vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaVoluntar finlandez în Ucraina: "Pe ruși i-am scoate din țară în două...

Voluntar finlandez în Ucraina: „Pe ruși i-am scoate din țară în două săptămâni, dacă ar ataca Finlanda. Sunt tigri de hârtie”

-

Armata finlandeză i-ar scoate pe ruși din țară în două săptămâni, dacă ar fi atacată și ar beneficia de suportul NATO la fel ca Ucraina, a opinat unul din voluntarii din statul nordic care luptă acum împotriva rușilor. Acest punct de vedere, bazat pe concluziile trase după 75 de zile de război, dar și altele foarte interesante, au fost exprimate în timpul unui dialog cu cititorii pe Reddit.

Militarul finlandez a fost confirmat și de alți câțiva conaționali care luptă de asemenea ca voluntari în Ucraina, în acest moment. Aceștia spun că Finlanda e mai bine pregătită să respingă o invazie rusească decât a fost Ucraina pe 24 februarie, în momentul atacului. Aceste observații vin în contextul în care Kremlinul amenință deja, de câteva săptămâni, atât Finlanda, cât și Suedia că vor suferi „consecințe militare” dacă îndrăznesc să ceară aderarea la NATO.

„Abia după ce am ajuns în Ucraina am învățat să apreciez cum se cuvine calitatea pregătirii militare din armata finlandeză”

Dialogul dintre voluntarul finlandez și cititorii de pe Reddit a fost în formatul AMA (Ask Me Anything – întreabă-mă orice). Soldatul luptă cu rușii, în ultima vreme, lângă Harkov, într-o subunitate compusă doar din finlandezi.

În mod interesant, militarul spune că nu avea nicio experiență anterioară pe vreun câmp de luptă, el fiind doar antrenat în Forțele Defensive Finlandeze (FDF), în regimentul de vânători al Gărzilor din Helsinki. Având în vedere unitatea în care a fost încadrat în timpul stagiului militar, specializarea sa a fost în războiul urban, antrenamentele axându-se pe luptele în zone construite. A avut și pregătire paramedicală, acum lucrând ca medic combatant.

- Advertisement -

„Abia după ce am ajuns acolo (în Ucraina – n. red.) am învățat să apreciez cum se cuvine calitatea FDF. Aș spune chiar că FDF este una dintre cele mai eficiente armate după cea a Israelului„, spune voluntarul finlandez, care nu-și divulgă numele din motive de securitate. „Antrenamentul de recrutare finlandez merge foarte departe aici, iar rezerviștii finlandezi sunt destul de doriți în orice unitate (ucraineană – n. red.).”

Deosebit de interesante sunt observațiile făcute de soldatul finlandez vizavi de camarazii străini din SUA și alte țări NATO. „Războiul împotriva terorismului” neocolonialist din ultimele două decenii le-a creat câteva obiceiuri foarte proaste americanilor și altor militari din țările occidentale.

„Americanii și alți voluntari NATO nu știu să lupte într-un război în care nu au superioritate aerieană. Majoritatea au plecat după primele rachete și lovituri aeriene”

Aceștia s-au obișnuit să lupte având superioritate aeriană totală și, când au întâlnit o situație pe dos, în care trupele lor sunt dominate aerian, au avut un șoc, povestește finlandezul.

- Advertisement -

„Americanii și alți voluntari NATO nu prea știu cum să lupte într-un război în care nu au o superioritate aeriană completă. Mai ales la începutul războiului (voluntarii străini din SUA și din țările NATO – n. red.) erau numeroși, dar majoritatea au plecat după primele rachete și lovituri aeriene. Un soldat finlandez, în schimb, se așteaptă ca inamicul să aibă superioritate aeriană, iar noi suntem antrenați în consecință”, relatează voluntarul din armata ucraineană.

El spune că face parte dintr-o unitate independentă, formată în totalitate din voluntari finlandezi. Raportat la populație, el crede că finlandezii sunt cei mai numeroși voluntari. Deși recunoaște că ceea ce spune poate suna cam a laudă, el susține că unitățile finlandeze sunt totuși printre cele mai eficiente unități de voluntari străini în luptă.

Una din întrebările venite de la cititori a fost aceea privind o posibilă invazie a Rusiei în Finlanda, dacă se materializează amenințările din ultima perioadă. Militarul spune: „Obișnuiam să cred că armata rusă este o amenințare, dar după ce am văzut ce tigru de hârtie este, nu am nicio îndoială că FDF ar câștiga. Dacă Finlanda ar primi un sprijin material similar cu cel primit de Ucraina, nu ar mai exista nicio unitate rusă operațională în interiorul granițelor finlandeze în aproximativ două săptămâni de la o invazie”.

De ce mor atâția comandanți ruși: trupele au moralul foarte scăzut și e nevoie ca ofițerii să vină în prima linie pentru a le face să lupte. Cel mai eficient mod să le neutralizezi unitățile e să le elimini conducerea

Voluntarul a lămurit și situația incredibilă a zecilor de ofițeri superiori ruși uciși în aceste două luni și jumătate de război. Moralul rușilor, spune finlandezul, este teribil de scăzut. Prin urmare, trebuie ca ofițerii să vină pe front pentru a-și impulsiona oamenii. Cel mai eficient mod de a neutraliza o unitate rusă este să elimini conducerea, ceea ce practic dezactivează restul unității, explică el. De asemenea, el observă că rușii atacă în funcție de programe rigide, indiferent dacă acest lucru are sens sau nu.

Experiențele sale legate de armata ucraineană sunt mixte: moralul lor este de nezdruncinat, comparabil cu moralul finlandezilor în timpul Războiului de iarnă, iar liderii mai tineri sunt excelenți. În schimb cei mai în vârstă, instruiți după modelul sovietic, sunt în mare parte incompetenți, Finlandezul relatează chiar că el și unitatea în care se află aproape au fost uciși din cauza prostiei unora dintre ofițerii ucraineni de modă veche.

Există, de asemenea, o lipsă „șocantă” de subofițeri – în ambele tabere, atât rusă, cât și ucraineană. „O glumă obișnuită printre finlandezii de aici este că, dacă forțele armate ucrainene ar avea măcar jumătate din profesionalismul pe care îl are FDF, am fi băut acum cafeaua victoriei la Moscova”, râde acesta.

Problemele din armata ucraineană: învață greu și „pentru a învăța, de obicei, este nevoie să moară cineva mai întâi”

El spune că finlandezii au încercat să-i învețe și pe ucraineni ceea ce știu, în special despre modul de a lupta fără superioritate aeriană, dar „uneori a fost ca și cum te-ai da cu capul de un zid” și „pentru a învăța, de obicei, este nevoie ca cineva să moară mai întâi”.

Finlandezul a dat și un exemplu: s-a făcut un mare „sat de corturi”, în care corturile erau aliniate ordonat, astfel încât comandantul să își poată găsi cu ușurință oamenii.

Finlandezii au fost, evident, îngroziți și timp de o săptămână au încercat să le explice că totul trebuie să fie dispersat și ascuns sub copaci. Comandantul unității nici nu a vrut să audă de așa ceva, iar finlandezii „am făcut ceea ce știm să facem cel mai bine”, adică s-au dus în pădure, unde au săpat gropi de vulpe adânci și au dormit în ele, fără corturi.

Aceasta a fost o sursă de mare amuzament pentru ceilalți voluntari străini. Până când o rachetă a lovit un sat de corturi vecin, fără să lase prea mulți supraviețuitori. După aceea, nimeni n-a mai râs și toți le-au urmat exemplul.

Voluntarul finlandez crede că Ucraina va câștiga cu siguranță acest război dacă va avea suficiente arme.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Putin a eliminat aviația de la parada de 9 Mai din motive politico-militare, nu meteorologice! Ar fi fost avertizat că ar putea fi lichidat

Șoc la televiziunile rusești, de 9 Mai: „Sângele copiilor ucraineni este pe mâinile voastre”! Hackerii au făcut zob propaganda lui Putin

„As al tancurilor“ și campion mondial la jocuri de război, un rus a fost ucis de ucraineni în războiul real. La concurs, Basanov nimerise țintele în timp ce tancul său rula cu 80 km/oră

Surpriză totală pentru ruși: Jill Biden a dat o fugă în Ucraina, via Slovacia, la o zi după vizita în România! Soția lui Joe Biden s-a întâlnit cu cea a lui Zelenski

Medic oncolog: „Dacă metastaza a ajuns cu adevărat la oase”, pentru Putin „totul s-ar putea termina în 2022 sau 2023”

VIDEO. Insula Șerpilor a devenit cimitir pentru ruși! Atacuri în serie ale ucrainenilor. O dronă Bayraktar a făcut praf un elicopter putinist

DOCUMENT. De frica ucrainenilor, o companie formată din 295 de militari ruși a dezertat de pe câmpul de luptă. Procurorii lui Putin au deschis dosare penale pe numele fugarilor

Se înmulțesc informațiile despre o iminentă lovitură de stat împotriva lui Putin

Rusia a început o nouă campanie de propagandă: acuză și Suedia că e nazistă!

Pilot pe F-35: NATO „ar distruge complet forțele rusești” în doar câteva zile, dacă alianța ar fi atrasă într-un război convențional. Avioanele occidentale le surclasează pe cele rusești

General ucrainean ex-KGB: „SUA și Marea Britanie controlează orice puncte strategice de pe teritoriul Rusiei”

Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

CTP: „Pacifismul” este ilogic, slujește propagandei lui Putin. România este de partea bună a istoriei

Ioan Feher, trădătorul care i-a ajutat pe hackerii ruși să atace instituții ale statului român, e fan AUR și citește site-ul lui Buble. E adept al lui Putin și susține Rusia, dar trăiește la Londra!

Minciuna grosolană a lui Ciolacu: zice că nu are dreptul la pensie specială, dar are! Se califică deja la 3.000 de euro pe lună

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -