Moartea turnătorului Constantin Bălăceanu-Stolnici, cel care timp de 24 ani (1965-1989) a colaborat activ cu Securitatea turnând zeci de compatrioți atât din țară, cât și din străinătate, l-a determinat pe profesorul clujean Adrian Papahagi să-și amintească două episoade de pe urma cărora rude apropiate din familia sa au avut de suferit din cauza răposatului. Papahagi și-a scris mărturia pe contul de Facebook, enervat de odele pe care diverse posturi de televiziune i le-au adus unuia dintre cei mai odioși și mai periculoși informatori ai poliției politice comuniste.
Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost omagiat chiar la începutul lunii trecute de Academia Română, în cadrul unei fastuoase ceremonii la care au participat inclusiv politicieni de top și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române și ai Bisericii Catolice. Descendentul vechii familii boierești este celebru pentru că, în anii ’80, a ajutat Securitatea comunistă să-l iradieze pe directorul postului de radio Europa Liberă, istoricul Vlad Georgescu.
Bălăceanu-Stolnici, fiind de viță nobilă, avea numeroase legături cu diaspora română. El se folosea de aceste relații pentru a executa misiunile primite de la Securitate, pe care o servea cu zel. Într-un astfel de caz, Stolnici a primit comanda să intre – ca invitat – în locuința disidentului Vlad Georgescu și să facă o schiță cât mai detaliată a apartamentului acestuia din München.
Așa s-a întâmplat și, într-una din numeroasele sale vizite în străinătate (pe vremea comunismului, în Occident primeau dreptul să plece doar foarte puțini români – în principal securiștii și colaboratorii cu Securitatea), Stolnici i-a făcut o vizită lui Georgescu, apoi a dat poliției politice schema casei acestuia. Ulterior, în baza schiței făcute de Stolnici, agenții Securității au intrat în casa directorului postului de radio și au plasat materiale radioactive care i-au declanșat acestuia un cancer galopant.
Totuși, Academia Română (condusă de Ioan Aurel Pop), Biserica Ortodoxă Română (prin episcopul-vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, reprezentantul Patriarhului Daniel), Biserica Greco-Catolică (prin episcopul de Oradea, Virgil Bercea) și Guvernul României (prin ministrul Culturii, Raluca Turcan) l-au omagiat la 3 iulie, în Aula Academiei, pe acest sinistru personaj.
Profesorul universitar Adrian Papahagi (47 de ani), urmașul unei familii de intelectuali aromâni, relatează cum Bălăceanu-Stolnici îl vizita des pe bunicul său, care fugise în Germania, turnându-l apoi la Securitate. Din cauza turnătoriilor lui Stolnici, tatăl lui Papahagi – eminentul lingvist Marian Papahagi (1948-1999) – n-a primit permisiunea să iasă din țară până la căderea comunismului, în timp ce unchiul n-a fost lăsat să participe la înmormântarea fratelui (adică bunicul lui Adrian Papahagi).
Mai jos, textul profesorului de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
„Dumnezeu și sufletele celor turnați de el să-l ierte, că au ce ierta!”
„Despre Constantin Bălăceanu-Stolnici circulă această poveste în familia noastră. Străbunicul meu era profesor la liceul din Silistra, unde bunicul meu (născut în 1921) a apucat să-și dea bacalaureatul. După cedarea Cadrilaterului, familia lor s-a refugiat la Pitești, unde a dat bacalaureatul fratele mai mic al bunicului, Emil (născut în 1923). Boieroaica Bălăceanu-Stolnici căuta un elev eminent care să se pregătească la medicină împreună cu fiul ei, Constantin, zis «Muți». S-a interesat și a aflat că unchiul meu era cel mai strălucit elev din cel mai bun liceu piteștean (nu cunosc detaliile), și l-a invitat să învețe pentru medicină alături de Muți, la conacul și pe spezele lor – ceea ce fiul de refugiați strâmtorați, care își părăsiseră în câteva zile casa și avutul, a acceptat fără să clipească.
Tinerii au învățat împreună, au intrat la medicină la București, au devenit doctori cunoscuți, cu o carieră universitară remarcabilă, și au rămas prieteni. Emil Papahagi, elev al lui Theodor Burghele, a ajuns la rândul său profesor, și era unul dintre chirurgii cei mai căutați de la Urgențe și Elias în anii 1950-’70. Medicii mai vârstnici de azi își aduc încă aminte de el. Prin 1975 sau 1976 a reușit, nu fără peripeții, să fugă în Germania cu toată familia, și a continuat să practice chirurgia, întâi la Stuttgart, apoi la Kehl.
Din timp în timp, unchiul Emil primea vizita prietenului său, Muți Bălăceanu. Cu timpul, însă, i-a devenit suspectă ușurința cu care călătorea Muți, și mi-a mărturisit că începuse să-l evite, bănuind că e turnător.
Probabil și din cauza turnătoriilor lui Muți, tatăl meu nu a mai putut ieși din România socialistă nici până în Ungaria sau Iugoslavia. La rândul lui, în 1988, unchiul Emil nu a putut să participe la înmormântarea fratelui său, Constantin (bunicul meu). Nu spun că toate acestea i se datorează lui Constantin Bălăceanu-Stolnici, dar vor fi contribuit și turnătoriile lui.
Câte destine va fi marcat în chip asemănător un turnător la Securitate?
Sigur, aceasta e doar o anecdotă. Făcând schița apartamentului lui Vlad Georgescu, directorul Europei Libere, care a fost iradiat de Securitate, Constantin Bălăceanu-Stolnici a contribuit (în intenție, dacă nu și în execuție) la uciderea curajosului disident, ceea ce, evident, e infinit mai grav decât ce am povestit mai sus.
Toate acestea nu le-au menționat cei care s-au grăbit să elogieze un turnător odios. E bine totuși să fie consemnate, ca să nu ne trezim mâine cu vreun institut, un liceu, o aulă sau o stradă purtând numele lui Constantin Bălăceanu-Stolnici.
În rest, Dumnezeu și sufletele celor turnați de el să-l ierte, că au ce ierta!”
De ce nu l ati dat prin rahat cat a fost in viata. Acum ati tabarat toti pe un mort. Trebuia dat pe razatoare cat a fost viu acest animal vomitiv.