care a stat la baza atacului surprinzător al primarului Romanescu: blatul cu oamenii lui Tăriceanu din Gorj! Iată dezvăluirea lui Rareş Bogdan:
„Toti primarii s-au implicat, unii mai mult, unii mai puţin. Câţiva au făcut-o într-un mod extrem de determinat. În Oradea, Ilie Bolojan a luat 70%. Flutur, Alin Tişe şi Emil Boc au adus cel mai mare plus la zestrea partidului. Contra-surprizele au fost în zona de sud a ţării, mai ales ele vor fi luate rând pe rând la analiză şi executate. Cei care au făcut pact cu ALDE vor intra în conflict direct cu PNL şi noi le vom face campanie contracandidaţilor care vor lupta acolo. Vor fi scoşi afară din partid, a şi început la Gorj. Eu voi avea o mare bucurie să susţin contracandidatul lui Dorin Florea, care ne-a lovit la Târgu-Mures când a anunţat că va merge alături de Tariceanu.”
Cum îşi bagă „coada” Tăriceanu în Opoziţia din Gorj
Marcel Romanescu se află în conflict cu Dan Vâlceanu (alăturat), liderul PNL Gorj. Vâlceanu e nemulţumit că, deşi PNL a câştigat primăria Târgu-Jiu după mulţi ani de domnie PSD a baronului Cârciumaru, primarul liberal nu schimbă mai nimic din vechea stare de spirit. Reţelele de corupţie PSD-ALDE rămân neatinse, iar locuitorii oraşului nu simt mari schimbări în bine. Dimpotrivă, lumea vorbeşte că Romanescu este „omul PSD-ALDE”.
Mai grav însă, Romanescu ar fi avut negocieri secrete cu marele „combinator” ALDE din Gorj, fostul primar al oraşului Turceni, Ion Iordache. Acesta este unul dintre cei mai bogaţi oameni din judeţ, care şi-a făcut averea din afaceri pe miliarde în zona Termocentralei Rovinari.
Deşi până acum nu a intrat în vizorul DNA sau al procurorilor de la late structuri, Iordache are aceeaşi temere ca liderul său de partid Călin Popescu Tăriceanu: justiţia. Votul de luni din Senatul României, prin care PSD şi ALDE l-au apărat pe Tăriceanu de braţul legii a fost doar ultimul semnal că, după condamnarea lui Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu rămâne liderul tuturor penalilor din România, apărătorul lor de pe cea mai înaltă poziţie în stat: cea de preşedinte al Senatului.
De aceea, ca toţi politicienii care au un trecut de afaceri ce poate deveni vulnerabil, încearcă să nu lase judeţul pe mâna noilor forţe politice pro-justiţie. Cum poate face asta? Sabotând PNL. Racolarea primarului PNL din Târgu-Jiu ajută tabără anti-justiţie, care a fost votată masiv de români în alegerile din 26 mai.
Romanescu a simţit că PNL s-a „prins” de cumetria sa cu „Ciuma Roşie” din Gorj şi încearcă acum să-şi creeze trambulină spre ALDE, care îl curtează intens pentru alegerile locale de anul viitor. Aşa se explică şi atacul ca nuca-n perete la liderul PNL Ludovic Orban pe tema…impozitelor din IT!
Dacă Marcel Romanescu e chinez, e mai bine să nu mai fie primar liberal în Târgu Jiu. Informatica este binele zilei de azi.
Harine Mores Oglindaal
Mai este multă ciumă roșie în PNL.
[…] Bogdan anunţă că următorul mazilit din PNL este primarul oraşului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, care a făcut blat în campanie cu liderii locali […]