Refuzul PSD de a face reforme și îndârjirea cu care a blocat majoritatea reformelor inițiate de USR și PNL au adus României o pagubă enormă: 458,7 milioane de euro din PNRR. Eforturile reformiștilor din Guvernul Bolojan au salvat, totuși, 350,7 milioane de euro din banii care inițial fuseseră suspendați.
Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru (50 de ani), a anunțat vineri că s-a luat decizia finală pe cererea de plată numărul 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Astfel, România recuperează 350,7 milioane de euro din banii care inițial au fost suspendați, dar pierde 458,7 milioane euro din cauza reformelor întârziate, incomplete sau făcute prost în anii trecuți.
Banii recuperați de Guvernul Bolojan fuseseră blocați din cauza Guvernelor Ciucă și Ciolacu.
Concret, cei mai mulți bani au fost recuperați ca urmare a adoptării, după mari chinuri, frâne și blocaje, a reformei din domeniul pensiilor speciale: 166 de milioane de euro. Și e vorba doar de pensiile speciale ale magistraților! În alte domenii, pensiile speciale au rămas neatinse, ca urmare a opoziției îndârjite a PSD. Nota de plată e usturătoare: 67 de milioane de euro pierduți pe acest jalon.
Dragoș Pîslaru despre recuperarea celor 166 de milioane de euro: ”A fost un dosar greu, care a suportat 6 amânări la Curtea Constituțională, fapt ce a făcut ca termenul agreat cu Comisia să fie cu mult depășit. Implicarea directă a prim-ministrului Ilie Bolojan pe acest subiect a fost decisivă. Astfel, Comisia Europeană a confirmat faptul că, prin Legea nr. 24/2026, România îndeplinește cerințele pentru acest jalon”.
Ministrul Pîslaru remarcă și succesul vicepremierului Oana Gheorghiu, care a reușit să recupereze 132 de milioane de euro (dintr-un total suspendat de 330 de milioane) din jalonul 2 – AMEPIP și guvernanța companiilor de stat. Totuși, îndârjirea cu care PSD s-a opus reformelor, pentru a-și proteja pilele și interese politice, a dus la pierderea a 198 de milioane de euro.
Țineți minte trei cuvinte: Grindeanu – Ivan – Șerban!
Situația este mult mai gravă la jaloanele 3 și 4, care presupunea numirea unui mabagement profesionist la companiile de stat din energie (Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica etc.), respectiv la cele din transporturi (CNAIR, CNIR, CFR, Metrorex, CFR Călători). Aici, Comisia Europeană a constatat probleme serioase în modul în care au fost selectați și numiți oameni în consiliile de administrație: numiri politice, proceduri neclare, conflicte de interese, criterii aplicate incorect, mandate incomplete sau lipsa unor indicatori de performanță, nerespectarea standardelor cerute. Din aceste cauze, România pierde 195,4 milioane de euro, reușind să recupereze doar 52,5 milioane. Concret: 180 de milioane pierdute și 48 de milioane recxuperate la jalonul 3 (energie), 15,4 milioane pierdute și 4,5 milioane recuperate la jalonul 4 (transporturi).
Ambii miniștri responsabili, în Guvernul Bolojan, au fost de la PSD: Bogdan Gruia Ivan (35 de ani) la Energie, Ciprian Șerban (40 de ani) la Transporturi. Un PSD-ist de Bistrița-Năsăud și unul de Neamț. Anti-reformistul numărul 1 a fost însă președintele partidului, Sorin Grindeanu (52 de ani), care a dat tonul blocării reformelor în Guvern și în Parlament.
Cine e de vină, cine plătește
Constatarea lui Dragoș Pîslaru: ”Acolo unde a existat voință politică, cum a fost cazul pensiilor speciale, România a recuperat mare parte din banii alocați. Acolo, însă, unde reformele au fost amânate ani la rând, în special în zona companiilor de stat, România a pierdut sume consistente. Nu poți pretinde fonduri europene și, în același timp, să numești în continuare băieții deștepți de la partid în conducerea companiilor de stat. Nu poți cere încredere de la Bruxelles, în timp ce tu, la București, doar mimezi selecția pe criterii de profesionalism”.
Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene precizează, în mesajul său, și ”cine e de vină”, și ”cine plătește” pentru pierderea a aproape jumătate de miliard de euro. Iar concluzia e amară: ”Noi, toții românii, trebuie să suportăm din nou nota de plată pentru ticăloșia ori incompetența unor șmecheri ajunși la conducerea partidului și care vor să ne țină săraci și needucați, pentru că doar așa pot manipula oamenii să le acorde un nou vot”.
Pîslaru îi enumeră, la vinovați, și pe ”politicienii care aleg să blocheze modernizarea României prin moțiune de cenzură, pentru că această modernizare înseamnă să oprim prăduirea banului public”.
Anunțul ministrului Dragoș Pîslaru
”Decizie finală pe cererea de plată nr. 3 din PNRR: am reușit să recuperăm 350,7 milioane de euro din banii care inițial au fost suspendați; pierdem 458,7 milioane de euro din cauza reformelor întârziate, incomplete sau făcute prost în anii trecuți.
Am primit, ieri seară, evaluarea Comisiei Europene privind Cererea de plată nr. 3 din PNRR.
Este una dintre cele mai dificile cereri de plată pe care România le-a avut până acum. Această cerere a fost depusă de România pe 15 decembrie 2023. Reformele incluse în CP3 trebuia să fie deja îndeplinite corect la momentul depunerii.
Ulterior, în mai 2025, Comisia Europeană a decis suspendarea parțială a unor sume, pentru că mai multe reforme nu fuseseră îndeplinite satisfăcător. România a avut apoi o perioadă de corectare și a transmis justificări suplimentare pe 28 noiembrie 2025. Din păcate, Comisia a decis că patru jaloane importante nu au fost rezolvate corespunzător.
Din 23 iunie 2025, când am preluat mandatul de ministru al Fondurilor Europene, am folosit toate pârghiile formale și informale pentru a recupera cât mai mult din banii suspendați: discuții tehnice, clarificări, negocieri, coordonare cu instituțiile responsabile și dialog constant cu structurile Comisiei Europene.
A fost un efort susținut, desfășurat alături de experții tehnici din minister, datorită căruia am reușit să recuperăm 350,7 milioane de euro, bani care erau inițial suspendați.
Cea mai importantă victorie din CP3 este pe tema pensiilor speciale. Aici, din cele 231 de milioane de euro suspendate inițial, România recuperează 166 de milioane de euro. A fost un dosar greu, care a suportat 6 amânări la Curtea Constituțională, fapt ce a făcut ca termenul agreat cu Comisia să fie cu mult depășit. Implicarea directă a prim-ministrului Ilie Bolojan pe acest subiect a fost decisivă. Astfel, Comisia Europeană a confirmat faptul că, prin Legea nr. 24/2026, România îndeplinește cerințele pentru acest jalon.
Al doilea dosar important este AMEPIP și guvernanța companiilor de stat. Vorbim despre instituția care trebuie să se asigure că firmele statului sunt conduse profesionist, transparent și pe criterii de performanță, nu pe pile sau interese politice. Aici am reușit să recuperăm 132 de milioane de euro dintr-un total suspendat de 330 de milioane, iar contribuția viceprim-ministrului Oana Gheorghiu a fost esențială pentru a dinamiza această reformă și pentru a salva banii europeni.
Al treilea jalon este cel privind companiile de stat din energie. Vorbim despre companii mari, importante pentru economia României: Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica și altele. Comisia Europeană a constatat probleme serioase în modul în care au fost selectați și numiți oameni în consiliile de administrație: numiri politice, proceduri neclare, criterii aplicate incorect, mandate incomplete sau lipsa unor indicatori de performanță. Pentru acest jalon, România pierde 180 de milioane de euro și recuperează 48 de milioane de euro.
Al patrulea jalon este cel privind companiile de stat din transporturi – CNAIR, CNIR, CFR, Metrorex și CFR Călători. Și aici, problema este aceeași: statul trebuia să demonstreze că aceste companii sunt conduse de oameni selectați transparent, competitiv și pe criterii de competență. Comisia a arătat că unele proceduri nu au fost finalizate, că au existat probleme de conflict de interese și că unele numiri nu au respectat standardele cerute. Aici pierdem 15,4 milioane de euro și am reușit să recuperăm 4,5 milioane de euro.
Pe scurt: acolo unde a existat voință politică, cum a fost cazul pensiilor speciale, România a recuperat mare parte din banii alocați. Acolo unde, însă, reformele au fost amânate ani la rând, în special în zona companiilor de stat, România a pierdut sume consistente.
Nu poți pretinde fonduri europene și, în același timp, să numești în continuare «băieții deștepți» de la partid în conducerea companiilor de stat. Nu poți cere încredere de la Bruxelles, în timp ce tu, la București, doar mimezi selecția pe criterii de profesionalism.
Cine e de vină?
Fiecare politician care a folosit fiecare ocazie pentru a amâna ori a anula orice demers de reformă reală, de teamă să nu-și piardă privilegiile.
Fiecare politician care și-a numit în conducerea companiilor de stat amantele, frații și nepoții. Nu oameni profesioniști și cinstiți.
Fiecare politician care a considerat bugetul statului ca o șansă de îmbogățire personală. Nu ca o datorie față de români.
Fiecare politician care alege să blocheze modernizarea României prin moțiune de cenzură, pentru că această modernizare înseamnă să oprim prăduirea banului public.
Fiecare politician care fuge de banii europeni pentru că ei te obligă să duci țara în direcția bună pentru români, nu în direcția bună pentru conturile tale.
Cine plătește?
Noi. Tot noi. Toții românii, care trebuie să suportăm din nou nota de plată pentru ticăloșia ori incompetența unor șmecheri ajunși la conducerea partidului și care vor să ne țină săraci și needucați, pentru că doar așa pot manipula oamenii să le acorde un nou vot.
Poate, totuși, data viitoare ne învățăm minte.”




In limba rosie bolsevica pezedista si limba batrana sugeranista „reforma” e doar de forma. Lasa sa plateasca prostii toate hotiile, nu numai prostii nostri, ci si prostii lor!