vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNews„Bă, nu plec, f… de speciali. O să stau să vă fac...

„Bă, nu plec, f… de speciali. O să stau să vă fac de c…t. Ne-am pus speranțele într-un dulap tâmpit și niște ageamii plini de tupeu și fițe”. Activistul Valeriu Nicolae nu se dă bătut după amnistia mascată

-

Activistul civic Valeriu Nicolae, autorul unui serial în care arată ascensiunea la vârful puterii a impostorilor și discrepanța dintre averile și veniturile acestora, a reacționat cu îndârjire și furie după amnistia mascată dată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Valeriu Nicolae anunță că nu renunță, așa cum nu renunță nici alții, și îl insultă, fără să-i dea numele, pe președintele Klaus Iohannis, cel sub a cărui domnie a fost posibilă scăparea a mii de infractori – lucru pe care-l încercaseră fără succes Victor Ponta, Crin Antonescu, Liviu Dragnea și C. A. C. P. Tăriceanu, la vremea lor.

Valeriu Nicolae a exprimat, de fapt, ceea ce foarte mulți dintre votanții actualului președinte și ai PNL gândesc sau spun după ce Iohannis a readus la putere PSD și a început în forță demolarea instituțiilor democratice din statul român, subminându-le din interior. Marea lovitură a venit marți, când ÎCCJ a dat o amnistie mascată, echivalentă cu OUG 13 încercată de Dragnea în februarie 2017 sau cu „marțea neagră” a lui Ponta și Antonescu pe 10 decembrie 2013.

Sub înaltul patronaj al lui Iohannis, care în urmă cu un an a dat USR afară de la guvernare când ministrul Justiției de atunci a încercat să pornească reforma, judecătorii ÎCCJ au dat o interpretare favorabilă infractorilor unor decizii la fel de ticăloase emise în 2018 și 2022 de Curtea Constituțională a României (CCR). Operațiunea va duce la închiderea a mii de dosare penale de care vor scăpa nu doar politicieni și afaceriști conectați la sistemul de putere, ci și capi ai lumii interlope, infractori periculoși, evazioniști și mulți alții care sunt pericole reale pentru societate.

„Silă, mă cu amnestia voastră cu tot, cu pensionarii de lux și justiția voastră făcută de preasimțiții ăia de la Înalta Curte de Casație și Justiție!“

Valeriu Nicolae a răspuns acestei samavolnicii pe contul său de Facebook: „Bă, nu plec, fm@!$!@$!@$ de speciali! Uite de-al dracului, așa, deși m-aș putea duce oriunde aș vrea. O să stau să vă fac de căc@t cât o să mă țină balamalele. Și ca mine mai sunt. Da, mă, suntem acum cam praf, căci ne-am pus speranțele într-un dulap tâmpit și niște ageamii plini de tupeu și fițe de jenii neînțelese, dar sigur, sigur nu suntem mortăciuni ca voi și goarnele voastre de la TV. Și chiar dacă o să-mi risipesc următorii zece ani scriind în fiecare zi despre cât de corupți și nemernici sunteți, tot acilea o să stau. Silă, mă, cu amnestia voastră cu tot, cu pensionarii de lux și justiția voastră făcută de preasimțiții ăia de la Înalta Curte de Casație și Justiție!”.

- Advertisement -

Cu doar câteva ore mai devreme, în același loc, activistul descrisese unul dintre „specialii” beneficiari ai sistemului actual de putere din România, pe care regimul Iohannis-PSD îi protejează și cultivă.

„Burciu Cristina nu are nimica, nimicuța nici prin conturi, nici avere, trăiește în chirie sărăcuța și are o datorie de 137.418 de lei la bănci deși e deputată din 2016 și înainte în CV a avut o carieră magnifică prin bănci și directoare la stat. Totuși, a împrumutat partidul cu 110.000 de lei. Înainte de a deveni deputată PSD, câtiga pe an 70.800 de lei și avea o datorie la bănci de 68.000 de lei. Atunci a împrumutat PSD-ul cu 58.300 de lei. Acum este la PNL. ANI tot pe burtă e, căci fiul unui fost deputat PSD și apoi și el PNL, cu 1.570 de contracte cu statul, este Secretar General acolo.

Pe grupul de FB #cleptomANI public portretele mai dure până atingem 4.000 de oameni care vor să ne ajute să începem demersuri legale împotriva lor. Azi, despre un deputat cu 1.055 de contracte cu statul. PSD a fost tot timpul PNL și invers. O rețea de căpușari oportuniști și nem#rnici. Link la grup și formularul care trebuie completat în primul comentariu.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ponta îl laudă pe Iohannis pentru salvarea infractorilor: „A reușit ce n-am reușit nici eu cu Crin de «marțea neagră», nici Dragnea cu OUG 13”

* Avertisment apocaliptic: „România intră în incapacitate de plată în perioada următoare dacă Ministerul Finanțelor, condus de PSD, va face împrumuturi cu 10% dobândă! Luni ne-am împrumutat la 9,7%!”

RECHIZITORIU. Ghiță colecta șpăgile pentru PSD, beneficiar direct Ponta. „Poate vrei să te calce vreo mașină, tâmpitu’ dracu’!”

Propagandă rusească extremă la Fugar TV: „România ar fi de 10 ori mai bogată în afara Uniunii Europene! RoExit! RoExit! RoExit!”

* „E festival, râde toată Europa de Cristoiu, Ciutacu, Budeanca și Răzvan Dumitrescu”. RTV și Antena 3 „CNN”, studiu de caz al lui Raed Arafat în conferința Disinfo 2022, la Bruxelles

3 COMENTARII

  1. Am o parere foarte buna despre Valeriu Nicolae.L-am vazut de cateva ori pe la niste talk-show-uri. Inteligent, informat, elegant in exprimare.
    Din acest motiv, desi ii inteleg furia, ma surprinde exprimarea.
    Cand iti vrei sa initiezi un grup care lupta cu mafia, nu trebuie sa ai asemenea scapari.

  2. Am vazut acum cateva zile o emisiune la B1 Tv, legata de un articol publicat de Valeriu Nicolae, „Clanul rectorilor”, despre grave ilegalitati ale unor universitari din Romania.
    Participa dl Nicolae si unii invitati de la care asteptai decenta, dar s-a vazut ca au venit acolo pentru a fi trompetele „clanului”.
    Tanase Stamule, decan la ASE Bucuresti, liberal, l-a atacat pe autor, dar nu cu argumente, ci urland cat il tinea gura, fara pauza. Curand, toti s-au pus pe urlat, bietul Valeriu Nicolae fiind astfel impiedicat sa-si expuna argumentele. Cannd incerca, declansau harmalaia,
    Urlau in cor Stamule, deputatul pesedist Popescu, un deputat userist, dar si ziarista Ada Mezesan care, cu toate tertipurile viclene prin care credea pare exigenta, si-a dat arama pe fatza.
    Toata emisiunea a fost un vacarm.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -