Discursul ținut de prim-ministrul Ilie Bolojan marți, în Parlament, înainte de votarea moțiunii de cenzură inițiate de PSD și AUR împotriva Guvernului său, a fost foarte puternic, clar, tăios, chiar dur pe alocuri. Liderul PNL a punctat cu o precizie chirurgicală.
Sumar
-
”Unde ați fost până acum?! N-ați fost în Guvern?!”
-
”Au calculat, în stilul caracteristic, că vor ocupa doar funcțiile și vor profita de avantajele guvernării”
-
”Pentru prima dată, șefii de la ANAF și de la Vamă nu au mai fost negociați politic”
-
”Reducerea de 10% în administrație am făcut-o cu mare greutate, după luni de zile, cu frâna de mână trasă”
-
”Această moțiune este mincinoasă, cinică și artificială. Orice țară, într-o sumedenie de crize externe și interne, ar încerca să-și consolideze guvernarea, nu s-o dărâme”
-
”Am răbdat, m-am făcut că nu văd ce vede toată lumea, că nu aud, crezând că, pentru țara noastră, merită să suporți, merită să pierzi. Dar nu a fost suficient”
-
”Când din nou trebuia să dăm zeci de milioane la Craiova, nu a mai mers. Și sigur că a deranjat foarte mult”
-
”Bugetul de investiții într-un an este de 2,5 miliarde de lei. Cele 1.200 de șantiere costă vreo 12,5 miliarde. Cum să deschizi alte lucrări?! Le pui în pericol pe cele 1.200 deschise deja”
-
”Moțiunea «Stinge lumina» este una de genul: «Nu ne vindem companiile, le mulgem noi!»”
-
”Dacă nu eliminăm blocajele produse de «băieții deștepți», nu vom putea avea energie ieftină”
-
”La Hidroelectrica, în loc să montăm lângă fiecare hidrocentrală o baterie de stocare, am preferat să-i lăsăm să facă profit”
-
Schema ”secretarul de stat care organizează și câștigă concursul”
-
”Complexul Energetic Oltenia – 200 de milioane de euro pierdere doar anul trecut”
-
”Păi, nu le-am hotărât pe astea împreună?! Nu aveți nicio credibilitate ca oameni care locuiesc în penthouse-uri, din off-shore-uri”
-
”Cineva care a spart banii familiei nu are nicio vină; vinovat e cel care strânge cioburile, care repară, care curăță…”
-
”AUR susține și perpetuează sistemul. Iar PSD legitimează acțiunile AUR”
-
”N-o să puteți stinge lumina, oricât ați vrea!”
-
”Știu că am pentru ce să lupt”
Discursul integral al lui Ilie Bolojan
”Unde ați fost până acum?! N-ați fost în Guvern?!”
”Domnilor președinți
Stimați colegi,
Doamnelor și domnilor parlamentari,
- Advertisement -
Am ascultat această moțiune, care face vorbire despre societăți comerciale, despre cum s-a guvernat și despre o metaforă care deranjează. Are o fractură logică, mai ales din partea celor de la PSD, care au contrasemnat-o sau au citit-o. Știți de ce? Dacă este adevărată moțiunea, unde ați fost până acum?! N-ați fost în Guvern?! Dacă nu este adevărată, mie mi-ar fi rușine să semnez așa ceva.”
- ”Acum 10 luni am acceptat această funcție și am venit într-o situație dificilă, să fac ce trebuie; nu ce este popular, ci ce este necesar. România venea din 2024 cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană, 9,3% din PIB. Nu eu l-am produs. L-am găsit și nu-l puteam ascunde. Coaliția a decis să-l rezolve, dacă vă aduceți aminte.”
- ”Am ajuns în această situație pentru că guvernele anterioare au amânat reforme, au ignorat realitățile până când nu a mai fost posibil să fie ocolite, iar agențiile de rating, piețele financiare și partenerii europeni ne-au mai păsuit până la alegerile prezidențiale. Dar indulgența lor, știți foarte bine, nu s-a întins mai mult de luna iulie, până la primul ECOFIN.”
”Au calculat, în stilul caracteristic, că vor ocupa doar funcțiile și vor profita de avantajele guvernării”
- ”Unii dintre cei care astăzi semnează moțiunea știu exact ce au lăsat în urmă. Știau cifrele. Au fost în guvernare, dar PSD nu și-a asumat postul de premier, preferând ca altul să-și asume riscurile. Au calculat, în stilul caracteristic, că vor ocupa doar funcțiile și vor profita de avantajele guvernării, așa cum fuseseră obișnuiți, venind în tura a doua.”
- ”Mi-am asumat funcția de premier fiind conștient că vine la pachet cu o presiune uriașă și că nu voi primi aplauze din partea cetățenilor. Dar am ales să fac ce era urgent și necesar pentru țara noastră, cu toate dificultățile, cu toate problemele care au fost, cu patru partide plus Grupul minorităților.”
- ”În cele 10 luni am făcut câteva lucruri și, pentru asta, indiferent că sunt în bănci sau în sală, trebuie să le mulțumesc tuturor miniștrilor cu care am colaborat, pentru că aceste rezultate sunt rezultatul unei echipe. Acesta este adevărul.”
”Pentru prima dată, șefii de la ANAF și de la Vamă nu au mai fost negociați politic”
- ”Am coborât deficitul la 7,9% din PIB. Cel mai important lucru este că am recâștigat încrederea piețelor în Guvernul României, iar în primul trimestru al acestui an se confirmă acest trend.”
- ”Veniturile statului au crescut în această perioadă cu peste 15%. Am colectat mai bine, am promis ordine în finanțe și asta am făcut.”
- ”Pentru prima dată, din câte știu, șefii de la ANAF și de la Vamă nu au mai fost negociați politic și nu au fost numiți de premierul României pe post de umbrele pentru diferite sectoare. Pentru prima dată, i-a numit ministrul de Finanțe.”
- ”Am menținut investițiile. Ați vorbit de investiții? Totuși, ne uităm la cifre. Investițiile anul acesta sunt de 165 de miliarde de lei. Sigur, o componentă importantă o reprezintă fondurile europene, dar sunt 8% din PIB și nu este ușor să faci asta în condițiile în care trebuie să reduci deficitul. Și știți asta când vă uitați la cifre.”
- ”Am renegociat PNRR-ul. Nu a fost o treabă ușoară pentru a recupera banii.”
- ”Când am preluat acest mandat, am plătit datoriile restante față de constructori.”
- ”Anul acesta, toate datoriile din zona de sănătate, unde aveam arierate de ani de zile, și din zona constructorilor au fost achitate și nu am mai prelungit acest sistem.”
”Reducerea de 10% în administrație am făcut-o cu mare greutate, după luni de zile, cu frâna de mână trasă”
- ”Am început să corectăm nedreptățile, adoptând reforma pensiilor magistraților: pensionarea la 65 de ani, nu la 48 sau la 50 de ani, și plafonarea pensiei la 70% (din salariu – n. red.). Toți o cereau, dar niciun guvern nu s-a legat de problema asta. Atunci când trebuia să cobori la briefing să prezinți acest subiect, coborai singur, pentru că inițiatorii nu voiau să coboare.”
- ”Am redus sporurile și cheltuielile de personal. Dacă ne uităm, o să vedem că au scăzut cu aproximativ 5%, dar cheltuielile au scăzut cu mult mai puțin decât au crescut veniturile. Trebuie continuată reducerea de cheltuieli, în așa fel încât costul echilibrării să fie corect împărțit.”
- ”Am venit cu reducerea de 10% în administrație. Am făcut-o cu mare greutate, după luni de zile, cu frâna de mână trasă. Știu asta toți cei care au fost la negocieri.”
- ”Am realizat un program de relansare economică, care trebuie închis și propus până la sfârșitul lunii mai. Și, în fine, Comisia Europeană ne-a validat această traiectorie. Dobânzile au început să scadă. Este adevărat, a venit războiul din Golf și a venit moțiunea și hărmălaia de dinainte de moțiune.”
”Această moțiune este mincinoasă, cinică și artificială. Orice țară, într-o sumedenie de crize externe și interne, ar încerca să-și consolideze guvernarea, nu s-o dărâme”
- ”Aș vrea să spun câteva lucruri legate de cum s-a ajuns aici. Totuși, această moțiune este mincinoasă, este cinică și artificială. Este mincinoasă – pentru că se bazează pe date care nu sunt reale și pare că este scrisă de oameni care nu au fost în guvernare zi de zi și nu au participat la toate deciziile. Este cinică – pentru că nu ține cont de contextul în care ne găsim. Orice țară, într-o sumedenie de crize externe și interne, ar încerca să-și consolideze guvernarea, nu s-o dărâme și să nu pună nimic în loc.”
- ”Orice schimbare de guvern presupune o gândire: cine vine, ce se întâmplă mai departe a doua zi? Este o problemă de credibilitate a țării, de menținere a lichidităților, de absorbție a fondurilor europene și de a nu pierde bani din PNRR.”
- ”Au fost trei faze. Într-o primă fază, în primele luni, Partidul Social Democrat a ales să joace rolul opoziției din interiorul Guvernului. Este foarte neplăcut să participi la o ședință de coaliție, iar după aceea, pe surse, să se spună că nu s-a discutat sau să vezi seara la televizor că nu mai este valabil ce s-a stabilit la ora 13.00 sau la ora 14.00.”
”Am răbdat, m-am făcut că nu văd ce vede toată lumea, că nu aud, crezând că, pentru țara noastră, merită să suporți, merită să pierzi. Dar nu a fost suficient”
- ”S-a sperat că, în fața măsurilor care au fost luate – care nu au fost ușoare –, unii vor rămâne cu decontul, vom identifica un vinovat, iar alții vor scăpa de nota de plată, în așa fel încât să recupereze eventual electoratul pierdut. Dar nu au reușit.”
- ”Electoratul a fost pierdut în 2024 și 2025, când nu l-am respectat, când guvernele de atunci – din care și noi am făcut parte – au venit cu promisiuni care n-au putut fi onorate și în care am creat niște așteptări că statul le poate da ce nu are.”
- ”În toată această perioadă am răbdat, m-am făcut că nu văd ce vede toată lumea, că nu aud, sperând și crezând că, pentru țara noastră, ca să meargă înainte, merită să suporți, merită să pierzi. Dar nu a fost suficient.”
”Când din nou trebuia să dăm zeci de milioane la Craiova, nu a mai mers. Și sigur că a deranjat foarte mult”
- ”După ce am luat primul val de măsuri, care era necesar, am început să lucrăm la reducerea cheltuielilor statului și am generat supărarea baronilor locali, care n-au mai putut folosi pușculița statului ca rezervă pentru proiecte fără acoperire și pentru incompetență.”
- ”Unii au mentalitatea că, dacă în județul lor sunt jupâni, asta trebuie să se întâmple și la nivel de țară. Așa era în alte guvernări, dar n-a mai mers acum.”
- ”În 2024, Electrocentrale Craiova a primit un credit de la Eximbank de 75 de milioane de euro. Credeți că s-a întâmplat vreo investiție? Nu. L-a primit pentru că s-a ratat investiția pe fonduri europene – și nu Bolojan a numit conducerea Electrocentrale! Parcă doamna care era în poză era într-o campanie electorală cu primarul din Craiova. Poate nu știm asta…”
- ”În următorul an, în 2025, Consiliul Județean Dolj nu termină aeroportul. Ce să facem? Trebuie să mai ajutăm o dată: 50 de milioane de euro, HG (Hotărâre de Guvern – n. red.) din fondul de rezervă direct către aeroport, în timp ce alte consilii județene și-au luat credite ca să-și termine lucrările la timp, ca să nu le plătească altcineva.”
- ”Normal că, în următorul an, când din nou trebuia să dăm zeci de milioane, n-a mai mers. Și sigur că a deranjat foarte mult.”
- ”Dar poate și primarul de la Brăila vrea 50 de milioane de euro, și colegul primar de la Galați, și cel de la Botoșani – nu doar unii. Pentru că unii care-și fac treaba par fraierii de serviciu ai celor care s-au obișnuit să folosească bugetul de stat ca pușculiță. N-a mai mers asta! Asta-i clar.”
”Bugetul de investiții într-un an este de 2,5 miliarde de lei. Cele 1.200 de șantiere costă vreo 12,5 miliarde. Cum să deschizi alte lucrări?! Le pui în pericol pe cele 1.200 deschise deja”
- ”Aveam HG-urile de sezon, prin care, an de an, acopeream pe sprânceană – ca să vă citez –, pe sărite, unde mai trebuia ceva, să mai bifăm, să ne mai fidelizăm o primărie… N-a mai mers, că nu mai aveam de unde, nu se mai putea. Normal că a fost deranj. ”
- ”Vă rog să vă gândiți la Compania Națională de Investiții. Cum ne batem joc de primari? Avem peste 1.250 de proiecte în lucru, din tomberonul de peste 11.000 de proiecte depuse la CNI, la cornul abundenței – care nu există. Știți cât este bugetul de investiții într-un an? 2,5 miliarde de lei. Știți cât costă cele 1.200 de șantiere, fără actualizări și fără indexări? Vreo 12,5 miliarde de lei. Deci, dacă nu mai începem alte lucrări, ne trebuie cinci ani ca să le terminăm pe cele care sunt în lucru.”
- ”Dacă am mai fi deschis, cum se dorește, încă o lucrare, încă una, încă alta, ne băteam joc de cele 1.200 care erau în lucru, pentru că nu se terminau. Bani mai mulți nu aveam. Doar cream senzația că se lucrează: șantiere care nu mai sunt terminate, costuri umflate și constructori care intră în cap. Normal că a deranjat, pentru că n-am început alte lucrări.”
”Moțiunea «Stinge lumina» este una de genul: «Nu ne vindem companiile, le mulgem noi!»”
- ”Acolo unde există finanțare, unde vrei să faci stadioane, am pus o cofinanțare care este corectă, pentru că fiecare trebuie să și le regleze în funcție de capacitatea de finanțare. Altfel, avem stadion ca la Târgu-Jiu, cu 12.000 de locuri, fără echipă de fotbal, sau ca la Târgoviște, cu două stadioane și cu o echipă într-o ligă inferioară (Chindia, în liga a 2-a – n. red.). Nu ne mai putem permite să facem asta. Asta i-a supărat rău de tot pe baronii locali. Știți asta foarte bine.”
- ”Acum, să mă refer la companii, stimați colegi, că ăsta este deranjul, înțeleg și din moțiune. După câteva luni mi-am dat seama unde sunt problemele statului – pentru că nu m-a informat nimeni. Avem niște probleme serioase. Avem niște conducte sparte, ca la termoficare. Chiar dacă ridici prețul la gigacalorie, chiar dacă crești subvențiile, dacă aceste pierderi enorme – nu din cauza ruginii, ci din cauza găurilor care sunt date – nu sunt corectate, țara asta nu-și va putea echilibra bugetele.”
- ”Moțiunea «Stinge lumina», ca s-o simplific, este una de genul: «Nu ne vindem companiile, le mulgem noi!»”
”Dacă nu eliminăm blocajele produse de «băieții deștepți», nu vom putea avea energie ieftină”
- ”Transelectrica, dragilor: ca să avem energie ieftină, cum vă doriți cu toții și cum vrem cu toții pentru cetățenii noștri, trebuie să avem mai multă producție de energie. Dar avem 19.000 de megawați capacitate totală, din care sunt ocupați 9.000 de megawați, și noi am eliberat ATR-uri pentru 80.000 de megawați, iar încă 30.000 sunt în lucru. Este adevărat că megawații aceștia nu sunt «1 la 1», dar oricum am eliberat mai multe autorizații decât capacitatea totală a rețelei – și am blocat tot!”
- ”Am permis unor băieți deștepți – nu tuturor, dar o parte sunt evident speculativi – să facă hârtii, să fie consiliați, să fie ajutați, iar accesul în sistemul energetic a fost blocat. De aceea, dacă nu corectăm aceste lucruri, nu vom putea avea pe termen scurt un preț ieftin la energie (preț mic la energie sau energie ieftină – n. red.).”
- ”Am zis că nu plec din acest Guvern până când, în această dimineață, nu am venit cu o ordonanță prin care să impun garanții ferme, ca să terminăm cu aceste abuzuri.”
”La Hidroelectrica, în loc să montăm lângă fiecare hidrocentrală o baterie de stocare, am preferat să-i lăsăm să facă profit”
- ”Hidroelectrica este o companie importantă, care merge relativ bine, pentru că apa curge în România și pentru că vechile regimuri ne-au lăsat niște hidrocentrale pe care trebuie să le exploatăm, dar care, în loc să facă investiții, preferă să stea pe profit.”
- ”În loc să montăm lângă fiecare hidrocentrală de pe cursul apei o baterie de stocare, am preferat să-i lăsăm să facă profit. Este nevoie de 1.500 de megawați și trebuia să punem asta explicit în contractele de management ale directorilor.”
- ”Aceste investiții ne-ar fi permis ca, la prânz, atunci când prețul energiei este foarte jos, să stocăm tot ce se produce aproape ieftin, aproape gratis, iar seara, când prețul este de trei-patru ori mai mare, să echilibrăm prețurile, să câștigăm mai mult și să avem energie mai ieftină.”
Schema ”secretarul de stat care organizează și câștigă concursul”
- ”Mi-am dat seama că avem o grămadă de probleme la Metrorex, la Aeroporturi București, în Portul Constanța, peste tot.”
- ”Nimeni nu este atât de naiv să creadă că secretarul de stat care coordonează aeronautica pregătește un concurs, ies membrii din conducerea aeroportului, după care acești membri fac un concurs și, surpriză, cine câștigă concursul? Secretarul de stat care a făcut asta. Asta se vede și de la Bruxelles, nu doar din București.”
- ”Le-am spus de la începutul anului: anul acesta nu vă mai trecem bugetele dacă miniștrii nu vă pun indicatori de performanță pe bune. V-au numit acolo prin concursuri așa cum le știm, pentru că toți au niște filiații, dar măcar să vă pună să lucrați pentru grămada de bani pe care o încasați.”
- ”Doar cei care au fost în regulă au trecut prin Guvern. Este clar că asta a deranjat, pentru că trebuia să vină toți și să treacă acest examen. Suntem în situația în care oamenii aceștia tratează postul ca pe o recompensă, nu ca pe o provocare.”
”Complexul Energetic Oltenia – 200 de milioane de euro pierdere doar anul trecut”
- ”Gândiți-vă ce pierderi sunt la companiile care primesc subvenții de sute de milioane aproape la fiecare companie, an de an! Complexul Energetic Oltenia – 200 de milioane de euro pierdere doar anul trecut.”
- ”Dacă nu vom reduce aceste pierderi, dacă nu vom administra bine companiile, de unde ne pot veni profituri sau economii importante, subvenții mai mici, indiferent cine va fi în guvernare, dacă nu va acoperi acest lucru, nu va putea performa.”
- ”Această moțiune vorbește despre companii și cred că am lămurit asta. Cei care știu cum se listează o companie, și sunt aici oameni care se pricep la asta din tot spectrul politic, știu că o informare despre o posibilitate în ședința de Guvern nu are nicio valoare economică și că orice fel de vânzare pe care ai vrea să o faci înseamnă între 6 luni și un an. Deci, baza acestei moțiuni nu există. Este o minciună totală, dar trebuia să vă agățați de ceva.”
”Păi, nu le-am hotărât pe astea împreună?! Nu aveți nicio credibilitate ca oameni care locuiesc în penthouse-uri, din off-shore-uri”
- ”În această moțiune se vorbește despre sărăcirea populației, despre creșterea TVA-ului, despre CASS și așa mai departe. Păi, nu le-am hotărât pe astea împreună?! Nu știm asta, stimați colegi?! Cât sunteți de ipocriți?! Dar eu înțeleg greutățile cetățenilor noștri, pentru că încă nu s-a văzut nicăieri în lume o corecție de deficit fără o constrângere economică, fără un efort. Nu există nicăieri așa ceva! Dar veți avea ocazia, poate, să demonstrați cum le veți face pe toate fără să deranjați pe nimeni. Ați mai încercat asta în 2024 și nu v-a ieșit!”
- ”Eu înțeleg aceste lucruri și le mulțumesc românilor pentru aceste greutăți (prin care trec – n. red.), dar nu aveți nicio credibilitate ca oameni care locuiesc în penthouse-uri, din off-shore-uri, și care sfidează bunul-simț, să vină se explice cum plâng pe umerii românilor. Oameni care au mașini mai scumpe decât câteva apartamente – să ne explice cât e de greu. Românii știu că oamenii ăștia nu suferă alături de ei, știu asta cât se poate de clar – și nu mai merge asta.”
”Cineva care a spart banii familiei nu are nicio vină; vinovat e cel care strânge cioburile, care repară, care curăță…”
- ”Sărăcirea populației, așa cum se face vorbire, știți când a fost? Când am avut vârful de deficit maxim, de 9,3% din PIB. Dar de ce? Pentru că, vă dați seama, cineva care a spart banii familiei nu are nicio vină; are vină cel care strânge cioburile, care repară, care curăță, care adună familia. Ceea ce s-a întâmplat în 2023, în 2024 – achităm nota de plată acum. Și nu e normal ceea ce faceți!”
- ”Ați văzut ca moțiunea asta să vină când oamenii sufereau? Nu, știți când a venit moțiunea? Când le-a crăpat măseaua, că nu se mai putea, când era clar că se intră într-o zonă care deranjează foarte mult.”
- ”Mi s-a reproșat în aceste zile că m-am agățat de scaun. Eu mă țin de o direcție, de niște principii. Și vă rog să mă credeți că dacă aș fi văzut un plan, o soluție care să rezolve problemele, m-aș fi dat la o parte. Dar vă întreb pe toți: poate spune cineva cum va funcționa România de mâine? Aveți un plan?”
- ”Eu pot să plec, dar probleme grave ale acestei țări rămân. Ele nu pleacă odată cu mine.”
- ”Riscăm să pierdem credibilitate, să ăierdem bani din PNRR, să ne întoarcem – prin ceea ce faceți – de unde am plecat.”
”AUR susține și perpetuează sistemul. Iar PSD legitimează acțiunile AUR”
- ”Nu știu cine va câștiga, din punct de vedere politic, din ceea ce se întâmplă. Dar știu sigur că românii vor pierde din asta – și e mare păcat.”
- ”În același timp, asistăm la un paradox. AUR, care a fost un efect al nemulțumirilor legate de ceea ce se întâmpla în sistemul nostru politic – pe care partidul care l-a întrupat cel mai multe este PSD, asta e realitatea – e aliat acum, la moțiune, cu PSD. Prin ceea ce face acum AUR, nu face decât să susțină și să perpetueze sistemul, de fapt.”
- ”Și invers: la rândul lui, PSD legitimează, prin această asociere, acțiunile AUR.”
- ”Și-atunci, aprinderea luminii are și un rol parlamentar: măcar PSD și AUR au semnat pe față un document oficial în Parlament și, practic, au oficializat această colaborare.”
”N-o să puteți stinge lumina, oricât ați vrea!”
- ”Dacă acest guvern va pleca acasă, va lăsa niște lucruri extrem de importante. Românii vor ști că se poate guverna și altfel, vor înțelege că se poate guverna altfel – e foarte importantă asta. Românii vor vedea că se poate guverna cu respect față de banul public, cu atenție la cheltuieli, fără aroganțe, cu respect față de oameni – și n-o s-o mai puteți întoarce asta!”
- ”N-o să puteți stinge lumina, să înțelegeți foarte bine, oricât ați vrea! Nu se va mai putea face treaba asta!”
- ”La finalul acestei intervenții, vreau să spun că am încredere în țara noastră și în oamenii ei. Am învățat un lucru din administrație, acolo unde am făcut câte ceva: că atunci când vrei să schimbi lucrurile, lucrurile se schimbă prin oameni. Dar întotdeauna, guvernările – că este primărie, că este un consiliu, că este guvern – trebuie să creeze condiții pentru ca oamenii să-și valorifice potențialul, să-și pună în valoare talentul și munca, și asta trebuie să facem în anii următori și în România.”
”Știu că am pentru ce să lupt”
- ”În ceea ce mă privește, indiferent de rezultatul acestei moțiuni, vă asigur că nu voi ceda de la valorile pentru care am luptat în acești ani și pe care le-am respectat în toată viața mea politică. Voi lupta până la capăt pentru reformele în care cred, pentru România modernă, pentru a crește calitatea vieții românilor.”
- ”Închei mulțumind tuturor românilor pentru efortul pe care l-au făcut în această perioadă și pe umerii cărora a căzut o parte din greutăți. E un efort pentru ca țara noastră să fie repusă pe calea modernizării și a creșterii.”
- ”Mulțumesc pentru sprijinul pe care l-am primit în aceste zile. Mă onorează, mă motivează și știu că am pentru ce să lupt. Dumnezeu să aibă în pază România!”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* ”Clanul de la Craiova” l-a doborât pe Bolojan cu ajutorul extremiștilor, dar PSD s-a trezit într-o fundătură! Tot Bolojan face jocurile, împreună cu USR
EDITORIALE:
GRIGORE CARTIANU: Hoțiunea de centură
ADRIAN PAPAHAGI: Lecția regală
CRISTIAN GHINEA: Partidul Suveranist Demolator
CRISTIAN PĂUN: Agresivi și grobieni
CLAUDIU NĂSUI: Iluzia reformei e mai rea decât absența reformei. Dar cea mai bună e reforma!
SORIN BOCANCEA: Amurgul zeilor
PAUL PALENCSAR: Vertebratul și ciolănarul
MIHAI RĂZVAN MORARU: O moțiune pierdută, o șansă câștigată, o țară în derivă
BOGDAN GLĂVAN: Căpușele de la Hidroelectrica
VLADIMIR MUNTEANU: Moțiunea de cenzură din România: ce câștigă Putin și Trump, ce pierde Uniunea Europeană dacă ”suveraniștii” preiau puterea
MATEI UDREA: De aici venim: de la 50 de dolari!
ANDREI COLȚEA: Evanghelia după Donald
VASILE POPOVICI: Șarlatanie la Timișoara: preoții au promovat un senator AUR sub nume fals, pentru a-i ascunde trecutul conspiraționist-legionar!
DOINA DABIJA: Un gest regretabil
FLORIN BURTA: Crisalida
GHEORGHE POSTELNICU: Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen
DANIEL UNCU: Suveranismul de fugă. Cazul Orban
ALECU RENIȚĂ: Primăvara aduce reînvierea
CRISTIAN HUBALI: Gândirea de tomberon a ”gugulanului” Grindeanu
NICOLAE DABIJA: Fratele meu de cruce, tătarul
- Advertisement -



