Putin a jucat teatru și a cochetat pentru o zi cu traiectoria istorică a țarului Nicolae al II-lea. După un an și jumătate de sadism împotriva ucrainenilor, sâmbătă, rușii au testat gustul amar al războiului declanșat de ei.
Sentimentul că „lipsea ceva” a bântuit toate ecranele din lume ce transmiteau grozăvia din Rusia. Eram printre cei entuziasmați de perspectiva de a scăpa de criminalul președinte rus și am rămas doar cu bucuria de a-l vedea în fundul gol și umilit așa cum nu a mai fost niciodată.
Adrian Cioroianu, cu harul său de povestitor, a avut o metaforă excelentă la televizor, încercând să explice de ce ucrainenii nu închid gura de uimire, închid și ecranele alimentate cu internetul lui Musk și se duc câteva sute de metri mai spre est și dărâmă frontul. Cioroianu compara evenimentele cu lupta dintre doi câini – să le spunem „javre” și să le dăm numele Vova și Jenia – care se atacă sălbatic (atâta pot, atâta știu), dar dacă în peisaj apare lupul ucrainean, Vova și Jenia vor abandona lupta dintre ei și se vor năpusti împotriva acestuia.
La final, suspiciunea ucrainenilor a fost întemeiată. Vova și Jenia, de la un punct, au jucat teatru
După șocul inițial al evenimentelor, analiștii și întreaga mass-media au încercat să înțeleagă resorturile ascunse.
Prigojin și trepădușii săi fuseseră bombardați de minionii lui Putin, dintre care doi se distingeau prin funcții, responsabilități, lașitate și visceralitate: Șoigu și Gherasimov. Nu era prima nemulțumire a lui Prigojin legată de activitatea celor doi, dar cum Putin decidea cine-i sunt adjuncții, nemulțumirea era clar legată de deciziile acestuia.
Amenințările înregistrate de Prigojin în diferite clipuri și distribuite masiv de propaganda rusă, încântată să mai distribuie și altceva decât minciuni autohtone, scoseseră la iveală o foarte tensionată relație între Wagner-ul lui Prigojin si armatele lui Șoigu și Gherasimov. Însă o constantă a fost și a rămas incapacitatea lui Prigojin de a lega nemulțumirile, unele transmise foarte colorat prin înjurături creative furnizate de bogata limbă rusă (probabil, limba cu cea mai mare diversitate de înjurături din lume), în mod public, de Vladimir Putin.
Cert este că evenimentele din ziua iei românești și a nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, 24 iunie, au avut în centrul lor această tensiune între Prigojin și Șoigu/Gherasimov, iar în backgroud – nemulțumirea (nerostită public) a lui Prigojin față de președintele Putin.
Aceasta a fost muzica, să încercăm să observăm și dansul.
Din start trebuie spus că operațiunea lui Prigojin NU a fost una spontană. A fost clar imediat că atacarea Rostovului, orașul care găzduiește Centrul de Comandă al operațiunilor din Ucraina, a fost un plan gândit de Prigojin încă de la înlocuirea forțelor Wagner din Bahmut cu corpuri ale armatei ruse.
Prigojin a devenit stăpân pe Rostov doar făcând deplasarea și arătându-și o parte din forțele sale în fața Comandamentului Militar al Armatei 58. Soldații ruși erau îngroziți de sălbăticia de care dăduseră dovadă unitățile Wagner în Ucraina și au capitulat imediat cum Prigojin a apărut în fața porții. Moment de mare slăbiciune.
Ce voia Prigojin? În primul rând, să nu-i fie confiscată armata și trecută sub comandamentul lui Șoigu și Gherasimov. Ca și în România, detalii de genul „eu am semnat contractul cu Wagner și nu cu armata rusă” deveneau elemente cruciale, definind relațiile de subordonare, dar stabilind și dacă ajungeai carne de tun sau nu.
Armata Wagner a fost inventată și înființată de Prigojin, și nu de generali. A ajuns repede cea mai performantă forță rusă din Ucraina tocmai pentru că nu lupta ca armata rusă, ci avea un alt nivel de motivație, inclusiv financiară, și un mod mult mai eficient de organizare, comandă și control. Așadar, a fost o chestiune de timp până când Șoigu și Gherasimov să nu tânjească în a subordona Grupul Wagner.
Apoi, Prigojin voia „un loc mai în față” între locotenenții lui Putin, disprețuindu-i public pe cei care s-au dovedit mai slabi ca el, respectiv Șoigu și Gherasimov, dar și întreaga lor grupare de generali.
Ca de obicei, când apar asemenea angoase personale, toată lumea are argumente în favoarea ideilor și ambițiilor sale. Prigojin avea și 25.000 de luptători care, sugera el, i-ar fi urmat ordinele chiar și împotriva statului rus și a reprezentanților săi.
Noi nu am văzut la televizor, în ciuda surselor generoase, nici 25.000, nici 15.000, ci doar câteva mii cu care Prigojin a cucerit Rostov pe Don fără să „tragă vreun foc”, așa cum se lăuda, și o coloană de câteva sute (el spunea că sunt 5.000 de oameni) trimisă cu viteză spre Moscova.
Din acest moment, zeii Dianei Șoșoacă, îngerii lui Robert Turcescu și mentorii lui Ion Cristoiu nu au mai prididit în a se face de râs.
Discuția dintre Prigojin și adjuncții lui Șoigu – ministrul adjunct al Apărării (general-colonel Yunus-Bek Yevkurov) și șeful adjunct al Statului Major Principal al Statului Major General (general-locotenent Vladimir Alekseev) – este epocală. Prigojin a ajuns repede să-l acuze pe Alexeev că nu i se adreseaza politicos.
Traducerile de pe YouTube sunt dezgustătoare, omițând intenționat angoasele personale, foarte importante la acel moment. Aveți mai jos o traducere corectă, atât cât va mai exista, pentru că de ieri, mașinăria de propagandă a Kremlinului șterge de zor din spațiul public tot ce nu-i convine.
FULL TRANSLATION: Prigozhin holds negotiations in Rostov with Deputy Minister of Defense, Colonel General Yunus-Bek Yevkurov in the headquarters of the Russian Southern Military District.
– Accuses them of war crimes
– Demands to see Shoigu and Gerasimov#russia #wagner #shoigu pic.twitter.com/DkJqoFBx7e— Inside Geopolitics (@insidegeopol) June 24, 2023
Discuție ca într-un grup de mafioți, în care trei oameni de care depind atâtea destine rusești și ucrainene își dau măsura competenței și a valorii lor umane. De la stânga la dreapta: Alexeev, Prigojin și Bek Yevkurov.
În afara conflictului personal evident, ascuns cu grijă de propaganda rusă, mai avem o frază epocală, minciuni despre care se vorbește de asemenea în șoaptă. Prigojin către cei doi:
„V-am doborât 3 elicoptere. Și vom continua s-o facem, dacă mai trimiteți”.
Narațiunea oficială a evenimentelor vorbește despre faptul ca „s-a evitat curgerea de sânge frățesc rus”, minciună la care au achiesat și Prigojin, și Putin. Păi, piloții de elicoptere unde sunt calculați? Dar depozitele de combustibil aruncate în aer de armata rusă (și nu de Prigojin, așa cum s-a vehiculat) pe tot parcursul traseului spre Moscova al luptătorilor Wagner? Dar autostrăzile săpate (autostrada M4, Rostov – Moscova) din loc în loc pentru a încetini avansul lui Prigojin spre Moscova?
Curg minciunile. Putin face cunoștință cu umilința profundă. Pro-rușii din întreaga lume încep să înțeleagă că au pariat pe calul mort. Nazistul Utkin – decorat de Putin
Ieșirea televizată a lui Putin va fi subiect de lungă discuție. I se citea pe față frica de moarte. Dmitri Peskov încerca să aburească lumea cum că viteazul Putin e încă la Kremlin și „lucrează”, dar acesta fugise de mult, în timp ce partenerul lui Prigojin, Dmitri Utkin, conducea coloana către Moscova.
Apropo de acest Utkin, un ucigaș sadic și util lui Prigojin, decorat de Putin, el este subiectul unei alte manipulări și evitări al mass-media ruse. De ce? Păi, priviți cu atenție la tatuajele „SS” de pe gâtul său. Probabil că toată lumea rusă este efectiv îngrozită și de perspectiva ca acesta să deschidă gura în vreun interviu sau emisiune.
Cum să explice propaganda rusă că cea mai performantă structură militară rusă care luptă pentru „denazificarea Ucrainei” este condusă pe teren de un nazist pur?!
Așadar, nazistul Utkin se apropie cu coloana sa de luptători Wagner până la 200 km de Moscova, aproape fără a întâmpina rezistență.
Hitler face o tumbă în mormânt: lui îi trebuiseră ani și milioane de soldați să facă ceea ce nazistul Utkin facea în câteva ore, cu câteva sute de oameni!
Propaganda rusă lucra de zor. Putin tremura de nervi la TV, încercând să ascundă că în spatele său nu mai era luxul Kremlinului, ci o locație unde fugise cu aeronava prezdențiala IL 96-300PU la ora 14.16, așa cum este explicat în articolul lui Cristian Hubali de pe Ziaristii.com. Probabil s-a dus la Valdai, lângă Sankt Petersburg, așa cum l-au „citit” imediat ucrainenii. Sosia sa, probabil, dormea. Nicio urmă de dispreț la președintele rus, așa cum ne obișnuise atunci când vorbea despre ucraineni, nicio urmă de ură; era pur și simplu speriat de moarte de ceea ce urma să se întâmple.
„Viteazul” Dimitri Medvedev, cel care stătea de 18 luni numai cu amenințări nucleare în gură, cel care a omis de la glumițe și amenințări viscerale doar pisica din propria-i curte, se urcă mintenaș în avion și, împreună cu familia, fuge și el din Moscova.
Avioanele șobolanilor decolează unul după altul din capitala Rusiei.
Cetățenii ruși din Moscova și de pe tot traseul Rostov – Moscova făceau în sfârșit cunoștință cu războiul. Cu o mică, o foarte mică parte din teroarea pe care criminalii lor lideri, cu binecuvântarea poporului rus și a KGB-istului patriarh Kirill, o imprăștiau de 486 de zile în Ucraina „fraternă”.
Un amănunt care a semnalat ucrainenilor că, la final, totul este teatru
Este greu de spus momentul răzgândirii lui Prigojin. Cert este că el și zeul său Putin au negociat non-stop, direct și prin intermediari, începând cu noaptea de vineri spre sâmbătă și până la decizia de a opri și a întoarce coloana Wagner. La final, Prigojin a clipit!
Probabil că Prigojin nici nu a avut de gând să ajungă la Moscova, iar Putin știa asta și a amânat interceptarea coloanei chiar cu puținele forțe pe care le avea disponibile pe traseu, tocmai pentru a nu aduce lucrurile într-un punct fără întoarcere.
Mașinăria de propagandă vorbea de zor despre „trădare”, despre amestecul „agenturilor străine” și despre bucuria ucrainenilor. Doar ultima era adevărată.
Negocierea a durat până când coloana, nefilmată, aproape invizibilă, a ajuns la 200 de kilometri de Moscova. Dovada că Prigojin nu avea de gănd să-l schimbe pe Putin este faptul că el nici nu s-a mișcat din Rostov!
Planul lui Prigojin înainte de a fi mazilit. Ucrainenii n-au căzut în plasă, aveau informații și suspiciuni
Evgheni Prigojin a sperat că ucrainenii se vor năpusti peste liniile rusești, iar el și cei peste 20.000 de luptători Wagner vor „salva Rusia”. A amânat până în ultima clipă întoarcerea coloanei și a tras de timp deși, probabil, dăduse semne clare că nu intenționează să schimbe conducerea Rusiei cu câteva sute de luptători trimiși într-o coloană pe autostrada M4.
Un alt semn major al înțelegerii a fost ca Șoigu nu a atacat din aer coloana pe autostradă, situație în care „wagneroviții” erau extrem de expuși.
Ne lipsesc unele detalii, dar a părut un plan de a-i scoate pe ucraineni dintr-o poziție bine fortificată, probabil cea de la marginea Bahmutului. Dar asta e doar o speculație azi, vom afla mai multe în curând.
Cert este că ucrainenii nu au „plecat după fentă”, iar Prigojin a fost exilat în Belarus cu (doar) o parte dintre luptătorii săi și cu promisiuni din partea tiranului Lukașenko că are „liber” de a-l scăpa și pe el de pușcăriașii locali.
Prigojin a acceptat exilul cu sentimentul fatalist pe care l-a avut si Napoleon in 1813, după înfrângerea în Bătălia de la Leipzig, când a acceptat izolarea pe Insula Elba: „pentru binele poporului”.
Așa cum Napoleon a fost protejat și tolerat (și) pentru că era căsătorit cu Marie-Louise, fiica Împăratului Austriei, Prigojin, „căsătorit” cu mentalitatea imperialistă a poporului rus, este amnistiat și transformat din „terorist” în exilat în Belarus.
Ceea ce nu înțelege (probabil) Prigojin este ca viața sa a luat sfârșit, iar acum asistăm doar la construcția narațiunii morții sale. Niciodată, un dictator precum Putin nu-și va respecta cuvântul în astfel de situații. Iar pe lângă persoana sa, mica aventură a lui Prigojin înseamnă și condamnarea la moarte a celor ce-l vor urma în Belarus; în cel mai indulgent caz, comandanții săi și cei foarte fideli.
Așa s-a scris povestea unei zile bune pentru Ucraina. Putea fi și mai bună, o zi de sărbătoare pentru întreaga planetă, dar Prigojin a avut „cold feet”, chestiune pe care o va regreta tot restul vieții sale scurte de acum încolo. Putin nu va uita, nu va ierta și nu se va mai baza vreodată pe el, iar Șoigu și Gherasimov pur și simplu vor primi ordin să-l elimine pe Prigojin în lunile următoare. Fie că va muri eroic pe câmpul de luptă de la granița Belarus–Ucraina sau asasinat într-un birou din Minsk cu un glonț în ceafă, Prigojin a adus și va aduce cu el moarte, sadism și nenorocire, ca un element radioactiv al Satanei.
Satana stă și își mușcă buzele la Kremlin. Niciodată nu a trecut prin așa umilință. Bun cunoscător al istoriei, versiunea convenabilă, Satana își amintește de Brașov 1987, când practic a înflorit în România ideea răsturnării regimului. Se poate, este fezabil să ajungi la Moscova, prea-puternicul conducător nu este nici pe departe atât de puternic.
Rusia se îndreaptă direct catre o revoluție și un război civil, cu toate riscurile adiacente. Câți ucraineni vor mai muri până atunci – e greu de spus, dar frustrarea universală în Rusia, din motive diferite și chiar opuse, este un sentiment general și palpabil.
Înainte de doi ani, acest scenariu se va transforma în realitate dacă, până atunci, oameni extrem de tăcuți precum Patrușev (secretarul Consiliului de Securitate), dar mai ales Narîșkin (SVR) sau Bortnikov (FSB), șefii serviciilor secrete, nu vor devansa momentul, realizând riscul spargerii Federației.
Pentru că un atac sau accident atomic va aduce exact asta: 83 de „subiecte federale”, astăzi împărțite în republici, oblasturi autonome, kraiuri, districte autonome, regiuni autonome (evreiască) și orașe federale vor fărâmița țara, care a ajuns cel mai mare pericol al existenței omenirii: Rusia, țara condusă de însuși Satana!
