joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsDe ce se bucura Carmen Iohannis? Soția președintelui României a pozat cu...

De ce se bucura Carmen Iohannis? Soția președintelui României a pozat cu zâmbet „de turistă” la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a

-

Cuplul prezidențial al României, Carmen și Klaus Iohannis, a reușit să iasă din nou în evidență prin inadecvare, de data aceasta la funeraliile reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. În două fotografii, una de la dineul dat duminică de Regele Charles al III-lea în memoria mamei sale și alta din timpul înmormântării de luni, Carmen Iohannis afișează un zâmbet larg, absolut bizar, total nepotrivit cu circumstanțele prezenței sale acolo.

Fotografiile au fost postate de Andrea Tincu, stilista soției lui Klaus Iohannis. Textul stilistei este la fel de neinspirat precum afișarea stării de spirit a clientei sale. Andrea Tincu subliniază că se bucură (!) să fie alături de Carmen Iohannis „în acest moment emoționant”.

Mesajul se dorea, de fapt, o autopromovare, pentru că stilista voia să anunțe că prima doamnă a României a folosit o ținută creată de ea: „O zi istorică pentru umanitate, o personalitate de excepție care astăzi pleacă pe ultimul drum. Funeraliile de Stat ale Reginei Elisabeta a II-a au loc astăzi, în prezența a milioane de oameni care își iau rămas bun de la o Regină mult iubită. Mă bucur să fiu alături de Prima Doamnă Carmen Iohannis în acest moment emoționant. Outfit Andrea Tincu“.

În prima dintre cele două fotografii, făcută duminică, la dineu, Carmen Iohannis are un zâmbet larg, cu toți dinții, cu mina unui turist încântat să se vadă lângă sarcofagul vreunui faraon la Muzeul Luvru.

- Advertisement -

În cea de-a doua fotografie, făcută luni, la funeralii, soția președintelui continuă să zâmbească, dar mai discret.

Pe Facebook, fotografia de duminică a devenit virală, oamenii criticând dur această inadecvare. Mulți au comentat sarcastic, declarându-se totuși satisfăcuți că Prima Doamnă n-a venit iar într-o fustă scurtă, așa cum s-a prezentat în numeroase alte ocazii.

- Advertisement -

Stilista Andrea Tincu a limitat dreptul de a posta comentarii pe contul său de Facebook.

Cuplul prezidențial al României s-a făcut de multe ori remarcat prin gesturi total nepotrivite cu postura și funcția deținute de capul familiei. La câteva luni după alegerea sa în primul mandat, Klaus Iohannis a fost filmat trântindu-și paltonul pe capota mașinii prezidențiale, la Paris, nemulțumit că SPP-istul „din dotare” nu s-a mișcat suficient de repede ca să-i ia haina.

Carmen Iohannis a venit adesea la evenimente oficiale fie cu ținute în culori stridente, fie cu fuste mai scurte decât impunea protocolul, atrăgând atenția într-un sens negativ.

În toamna anului trecut, când România traversa cel mai greu moment al pandemiei și înregistra 500 de morți pe zi, iar țara rămăsese fără Guvern, cuplul prezidențial a plecat în vizită de prietenie în Egipt, unde a profitat de ocazie să facă o excursie de neuitat la Piramide, împreună cu toată delegația prezidențială. Martori oculari au relatat că, pentru ca președintele și soția sa să nu fie deranjați la sesiunea foto, forțele de securitate au evacuat toți turiștii „obișnuiți” de pe platou.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Rusia cere agresiv ieșirea României din UE, prin gura lui Șoșoacă: „De când suntem în UE, ne-am distrus! RoExit!”

* Anarhista rusofilă Diana Șoșoacă are o beizadea cu pronunțat profil infracțional. La 20 de ani, Andrei e recidivist pe șosele: conduce beat și fuge de polițiști. Senatoarea zicea ceva și de droguri, și de „tipe băgate pe filiera lui”

* Epilog la „nunta” unui extremist. Eforturile disperate ale lui George Simion de a evita declinul AUR

* DNA anchetează contractele prin care PSD a cumpărat televiziunile! Procurorii au cerut de la partid documentele legate de această uriașă escrocherie

* Se strânge lațul pentru regimul Iohannis-PSD! Consiliul Europei somează România să „repare” legile Justiției conform rigorilor UE, iar partidele să facă publice contractele cu presa pentru „știri favorabile”

* Primarul PNL din Otopeni, tatăl deputatului Daniel Gheorghe, a fost reținut de DNA. A plătit din bugetul orașului 8 milioane de euro pentru lucrări care nu existau!

SUA dezvăluie: Rusia a investit cel puțin 300 de milioane de dolari, după 2014, în coruperea partidelor și a politicienilor din peste 20 de țări! Milioane au ajuns și la diverși candidați la Președinție

* Coloana de mașini blindate în care se afla Putin a fost atacată de o ambulanță. Șeful securității Kremlinului și câțiva bodyguarzi au fost arestați. Șoferul ambulanței a fost găsit mort la volan

* Guvernul de la Sofia: Bulgaria este ținta unui atac concertat al Rusiei, care folosește spionajul, diplomația, pârghii economice și operațiuni de influență pentru a o controla

* Lovitură nimicitoare pentru Ungaria putinistului Viktor Orban: UE îi taie fondurile PNRR și 70% din finanțarea europeană pentru că fură bani europeni și încalcă independența Justiției

3 COMENTARII

    • Nu stii cum e la userici cu ventilatul rahatului.
      Cu Egiptul nu spune nimeni ca e unul dintre cei mai importanti parteneri non-ue ai Romaniei. Mintea prostului e blocata pe piramide, aia intelege el dintr-o vizita oficiala la acest nivel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -