AcasăOpiniiJustiția trudește să instaleze Guvernul Veștea

Justiția trudește să instaleze Guvernul Veștea

-

Justiția Română muncește din greu să instaleze Guvernul Veștea. Procurorii numiți de Nicușor Dan îi elimină pe adversarii politici ai lui Nicușor Dan. Mai întâi președintele USR, acum vicepreședintele PNL. Ce au în comun Dominic Fritz și Ciprian Ciucu? Amândoi se opun agresiunii președintelui de a prelua în forță USR, respectiv PNL. Iată ”România onestă” pe care ne-o promitea Nicușor!

E remarcabilă sincronizarea procurorilor DNA cu derapajele autocratice ale lui Nicușor de a sparge PNL-ul lui Bolojan, coroborată cu propaganda PSD-istă de la televiziunile cartelului mafiot de presă din România. Se urmărește distrugerea credibilității lui Ciprian Ciucu, omul de încredere al lui Ilie Bolojan în PNL. Ciucu este el însuși unul dintre cei mai aprigi contestatari ai unui USL 3.0.

Scopul audierii de joi a lui Ciucu la DNA poate fi acela de a-l mânji cu noroi în avans, pentru Congresul PNL de duminică, unde Bolojan îi va da afară din PNL pe Veștea și alți puciști. Câțiva marțafoi din PNL au depus plângeri în instanță – la Ilfov, unde baronește Thuma! – împotriva intenției lui Bolojan de a-i exclude din PNL, dar și pentru blocarea Congresului. Păpușarul marțafoilor – Alina Gorghiu, Nicoleta Pauliuc etc. – e însuși Veștea, iar pe listă mai apare un Veștea, senator, tot de la Brașov. Culmea, Justiția ilfoveană le-a dat câștig de cauză marțafoilor, cu viteză nemaivăzută! E aceeași Justiție care în aceeași zi l-a chemat pe Ciucu la DNA și i-a interzis lui Fritz să mai candideze la Timișoara…

Se cade să mai observăm ceva: niciun PSD-ist de marcă adus la DNA de multă vreme. Exclusiv politiceni din partidele care se opun PSD-izării complete a României și vor reformarea reală a statului român.

- Advertisement -

Nu există partide de sfinți. Așadar, nu știu dacă Ciucu e vinovat sau nu. Înclin să cred că nu și mai cred că ce i se întâmplă acum nu e act de justiție, ci doar intimidarea și umilirea sa publică. De aceea i s-a dat control judiciar. Esențial, Ciprian Ciucu e acuzat că ar fi luat bani contra aprobării unor construcții, pe când era primar la Sectorul 6. Sumele de bani ar fi fost utilizate în campania electorală pentru Primăria Capitalei, deci nu duse acasă! Dar Ciucu zice că e nevinovat și sugerează, discret, că e ținta unui joc murdar al statului mafiot.

***

Adrian Veștea a anunțat că va candida pentru funcția de președinte al PNL, apoi s-a răzgândit. S-a speriat!

- Advertisement -

Veștea cere convocarea Congresului PNL nu duminica asta, ci o săptămână mai târziu, pe 28 iunie. Speră că până duminica viitoare ajunge premier, iar asta îi va face pe PNL-iști să-l dea jos pe Bolojan și să-l pună pe el președinte.

Chiar el a spus că ce partid își exclude premierul?!

Dacă planul Nicușor-Veștea reușește, PNL e istorie. Va fi consumat de PSD. România va intra în faliment!

Lupta e la baionetă acum, iar Bolojan trebuie să se țină tare. Acum înțelegem de ce a fost chemat Ciucu la DNA?

Ăștia vor să-l intimideze pe Bolojan la Congresul de duminică. Veștea i-a transmis lui Bolojan nu doar că nu se teme, dar că-i ia și locul.

Joi, Veștea și gașca de trădători din PNL au obținut la Tribunalul Ilfov hotărârea ca Bolojan să nu-i poată exclude din PNL. Ilfov e fieful lui Thuma.

Dar excluderile oricum vor avea loc, pentru că niciun tribunal nu poate lua sau bloca decizii într-un partid politic, dacă nu încalcă legile țării și Statutul partidului.

E incredibil ce a aruncat Nicușor Dan la gâtul lui Bolojan și al PNL!

DE ACELAȘI AUTOR:

* Nicușor nu mai există. S-a evaporat

De ce mai e liberă Șoșoacă?!

Cu carnețelul în mână, prin epave de blocuri găurite de ruși

Proiectul de țară al PSD: fură și fugi!

Ne omoară nordișii

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Mineriada lui Nicușor

ADRIAN PAPAHAGI: Frământări, întrebări

CRISTIAN GHINEA: Ticălos și pămpălău

CRISTIAN PĂUN: ”Ilie Sărăcie, / Dă-i la temelie / Lu’ Grindeanu Bogăție!”

CLAUDIU NĂSUI: Anti-reforma 300

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Personal nu m-as grabi sa trag concluzii ca este o justitie aservita. In cazul lui Fritz am vazut cauza si este subtire, un PUZ semnat de fostul primar Robu pentru un donator al lui Fritz. De aici conflictul de interese. Cred ca prima instanta a fost vinovata de hotarare, in recurs este mai greu de intors o hotarare daca nu sunt bine incadrate motivele in CPC. In cazul lui Ciucu, doi iordanieni vorbesc la telefon de o mita data care face obiectul unui dosar, iar in discutii se face referire la Ciucu. In ambele cazuri vedem ce zic CEDO si instantele din Romania. Ambele dosare sunt subtiri, mult sub nivelul celor cu care suntem invatati de la PSD. Vaghelie de exemplu. In orice caz, lupta nu s-a incheiat pentru ca a fost complicata de Nicusor Dan intr-un mod puieril. Un lucru bun ca PNL se curata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -