„Zelenski ar putea să nu mai fie în viață în următoarele 48 de ore”. Liderii UE, șocați după convorbirea de vineri cu președintele Ucrainei

2
5144
Kiril Petkov, prim-ministrul Bulgariei

Liderii europeni au rămas șocați după ultima convorbire video cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski (44 de ani), care li s-a adresat ca și cum și-ar fi luat adio de la ei, a declarat vineri premierul bulgar Kiril Petkov (41 de ani).

„A fost o discuție foarte emoționantă. Președintele Zelenski, care era într-un buncăr, a apărut și ne-a spus: «Nu știu dacă o să vă mai văd vreodată, pentru că sunt pe lista de ținte»”, a declarat Kiril Petkov într-o discuție cu jurnaliștii pe marginea summit-ului extraordinar Uniunii Europene (UE), care a avut loc vineri, potrivit Euractiv.

Zelenski, citat de Petkov, se referea la „lista de ținte” a Rusiei.

Premierul bulgar a continuat: „Te cutremuri, pentru că omul ăsta, care cere ajutor și sprijin, ar putea să nu mai fie în viață în următoarele 48 de ore. Ne-a zguduit pe toți, pentru că una e să vezi victime ca statistici la televizor și alta e să te uiți în ochii cuiva pentru care supraviețuirea e o chestiune de ore”.

Kiril Petkov a mai spus că niciun stat membru UE nu a fost cu adevărat pregătit pentru invazia masivă a Rusiei în Ucraina.

„Niciun lider european nu se aștepta la un atac atât de masiv. Se așteptau ca tancurile rusești să intre în provinciile Donețk și Lugansk, dar nimeni nu se aștepta la un atac atât de masiv, cu atît de multe victime. O treime din armata ucraineană a fost distrusă deja”, a declarat premierul bulgar.

„Dacă ar fi fost o invazie parțială, poate am fi impus măsuri mai ușoare. Dar, în condițiile actuale, nu a fost nicio voce la masă care să ceară măsuri ușoare”, a detaliat Petkov.

El spune că trupele ruse trimise în Ucraina nu știau despre operațiune și credeau că este vorba de un exercițiu, fiind min’ite de conducerea politic[ de la Kremlin.

„Tineri din ambele tabere mor din cauza unui lider care stă la o masă lungă și ia decizii. Aceste sancțiuni nu-l vor afecta pe Putin, dar nu putem sta cu mâinile-n sân”, a adăugat Kiril Petkov.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Rușii vor să-l captureze pe președintele Zelenski. „Inamicul m-a declarat ţinta numărul 1, iar familia mea e ţinta numărul 2”. SUA confirmă planul Moscovei

* VIDEO. Putin amenință Ucraina cu 70.000 de ceceni sângeroși, cunoscuți ca „măcelarii lui Kadîrov”

Rușii au intrat în Kiev, se dau lupte crâncene la câțiva kilometri de sediul Guvernului. Moscova pregătește un desant de 10.000 de parașutiști și „decapitarea” conducerii ucrainene

VIDEO. „Plecați de pe pământul nostru! Vom lupta până la ultimul glonț. Niciunul dintre voi nu se va întoarce viu de aici!”

Ministrul Apărării din Ucraina: „Acesta va fi sfârșitul unui criminal în serie și violator care-și atacă vecinii!”

VIDEO. Ultimul schimb de replici pe Insula Șerpilor: „Predați-vă!” / „Navă rusească, du-te-n p… mea!”. Cei 13 polițiști de frontieră ucraineni au murit eroic în luptă cu rușii

Ucrainenii au ucis 800 de militari ruși. Alți cotropitori au fost luați prizonieri sau au început să se predea

Zelenski: „Am fost lăsați să luptăm singuri. Tuturor le e frică”. Germania se opune decuplării Rusiei de la SWIFT, care ar fi o lovitură mortală

Eroul de pe Istmul Crimeei: s-a detonat cu pod cu tot, pentru a opri înaintarea rușilor. „Ocupanți ruși, pământul acesta va arde sub picioarele voastre!”

OPINIE. Putin a pierdut deja! SUA și Europa, într-un consens total: Putin e un pericol pentru toată lumea. Urmează dezintegrarea lumii ruse. Tic-tac!

OPINIE. Războiul lui Putin și vinovăția cetățenilor Lumii Libere

Rusia a ocupat centrala atomică de la Cernobîl. Personalul care o deservește a fost luat ostatic

VIDEO. Declarația de război a lui Putin. Amenințări demente, posibil nucleare, către aliații Ucrainei „naziste”: „Veți suporta consecințe cum nu ați văzut în istoria voastră! Sper că am fost auzit”

„Un act sinucigaș pentru Putin și dezastruos pentru poporul rus. O rușine istorică”

* Vitali Klitschko s-a ținut de cuvânt și a pus mâna pe armă! Fostul campion mondial la box apără orașul pe care-l conduce, Kiev

Donald Trump l-a lăudat pe Putin cu doar o zi înainte de invadarea Ucrainei: „E genial, priceput, fermecător. Își iubește țara”. Acum, Trump e „trist” și dă vina pe Joe Biden!

Germania blochează Nord Stream 2, Rusia amenință: „Europenii vor plăti în curând 2.000 de euro pentru 1.000 de metri cubi de gaz!”. Acum, prețul – deja umflat – e de aproape 800 de euro

Delirul istoric al lui Putin. Minciunile prin care și-a justificat hăcuirea Ucrainei. I-a criticat chiar și pe Lenin, Stalin, Hrușciov și Gorbaciov, care au fost „prea generoși” cu Ucraina!

Colonelul Mihai din Armata română, mare admirator al lui Putin. Și pensionar special la nici 50 de ani…

VIDEO. Delirul rusofil al senatoarei Iovanovici (Șoșoacă): „Cine vrea să apere Ucraina este cel mai mare trădător!” / „Rușii luptă pentru teritoriile lor. Nu au făcut jocurile Ocultei”

Planul criminal: „China trebuie să susțină Rusia emoțional și moral. Va avea nevoie de ea când se va lupta cu SUA pentru Taiwan”. Ordinele Guvernului chinez pentru presă au fost făcute publice, din greșeală, chiar de o publicație a Partidului Comunist

2 COMENTARII

  1. Liderii europeni parc-ar fi niste papusi umplute cu paie. Nu fac nimic si-l lasa pe Putin sa le intre-n case. Putin, in nebunia lui, a amenintat cu invazia si Suedia si Finlanda, iar liderii europeni se fac ca nu aud. Cat de departe trebuie sa ajunga Putin pentru ca liderii europeni sa reactioneze pe masura statutului pe care-l au si pe masura amenintarilor lui Putin?!

Dă-i un răspuns lui Irina Popovici Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here