Legat de companiile de stat, există o singură soluție viabilă: PRIVATIZAREA lor integrală, nu pachete minoritare care mențin statul la butoanele principale! Orice pledoarie pentru altceva este gargară ieftină, populistă, drum sigur spre și mai mult dezastru și faliment.
De ce nu există alte soluții sau de ce alte soluții sunt frecție la picior de lemn?
1. Statul nu poate mima sectorul privat. Nu există management privat la stat. Nu există administrator independent (politic) la stat. Când vorbim de stat, vorbim de alocarea resurselor prin mijloace politice, niciodată economice. ”Proprietatea” statului asupra unor mijloace de producție face ca aceste companii să fie ale tuturor și ale nimănui, în același timp. Vaci de muls perfecte pentru politicianul vânzător de iluzii contra voturilor.
2. Prezența statului în zona mijloacelor de producție distorsionează semnificativ mecanismele de piață. Nu vorbim niciodată de concurență reală atunci când statul oferă și el bunuri sau servicii. Prețurile statului vor fi mereu sub cele ale privatului, având tot felul de scheme de subvenții și ajutoare în spate. Plătite din taxe sau din deficit/datorie publică.
3. Statul nu trebuie să se ocupe de producția de bunuri și servicii. Rolul lui trebuie să fie de arbitru, nu de jucător activ. El trebuie să reglementeze jocul, nu să joace în teren în timp ce reglementează jocul.
4. Calculul economic este imposibil atunci când vine vorba de companiile de stat, mai ales cele aflate în poziții de monopol. Acest calcul economic este posibil doar într-un sistem de piață care generează prețuri libere, nu tarife reglementate de stat. Cu cât prețurile sunt mai controlate și mai reglementate, cu atât erorile acestor companii de stat vor fi mai mari și ne vor împinge și mai mult înspre faliment.
România se află astăzi unde se află pentru că niciodată n-a fost condusă de politicieni luminați care să fie în stare să apere astfel de principii, să acționeze în spiritul și litera lor. Mereu am căutat calea de mijloc, mereu am căutat varianta să menținem statul în schemă, ca principal actor în tot și în toate. În ciuda evidențelor empirice care arată mereu că statul este cel mai prost administrator al averii noastre. Că statul încurcă alocarea resurselor rare, nu este niciodată o soluție eficientă și viabilă la așa ceva. Pe aici, mai abitir ca prin alte părți, talibanii pieței au fost puțini și puși prompt la zid de talibanii statului ultra-potent. De câte ori n-am simțit asta pe pielea mea… Consecințele se văd cu ochiul liber, nu-ți trebuie prea multă școală de economie să vezi diferențele…
În România nu numai că avem o grămadă de companii de stat. Avem și instituții, tot de stat, care ”au grijă” pe bani mulți de aceste companii de stat (gen AVAS sau SAPE). Ia intrați pe site-ul lor să vedeți ce abundență de sinecuriști și salarii găsiți pe acolo! Peste dezastrul și dezmățul din companiile de stat…
