sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăLumeaEuropaO "PSD-istă greacă", vicepreședintă a Parlamentului European, a fost arestată în Belgia...

O „PSD-istă greacă”, vicepreședintă a Parlamentului European, a fost arestată în Belgia pentru corupție! Luase șpăgi enorme din Qatar

-

Socialista greacă Eva Kaili, unul dintre cei 14 vicepreşedinți ai Parlamentului European, şi alte trei persoane au fost arestate duminică şi puse oficial sub acuzare, în Belgia, în cadrul anchetei anticorupţie ce vizează instituţia europeană. Cei patru sunt acuzați că ar fi primit sume enorme și cadouri scumpe din partea Qatarului pentru a influența decizii politice în favoarea acestui stat arab, care tot prin corupție – la nivelul FIFA – a obținut și organizarea Campionatului Mondial de fotbal.

Eva Kaili (44 de ani) este membră a Parlamentului Europeani din 2014, când avea 36 de ani. Ea reprezintă Partidul Socialist din Grecia (PASOK-Kinal), omologul elen al PSD, cel mai corupt partid din România (cazul Adrian Severin a fost tot despre șpăgi europarlamentare).

Printre atribuțiile Evei Kaili se număra și reprezentarea Parlamentul European în regiunea Orientului Mijlociu. Așadar, grecoaica a fost coruptă chiar de cei cu care a intrat în contact prin natura funcției sale!

Eva Kaili a fost prinsă „în flagrant delict”. Avea asupra sa „o geantă cu bani”

Parchetul federal belgian nu a dat niciun nume, anunţând doar că 4 dintre cele 6 persoane reţinute în ultimele 48 de ore au fost plasate în arest preventiv. Aceste 4 persoane au fost încarcerate după ce fuseseră acuzate de un judecător de instrucţie din Bruxelles pentru „apartenenţă la o organizaţie criminală, spălare de bani şi corupţie”, a anunţat Parchetul federal într-un comunicat.

- Advertisement -

Celelalte două persoane reţinute în acest caz au fost eliberate de către judecător.

Potrivit unei surse judiciare apropiate dosarului, care a vorbit sub protecţia anonimatului, Eva Kaili, eurodeputată socialistă din Grecia, se numără printre cele patru persoane încarcerate. Sursa citată a precizat că aceasta nu şi-a putut folosi imunitatea parlamentară deoarece infracţiunea de care este acuzată a fost descoperită „în flagrant delict”, vineri.

Sursa a confirmat relatările din presă potrivit cărora Eva Kaili avea asupra sa „o geantă cu bani” atunci când a fost reţinută de poliţia belgiană.

- Advertisement -

Procuratura federală a anunţat, de asemenea, că sâmbătă seară a avut loc o percheziţie la domiciliul unui al doilea europarlamentar, după ce vineri seară fusese percheziţionată și locuinţa din Bruxelles a Evei Kaili.

În acest dosar deschis de autorităţile belgiene, „există suspiciunea că au fost plătite sume importante de bani sau au fost oferite cadouri semnificative unor terţe persoane cu o poziţie politică şi/sau strategică în cadrul Parlamentului European, astfel încât acestea să influenţeze deciziile acestei instituţii”, se arată în comunicatul procurorilor.

Sancțiuni în serie

Sâmbătă seara, preşedinta Parlamentului European, malteza Roberta Metsola, a decis o primă sancţiune împotriva Evei Kaili, luându-i toate atribuţiile, inclusiv calitatea de a reprezenta instituția europeană în regiunea Orientului Mijlociu.

Eurodeputaţii de stânga, în special Verzii, au cerut demisia Evei Kaili din Parlamentul European.

Aceasta a fost exclusă, vineri seară, şi din Partidul Socialist din Grecia (PASOK-Kinal).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Băieții de AUR ai propagandei putiniste în România. Scurtă istorie a unei trădări naționale

* Clișeele propagandei putiniste, folosite în acte oficiale ale Ministerului de Finanțe, condus de PSD! Invazia Rusiei în Ucraina e denumită „operațiune specială” și „conflictul ucrainean”

VIDEO. Putinist de frunte, Robert Turcescu se înscrie hotărât și în armata propagandei chineze! Minciuni comuniste pe care le promovează fără nicio rezervă: „China nu e o dictatură, așa cum se vorbește în Occident. E o țară extrem de liberă în exprimare” / „În China există o preocupare poate excesivă pentru om. În Occident – cras dezinteres pentru viața și confortul oamenilor”

* De la 1 ianuarie, salariul minim net crește de la 1.524 la 1.863 de lei (+22,24%). În construcții, un angajat nu poate fi plătit sub 3.150 de lei „în mână”

* Putregaiul de sub eșecul Schengen: „doctor Bode” și-a pus colegul de bancă din liceu șef la Inspectoratul pentru Imigrări!

* Sumă colosală aprobată de UE pentru agricultura din România: 14,9 miliarde de euro! Incompetența lui Daea făcuse ca țara noastră să rămână printre ultimele fără Planul Național Strategic

* „Mineriada” din TVR se îndreaptă spre directorul Turturică. Gașca Săseanu – Chioțea – Olaianos încearcă „execuția” Nadinei Vlădescu

* Bizara tentativă de lovitură de stat din Germania. Prințul Heinrich al XIII-lea voia să ia puterea cu ajutorul Rusiei. Cei 25 de complotiști arestați erau conspiraționiști de tip QAnon

* Semifinale cu echipe de pe trei continente: Argentina – Croația, Franța – Maroc! Anglia a fost îngropată de liderul ei, Harry Kane, care a ratat un penalty crucial

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -