marți, martie 19, 2024
AcasăNewsVIDEO. Iohannis dă înapoi în scandalul legilor siguranței naționale: "Eu nu le-am...

VIDEO. Iohannis dă înapoi în scandalul legilor siguranței naționale: „Eu nu le-am elaborat” / „Mă voi îngriji ca excesele să dispară”

-

Pentru prima oară de la izbucnirea scandalului privind proiectele de legi ale siguranței naționale, președintele Klaus Iohannis a dat înapoi, recunoscând marți, într-o conferință de presă, că există „excese” de care se va îngriji – pretinde el – să fie eliminate. Șeful statului a renunțat la amenințări, delimitându-se în schimb de respectivele documente și spunând că nu le-a scris el, ci „specialiști în domeniu”.

Calupul de 10 proiecte de legi ale siguranței naționale este, în mare măsură, de-a dreptul scandalos, în actuala sa formă conferind serviciilor secrete puteri similare cu cele pe care le avea Securitatea lui Ceaușescu înainte de 1989.

Inițial, nimeni n-a avut curajul să-și asume paternitatea acestor proiecte, iar politicieni precum Rareș Bogdan le-a pus chiar la îndoială existența. Prim-vicepreședintele PNL le-a caracterizat ca fiind „scrise într-o pivniță” și a refuzat să le comenteze, spunând că ar putea fi doar rodul invențiilor presei.

Însă la scurt timp s-a aflat un alt amănunt scandalos: proiectele de legi aterizate pe furiș pe masa coaliției PSD-PNL-UDMR fuseseră făcute de SRI! Asta, deși serviciile secrete nu au, conform Constituției, dreptul de a elabora legi.

- Advertisement -

O confirmare indirectă a venit de la SIE, care a menționat că despre aceste legi știau atât premierul, cât și președintele țării, pentru că instituția Președinției și cancelaria primului ministru consultaseră Serviciul de Informații Externe înainte să definitiveze respectivele documente.

VIDEO: Explicațiile lui Klaus Iohannis

În prima fază, președintele Klaus Iohannis a reacționat virulent. El a rostit fraze amenințătoare la adresa surselor care au divulgat opiniei publice ce pregătea puterea în spatele ușilor închise. ”Cineva, și știm cine, a considerat că este bine acum să le dea pe surse. Este o eroare majoră, fiindcă oamenii sunt îngrijorați”, a spus atunci Iohannis.

- Advertisement -

Marți, sub presiunea opiniei publice, președintele țării a mai renunțat la tonul arogant și atitudinea belicoasă. „Mă voi îngriji ca aceste excese să dispară. Fiți asigurat că președintele are grijă de aceste chestiuni“, a răspuns Iohannis când a fost întrebat dacă a cerut demisii după ce proiectele de legi au fost trimise în circuitul intern în acea formă scandaloasă.

Președintele a spus că legile „nu au ajuns la mine și nu le-am cenzurat”. El a recunoscut că „au lucrat la aceste drafturi (…) colegi” de la Departamentul Securității Naționale din Administrația Prezidențială.

Această recunoaștere este deja un mare pas înainte pentru apărarea democrației în România. Timp de peste două săptămâni, nimeni nu-și asumase aceste legi, ba mai mult, toată lumea din politică se ferea să vorbească despre ele.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Roxana, românca sfâșiată de rechin, era inspector la ANAF Suceava. Dăduse 1.900 de euro pe excursia în Egipt

* Viața, afacerile și combinațiile lui Peter Imre, care a murit la 60 de ani. Era ginerele lui Teodor Meleșcanu și avea o avere de zeci de milioane de euro

* Pariul meu cu Peter Imre, tăiat de Patriciu. Olimpiada lui Oprescu

* Ex-senatorul Cosmin Preda (PSD), băgat în conducerea ANRE pe salariu de 7.000 de euro pe lună!

* VIDEO. Occidentul începe să pompeze cu adevărat armament în Ucraina. Biden: vom livra 140.000 de sisteme antitanc, 600 de tancuri, 500 de tunuri, lansatoare de rachete avansate, sisteme antiaeriene

* Incredibilul colaps economic al Rusiei. Primele date: producția de mașini a scăzut cu 97,6%, frigidere – 58,1%, mașini de spălat – 59,2%, vagoane de tren – 59,8%

VIDEO. O rachetă trimisă de ruși, în Lugansk, s-a întors și a lovit punctul de lansare, provocând o explozie catastrofală!

* Regimul Putin l-a arestat ca „dezertor” pe portarul naționalei de hochei a Rusiei, vicecampion olimpic în acest an. Legitimat la un club din SUA, Ivan Fedotov va fi dus cu forța la recrutare și, posibil, trimis pe frontul din Ucraina

* Simona Halep intră ca uraganul în „sferturi” la Wimbledon: 6-1, 6-2 cu jucătoarea nr. 4 a lumii! Parcurs grozav: 8-0 la seturi, 49-22 la ghemuri

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -