vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaTeroare în Rusia și-n alte țări ex-sovietice: oamenii sunt săltați de la...

Teroare în Rusia și-n alte țări ex-sovietice: oamenii sunt săltați de la serviciu sau din moschei și înrolați forțat să lupte în Ucraina

-

Invadatori ruși înregistrează pierderi enorme pe frontul din Ucraina. Pe 30 octombrie, pierderile de personal militar (doar luptători lichidați) au ajuns la aproape 300.000! Situația este critică în Federația Rusia, societatea e terorizată de spaima încorporării cu forța și a trimiterii pe front, unde oamenii devin „carne de tun”. Fiecare fuge pe unde apucă, încearcă să se ascundă, de teamă să nu fie înrolat pentru așa-zisa „operațiune militară specială” – sinonimă cu condamnarea la moarte.

Site-ul Obozrevatel.com dezvăluie că, în ultima perioadă, cele mai mari orașe rusești, Moscova și Sankt Petersburg, sunt dominate de haos. Nu mai există suficientă forță de muncă în domenii importante precum HoReCa (hoteluri, restaurante, cantine), sănătate, construcții sau educație, fiindcă majoritatea angajaților au dispărut subit: fie nu se mai află în țară, fie sunt pe undeva pe câmpul de bătălie.

Disperați că nu reușesc să mențină controlul asupra teritoriilor ocupate de la începutul invaziei, Putin, Șoigu și acoliții lor au declanșat o adevărată vânătoare asupra cetățenilor ruși care muncesc în diferite sectoare: îi saltă cu forța de la locurile lor de muncă și-i trimit să lupte fără nicio pregătire prealabilă în regiunile Donețk, Lugansk, Zaporojie sau Herson.

Același lucru se petrece și în câteva țări din afara Federației Ruse, situate în asia Centrală. Președinții fostelor republici sovietice Uzbekistan, Tadjikistan și Kârgâzstan acționează după modelul barbar al lui Putin și-și obligă conaționalii să meargă la război. Oamenii încearcă să se ascundă, știind că sunt șanse mici să se întoarcă întregi de pe front.

- Advertisement -

Cel puțin 200.000 de persoane sunt date dispărute din locuințe și servicii comunale. În Moscova și Sankt Petersburg nu mai are cine să măture frunzele de pe străzi!

La Moscova și Sankt Petersburg, locurile vacante de bucătari nu sunt ocupate, deși patronii de restaurante, rămași nemobilizați, oferă salarii tentante. Rușii s-au prins însă de figură. Știu că în spatele „ofertelor” se pot afla capcane „mortale”: proaspătul angajat riscă pe deasupra să fie mobilizat în orice moment, are de unde să fie „săltat”.

Suferă major și sectorul construcțiilor. Imigranții, de pildă, au încetat să mai lucreze pe șantiere, temându-se să nu fie capturați și expediați în zona „operațiunii militare speciale”.

„Denazificatorii” îi caută pe potențiali recruți chiar și în moschei! În timp ce „pacificatorul” Putin îi avertizează pe israelieni să nu omoare „civili nevinovați” în Fâșia Gaza, el a omorât deja zeci de mii de musulmani prin aruncarea lor în iadul ucrainean, pe post de „carne de tun”.

- Advertisement -

Potrivit Institutului Gaidar, anul acesta au intrat în Rusia cu 15% mai puțini imigranți. De asemenea, cel puțin 200.000 de persoane sunt date dispărute din locuințe și servicii comunale. În Moscova și Sankt Petersburg nu mai are cine să măture frunzele de pe străzi!

Vă prezintă cele mai importante dezvăluiri publicate de Obozrevatel.com.

„Restaurantele și cafenelele rusești au fost primele care au resimțit lipsa personalului. Piața e plină de posturi vacante pentru bucătari”

  • „În Rusia, nu există nimeni care să lucreze în restaurante, construcții și sectorul de locuințe: imigranții fug din Moscova și Sankt Petersburg din cauza războiului.”
  • „Există o lipsă de personal în Rusia. Există o lipsă de bucătari, profesori, medici și îngrijitori.”
  • „În Federația Rusă, experții susțin că motivul este slăbirea cursului de schimb al rublei. Ei spun că, după ce moneda națională a scăzut în toamnă, imigranții au început să-și părăsească locurile de muncă și să plece.”
  • „De fapt, motivul este spaima de războiul pe care Federația Rusă îl poartă împotriva Ucrainei.”
  • „Și oamenii din Uzbekistan, Tadjikistan și Kârgâzstan sunt capturați în masă și forțați să meargă să lupte în Ucraina.”
  • „Restaurantele și cafenelele rusești au fost primele care au resimțit lipsa personalului. Acum, piața este plină de posturi vacante pentru bucătari, dar sunt de multe ori mai puțini solicitanți. Cele mai multe posturi vacante sunt în Moscova, Sankt Petersburg și regiunea Krasnodar.”

„Forțele de securitate au venit odată la restaurantul nostru și au luat toți bărbații din bucătărie și ospătarii. A doua zi, niciunul n-a venit la muncă”

  • „«Trebuia să deschidem un restaurant la Moscova, așa că proprietarul a angajat un bucătar cu 3.000 de dolari! A plătit oricâți bani pentru a începe o afacere. Și asta se practică peste tot. Să nu credeți, dacă vă vor spune, că motivul este Covidul, pentru că restaurantele au fost închise de mult timp, iar unele nu s-au deschis deloc după epidemie. De fapt, în bucătăriile din Moscova sau Sankt Petersburg lucrează migranții. Și au fost duși pe front timp de un an. Iar cei care au rămas s-au speriat și m-au lăsat singur»”, spune un angajat al unui restaurant, cu porecla «Ali»”.
  • „Alții scriu că acest lucru se întâmplă în multe orașe din Rusia. Pentru a deschide un stabiliment, proprietarii angajează muncitori la bucătărie pentru salarii mari, apoi le reduc sau pur și simplu îi înșală și nu-i mai plătesc.”
  • „«Forțele de securitate au venit odată la restaurantul nostru și au luat toți bărbații din bucătărie și ospătarii. A doua zi, niciunul n-a venit la muncă. Cei mai mulți au fost trimiși la luptă. Cei care au reușit să evadeze sau să fugă se ascund acum. Forțele de securitate chiar intră în moschei. Desigur, musulmanii fie merg în patria lor, fie se ascund, niciunul dintre ei nu vrea să lupte», mărturisește un locuitor al Moscovei, pe nume Nikolai.”

„Proprietarii ridică prețurile pentru a crește salariile celor care au mai rămas” 

  • „Acum, într-un restaurant rusesc, trebuie să așteptați mult mai mult pentru o comandă. Vizitatorilor nu le place treaba asta, declanșează scandaluri și pleacă fără să plătească. Motivul este că un bucătar este obligat să pregătească mâncăruri calde și reci în același timp, pentru că nu sunt suficiente mâini.”
  • „Proprietarii ridică prețurile meselor pentru a crește salariile celor care au mai rămas. Și rușii, care și-au pierdut veniturile din cauza scăderii cursului rublei, merg deja mai rar la restaurant.”
  • „Există, de asemenea, o problemă în domeniul construcțiilor din Rusia. Migranții din fostele republici lucrează de mult timp pe șantier. Aceștia se ocupă în principal de construcții și lucrări auxiliare. Dar din cauza faptului că sunt capturați în masă și trimiși la război, acum lipsesc și ei.”
  • „Este o lipsă acută de muncitori. Potrivit datelor oficiale, sunt 200.000 de persoane dispărute din locuințe și servicii comunale. Dacă până nu demult la Moscova și Sankt Petersburg acești oameni păstrau curțile și străzile curate, acum situația s-a schimbat dramatic.”

„Nimeni nu mătură frunzele, nu curăță gunoiul. Intrările și locurile de joacă sunt murdare. Toți muncitorii uzbeci au dispărut. Sunt înlocuiți de alcoolici nativi, care nu știu să lucreze”

  • „«Nimeni nu mătură frunzele, nu curăță gunoiul. Intrările și locurile de joacă sunt murdare. Toți muncitorii noștri uzbeci au dispărut. Sunt înlocuiți de alcoolici nativi, care nu știu să lucreze. Este o adevărată problemă. În curând, vom fi acoperiți de murdărie până la urechi», se plânge Liudmila Opanasivna, pensionară din Moscova.”
  • „Există, de asemenea, un deficit de profesori în școlile rusești. Conform calculelor modeste ale oficialilor ruși, doar 1% din posturi sunt vacante, dar de fapt experții susțin că sunt cel puțin 3,7%.”
  • „«Bărbații sunt duși în armată, sunt angajați de stat, nu au unde să meargă. Unii oameni au plecat în străinătate sau la casele lor din alte orașe. Nimeni nu vrea să moară pe front», recunoaște un profesor din Novosibirsk.”
  • „Nu există medici, asistente, chiar infirmiere. Din această cauză, în unele regiuni, facilitățile medicale sunt combinate. Medicul poate lucra cu jumătate de normă la spital, pe lângă turele de la policlinică.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Politica pro-Hamas a lui Putin creează monștri antisemiți în Rusia: vânătoare de evrei pe aeroport, în Daghestanul musulman

* Execuția bugetară pe septembrie arată crunt: Guvernul Ciolacu n-a tăiat cheltuielile, ci le-a crescut! Sunt cele mai mari costuri ale statului din ultimul deceniu

* Veniturile secretizate ale șefilor ASF: 180.000 de euro pe an + decontarea cheltuielilor (încă 26.000 €/an). Toți angajații iau 16 salarii pe an! „Cel mai prost angajat primește minimum 7.000 de lei net de Ziua ASF”

* Rareș Bogdan anunță sinuciderea PNL în București: „Candidatul nostru la Primărie nu va fi Nicușor Dan! Nu e un primar bun. În 2020 l-a susținut Orban, nu noi! Atunci trebuia să fiu eu candidatul, dar lui Orban i-a fost frică…”

* STENOGRAME. Dezvăluiri din noul „azil al groazei” din ograda lui Pandele. „Cu tot ce s-a întâmplat la televizor, ei tot nu s-au potolit” / „Le-am spus: «Unde e cateringul? Când vine mâncarea?». S-a dus și le-a luat o shaorma”

* Liiceanu câștigă definitiv procesul de calomnie cu Gâdea și Antena 3. Pe lângă cei 20.000 de euro daune morale, calomniatorii trebuie să achite și cheltuielile de judecată

* EDITORIAL PAPAHAGI. Dușmanii suveranității României sunt fix „suveraniștii” din siajul hoardei de AUR!

* Cântărețul-influencer Dorian Popa – prins drogat la volanul unui Lamborghini, în chiloți! Cică mergea „la cumpărături”! Câștigul său lunar e de peste 100.000 de euro, pe rețelele sociale

* VIDEO. Povestea săptămânii în fotbalul european. Cea mai frumoasă „remontada”. Claudio Ranieri a înviat!

1 COMENTARIU

  1. Sper sa se trezeasca odata oamenii astia ,iar formatiunile de rusi anti-putin sa ajunga sa ocupe naibii institutiile lui de propaganda criminala!!Sper si eu ca nu sunt chiar toti rusii spalati pe creier si fricosi ca potarnichile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -