Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că ”abia” aşteaptă ca preşedintele Klaus Iohannis să convoace referendum pe Justiţie, afirmând că va fi un bun prilej pentru români de a răspunde şi la alte întrebări.
”Eu de abia îl aştept să organizeze referendum pe dl Klaus Werner Iohannis. Va fi un prilej foarte bun pentru români să răspundă la alte întrebări. De exemplu, câte case e nevoie să furi la stat ca să ajungi preşedintele României? Câte dosare penale e nevoie să ai pentru a câştiga un nou mandat? Sigur va fi un prilej de dezbatere pe tema asta”, a declarat Liviu Dragnea.
Reacţia liderului PSD vine după ce şeful statului a declarat la Sinaia că a început să reevalueze ideea unui referendum pentru „a da românilor votul înapoi”, deoarece numai aşa românii pot arăta că nu mai sunt de acord „cu felul în care PSD strică legile justiţiei”.
Klaus Iohannis a spus că a invitat deja mulţi români interesaţi, cu care va avea consultări pe tema referendumului, deoarece îşi doreşte un referendum bine organizat şi bine gândit, în parteneriat cu societatea civilă, cu partidele de bună-credinţă şi împreună cu românii.
De asemenea, reprezentanţii magistraţilor, respectiv asociaţiile profesionale şi instituţii judiciare, sunt invitaţi la discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema reformei justiţiei şi a referendumului pe justiţie, a anunţat, pe Facebook, judecătorul Cristi Danileţ.
Referendumul va fi un prilej la care romanii vor afla cati bani trebuie sa furi de la copiii defavorizati ca sa poti fi Presedintele Camerei Depulatilor…