sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăSportVIDEO. Opriți grupa! Fotografiați clasamentul! Anulați ultimele două etape: suntem pe primul...

VIDEO. Opriți grupa! Fotografiați clasamentul! Anulați ultimele două etape: suntem pe primul loc!

-

Cum-necum, România e liderul Grupei I înaintea ultimelor două etape, în preliminariile Euro 2024! Sigur, mai sunt restanțele Israel – Elveția și Kosovo – Israel, dar ele nu pot schimba situația în mod dramatic. Calificarea e la mâna noastră, o putem obține sau rata în funcție de ce facem în ultimele două partide, cu Israel (în deplasare) și cu Elveția (acasă), pe 18/21 noiembrie.

S-au dat 10 goluri în cele două meciuri din Grupa I, duminică seara, iar distribuția lor ne avantajază.

ROMÂNIA – ANDORA 4-0. Goluri: Stanciu (23), I. Hagi (28), R. Marin (44 – din penalty), Fl. Coman (50).

ELVEȚIA – BELARUS 3-3. Goluri: Shaqiri (28), Akanji (89), Amdouni (90) / Ebong (61), Poliakov (69), Antilevski (84).

- Advertisement -

Clasamentul Grupei I

Meciurile decisive în Grupa I se vor juca în noiembrie, în triunghiul România – Elveția – Israel, astfel:

  • Israel – Elveția (restanță din etapa a 7-a)
  • Israel – România (etapa a 9-a)
  • România – Elveția (etapa a 10-a).

O grupă nebună, nebună, nebună

Meciul de la St. Gallen a fost un thriller, Elveția a punctat de două ori în final și a scos un egal in extremis, în fața unei echipe pe care România o dominase copios cu trei zile în urmă, la Budapesta, într-o remiză mult criticată la București. Voiam – și meritam – trei puncte în deplasarea cu echipa cu care Elveția era cât pe-aci să nu ia niciun punct.

- Advertisement -

Asta arată că Grupa I este una nebună, dincolo de orice logică. Este grupa în care Belarus remizeză în deplasare cu Andorra (0-0), dar și cu Elveția (3-3).

Sau în care Kosovo face egal acasă cu România (0-0), dar și cu Andorra (1-1).

Este grupa în care Elveția bate Belarus cu 5-0 la Novi Sad (Serbia), dar e condusă cu 3-1 de același Belarus în minutul 89 la St. Gallen.

Este grupa în care Elveția remizează, 2-2, în două meciuri consecutive, în care conducea cu 2-0 în minutul 89 (cu România) și cu 2-1 în minutul 90+4 (în Kosovo), dar scoate o remiză, 3-3, și în partida în care era condusă la două goluri diferență, 1-3, în minutul 89 (cu Belarus).

Este grupa în care Israelul a câștigat în prelungiri ambele meciuri cu Belarus: 2-1 la Budapesta (goluri marcate în minutele 85 și 90+1), 1-0 la Tel Aviv (gol reușit în minutul 90+3).

Este grupa în care 5 partide au fost decise prin goluri marcate în prelungiri (Belarus – Israel 1-2, Elveția – România 2-2, Kosovo – Elveția 2-2, Israel – Belarus 1-0, Elveția – Belarus 3-3). Apropo: dacă Belarus nu primea cele 5 goluri spre final (două în Elveția, trei în „dubla” cu Israel), ar fi fost acum pe locul 3, cu 12 puncte (față de 6, câte are), la 4 puncte de liderul România și la două de Elveția, și s-ar fi bătut la calificare (Israelul ar fi ieșit din joc)!

În fine, este grupa în care marea favorită, Elveția, nu e lider după 8 etape, deși pornise vijelios, cu 3 victorii în primele 3 partide (5-0 cu Belarus la Novi Sad, 3-0 cu Israel, 2-1 în Andorra) și conducea România cu 2-0 la pauză (și în minutul 89) în etapa a 4-a.

VIDEO: Rezumatul meciului România – Andorra 4-0

Dirijorul e Ianis Hagi!

România a evitat complicații în meciul cu Andorra (echipă mică, dar care remizase în Kosovo și cu Belarus, chinuise Israelul la Ierusalim, 1-2, și dăduse gol Elveției în ambele manșe, 1-2 și 1-3) grație execuției magistrale a lui Nicușor Stanciu din lovitură liberă, în minutul 23, când a „dezghețat” tabela și a alungat crisparea, dar mai ales evoluției eficiente a lui Ianis Hagi.

Fiul lui Gheorghe Hagi a fost dirijorul naționalei române. El a fost implicat în trei dintre cele patru goluri: l-a înscris pe cel de 2-0 (șut plasat, din marginea careului, după o preluare pe piept), a obținut penalty-ul pentru cel de 3-0 (transformat de Răzvan Marin) și a pasat decisiv la ultimul (marcat de Florinel Coman).

Tot Ianis Hagi – care duminica viitoare, pe 22 octombrie, va împlini 26 de ani – îl „servise” pe Bîrligea la prima mare ocazie a meciului, în minutul 14 (clujeanul a tras bine, dar a apărat portarul Andorrei).

Hagi al II-lea, transferat în această toamnă de la Rangers FC (din Glasgow) la Alaves (în Spania), a fost influent în toate cele 65 de minute jucate, înainte de a fi înlocuit cu Alibec. El a participat la ambele faze, atac – apărare, și a pasat cu mare precizie, schimbând jocul de pe un flanc pe altul.

Deși venit după o accidentare gravă, care l-a ținut pe tușă mai mult de un an, Ianis Hagi este liderul valoric în jurul căruia se reconstruiește naționala României.

O influență mare în jocul echipei are și Nicușor Stanciu, însă acesta a trecut deja de 30 de ani. El mai poate evolua la nivel ridicat măcar câțiva ani, inclusiv la campania pentru World Cup 2026 (SUA, Mexic, Canada) – primul Campionat Mondial cu 48 de echipe la turneul final.

Ianis Hagi, felicitat de colegii săi după golul de 2-0

România – cea mai bună apărare în Grupa I, a 5-a în Europa

  • Prin acest 4-0 cu Andorra, România a obținut al doilea rezultat la scor categoric din Grupa I. Doar Elveția a reușit o victorie mai clară: 5-0 cu Belarus, la Novi Sad.
  • Este cea mai categorică înfrângere a Andorrei în actuala campanie. Nici măcar în „dubla” cu Elveția n-a primit mai mult de 3 goluri pe meci (1-3 în deplasare, 1-2 acasă).
  • România are de departe cea mai bună apărare din grupă: doar 4 goluri primite în 8 meciuri. Urmează Israel (7 goluri în 6 partide), Elveția și Kosovo (câte 8 goluri în 7 jocuri).
  • La nivelul întregului tablou al preliminariilor, care cuprinde 10 grupe cu un total de 53 de echipe, doar Franța (1), Portugalia (2), Anglia (2), Ungaria (2), Spania (3), Scoția (3), Belgia (3) și Albania (3) au primt mai puține goluri, dar au jucat și mai puține meciuri, între 5 și 7.
  • În funcție de media golurilor primite pe meci, România are a 5-a apărare din Europa, cu 0,50 (4/8), fiind depășită doar de Franța – 0,16 (1/6), Portugalia 0,28 (2/7), Anglia – 0,40 (2/5) și Ungaria – 0,40 (2/5). La acest capitol, România se află la egalitate cu Spania, Scoția, Belgia și Albania (0,50), care au încasat câte 3 goluri în 6 meciuri.
  • În privința atacului, România e a doua în grupă, cu 13 goluri înscrise în 8 meciuri. Doar Elveția e mai eficientă (20 de goluri în 7 partide). Celelalte adversare sunt mult în urmă: Kosovo – 8 goluri, Israel și Belarus – câte 7.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Încă o remiză stearpă: Belarus – România 0-0. Cu jocul ăsta nu ne putem califica nicăieri! Suntem neînvinși, dar avem 4 egaluri în 7 meciuri: cu Kosovo, Elveția, Israel și Belarus

ANALIZĂ. Edi Iordănescu a scos maximum posibil cu o echipă modestă: 2-2 în Elveția, 1-1 cu Israel, 2-0 cu Kosovo. Adversarii au fotbaliști mai buni

Cei patru sfinți care ne-au adus un 2-2 miraculos în Elveția: Sfântul VAR, Sfântul Mihăilă, Sfântul Moruțan și Sfânta Bară. Goluri-dinamită în minutele 89 și 90+2. VAR-ul merită o statuie: ne-a salvat și în Kosovo, și în Elveția

Hoție ca-n codru la Farul – FCSB 0-1! Penalty inventat de arbitrul Colțescu, care a refuzat să consulte VAR-ul. Rolul lui Bîrsan, cel cu penalty-ul de la FCSB – CFR Cluj 1-0. Bonus: gafă macabră a lui Gică Popescu

SuperLiga jafurilor de arbitraj. Încă o viciere de rezultat: penalty clar neacordat oaspeților, la CFR Cluj – Petrolul 1-0. Nici VAR-ul nu-i oprește!

Hagi șampiyon, Becali bătut de Dumnezeu! Mutările geniale prin care nașul și-a învins finul. O legendară răsturnare de scor: Farul – FCSB, de la 0-2 în minutul 17 la 3-2 în minutul 86

Lui Becali nu-i poate lua nimeni locul 2! Blestemul FCSB: în ultimii 8 ani a încheiat de 7 ori pe poziția secundă și o dată pe 5. N-a mai câștigat titlul din 2015, când era în pușcărie

A 4-a finală consecutivă de Liga Campionilor cu un singur gol: Manchester City – Inter Milano 1-0! Italienii au pierdut toate cele trei finale din acest an

Cea mai tare finală din istorie! Argentina – Franța 3-3, Messi – Mbappé 2-3, Argentina e triplă campioană mondială! Ștafeta Kempes – Maradona – Messi

Cei trei care au nenorocit-o pe Simona Halep: francezi din echipa lui Mouratoglou, fostul antrenor al Serenei Williams. ITIA face lumină: cei trei sunt fizioterapeuta, directorul cu pregătirea fizică și însuși Mouratoglou

Sorana Cîrstea uimește lumea tenisului: la 33 de ani își egalează performanța de la 19 ani și e în „sferturi” la US Open! Culoar bun spre semifinale

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -