vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaTiranul Putin rupe o halcă și din Georgia: anexează Osetia de Sud...

Tiranul Putin rupe o halcă și din Georgia: anexează Osetia de Sud printr-un „referendum” ilegal, ca în Crimeea

-

Președintele-criminal Vladimir Putin vrea să arate lumii întregi că este capabil să-și însușească noi teritorii, chiar dacă armata sa înregistrează eșecuri catastrofale pe frontul ucrainean. Așa că s-a gândit să organizeze, prin marionetele lui, un alt „referendum” pe modelul celui din peninsula Crimeea, anexată în 2014 fără nicio luptă armată.

În această vară, Putin ar urma să alipească la Federația Rusă așa-zisa republică autonomă Osetia de Sud, din Caucazul de Sud. Aceasta și-a proclamat unilateral independența față de Georgia în 1990, pe când încă mai exista Uniunea Sovietică (desființată în decembrie 1991), iar RSS Gruzină (numele de atunci al Georgiei) era una dintre cele 15 republici unionale.

Independența Osetiei de Sud și a Abhaziei (cealaltă regiune ruptă de Rusia de la Georgia prin forță armată) a fost recunoscută de Rusia în 2008, când președinte (formal) era Dmitri Medvedev, iar prim-ministru Vladimir Putin. Comunitatea internațională n-a recunoscut această „independență”. Doar 5 țări de pe mapamond (din peste 200) recunosc independența Osetiei de Sud: Rusia, Venezuela, Siria, Nicaragua și Nauru. Toate au regimuri dictatoriale și/sau se confruntă cu un grad ridicat de sărăcie.

„Susțineți reunificarea Republicii Osetia de Sud cu Rusia?”

Vineri, 13 mai, Anatoli Bibilov, președintele-de-carton al Osetiei de Sud, a semnat un decret privind „referendumul” de reunificare cu Rusia. „Scrutinul” ar urma să aibă loc pe 17 iulie. Conform site-ului Obozrevatel.com, în document se arată că această aderare este „aspirația istorică a poporului Republicii Osetia de Sud”.

- Advertisement -

Informațiile sunt furnizate de serviciul de presă al „președintelui” rusofon al Osetiei de Sud. Locuitorilor regiunii li se va pune o singură întrebare la urne: „Susțineți reunificarea Republicii Osetia de Sud cu Rusia?”.

Osetia de Sud are o suprafață de 3.900 km² (cam 80% din suprafața unui județ din România), reprezentând 6% din suprafața totală a Georgiei.

Populația Osetiei de Sud este de 53.500 de locuitori – 1,44% din populația totală a Georgiei.

- Advertisement -

Împreună, Osetia de Sud și Abhazia, cele două regiuni rupte de Rusia de la Georgia, au 12.561 km² (18% din suprafața Georgiei) și 298.700 de locuitori (8% din populația Georgiei).

Osetinii și războiul din Ucraina

La începutul invaziei din acest an, Rusia a transferat în Ucraina unități din teritoriile georgiene ocupate, Osetia de Sud și Abhazia. În total, au fost create cinci grupuri tactice de batalion (BTGr), cu un număr de aproximativ 2.000 de oameni. Mulți militari contractuali din acele zone au refuzat să intre în luptă când au aflat despre măcelul realizat de ucraineni în rândul trupelor ruse. Ei s-au întors acasă, făcând autostopul. Dintre cei care au ajuns totuși pe front, majoritatea au pierit chiar în prima zi de bătălie.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Sorin Oprescu – 10 ani și 8 luni de închisoare! În total, 63 de ani și 4 luni pentru cei 9 membri ai grupului infracțional organizat – mai mult decât în „dosarul Colectiv”!

* A fugit și Sorin Oprescu! Deși fiul său locuiește la Viena, fostul primar a ieșit din țară pe la Giurgiu, în ziua a doua de Paște

Piedone, primarul lui Dan Voiculescu, va sta la închisoare doar 1 an și 4 luni, din cei 4 ani primiți în „dosarul Colectiv”

* A murit mama corupților Radu și Alexandru Mazăre. N-a rezistat să-și vadă în pușcărie și primarul, și deputatul

„Le e frică de Kovesi”. Guvernul n-a luat încă niciun ban din fondurile UE pentru perioada 2021-2027, iar banii din PNRR pentru autostrăzi sunt ca și ratați de Grindeanu!

Iohannis: „Pentru creșterea prețurilor, nu căutați vinovați în clasa politică, Guvern, Parlament! Putin e de vină”

Guvernul PSD-PNL, înapoi în comunism, la lupta cu chiaburii și burghezii. E înfierată specula: „acumularea de mărfuri”, „limitarea vânzărilor”, prețurile „nejustificat de mari”

Silviu Mănăstire pleacă de la B1 TV și trimite săgeți către patronul Sorin Oancea. Nemulțumiri financiare: „Profitul televiziunii a fost de peste 6 milioane de euro”

Dat afară de la TVR, „gornistul penalilor”, Ionuţ Cristache, a fost recuperat de condamnatul Dan Andronic. De luni, emisiune la EVZ

Minciuna grosolană a lui Ciolacu: zice că nu are dreptul la pensie specială, dar are! Se califică deja la 3.000 de euro pe lună

Trompeta rusească George Simion: „Deblocați portul Constanța de navele din Ucraina!”. Contul liderului AUR colcăie de xenofobie, conspirații și ură

Încă o navă rusească a fost lovită de ucraineni lângă Insula Șerpilor! Vasul Bobrov e în flăcări, tractat către Sevastopol

Șoc la Moscova: Putin l-ar fi dat afară pe șeful Armatei! Generalul Gherasimov a lipsit de la parada de 9 mai, după ce ar fi fost rănit în regiunea Harkov

Putin a eliminat aviația de la parada de 9 Mai din motive politico-militare, nu meteorologice! Ar fi fost avertizat că ar putea fi lichidat

Medic oncolog: „Dacă metastaza a ajuns cu adevărat la oase”, pentru Putin „totul s-ar putea termina în 2022 sau 2023”

Pilot pe F-35: NATO „ar distruge complet forțele rusești” în doar câteva zile, dacă alianța ar fi atrasă într-un război convențional. Avioanele occidentale le surclasează pe cele rusești

General ucrainean ex-KGB: „SUA și Marea Britanie controlează orice puncte strategice de pe teritoriul Rusiei”

Viktor Orban, pe urmele lui Putin: Croația are „mare și porturi” care i-ar fi fost smulse Ungariei! Zagrebul, indignat de revizionismul maghiar

CTP: „Pacifismul” este ilogic, slujește propagandei lui Putin. România este de partea bună a istoriei

Ioan Feher, trădătorul care i-a ajutat pe hackerii ruși să atace instituții ale statului român, e fan AUR și citește site-ul lui Buble. E adept al lui Putin și susține Rusia, dar trăiește la Londra!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -