joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsVIDEO. Încă o catastrofă: 4 muncitori au murit și 5 au fost...

VIDEO. Încă o catastrofă: 4 muncitori au murit și 5 au fost răniți într-o imensă explozie la o conductă de gaz spartă de utilajele care munceau pe Autostrada Moldovei!

-

O imensă explozie s-a înregistrat în noaptea zilei de miercuri spre joi la o magistrală de gaz spartă de muncitori pe parcursul lucrărilor la Autostrada Moldovei, deflagrația soldându-se – la primul bilanț – cu 4 morți și 5 răniți. Noua catastrofă s-a produs pe segmentul Călimănești – Vrancea al magistralei care aparține Transgaz. Flăcările s-au văzut în noapte de la peste 30 de kilometri distanță.

Ritmul în care se succed dezastrele în România e copleșitor, consecință a prăbușirii standardelor, a nerespectării normelor, a corupției endemice și a politizării instituțiilor.

După explozia petrecută luna trecută la Crevedia, de la o țigară aprinsă lângă stația GPL ilegală care funcționa deși era defectă, acum noua explozie a avut loc din cauză că muncitorii de pe șantier n-au respectat normele privind lucrul în apropierea conductelor de gaz.

În 2020, când s-a început lucrul la acel segment al Autostrăzii 7 (Moldova), Transgaz a emis un aviz explicit în care se interzicea executarea de lucrări la mai puțin de 20 de metri de conducte. În aviz se mai scria că, în zona unde se afla conducta, lucrările trebuia făcute cu atenție sporită chiar și dacă distanța era mai mare de 20 de metri.

- Advertisement -

Cazul este de-a dreptul dramatic și arată cum se respectă, de fapt, aceste norme elementare în România. ISU Vrancea a anunțat joi dimineață că a avut loc o „explozie urmată de incendiu din cauza fisurării magistralei de transport gaze naturale și apariția scânteilor mecanice, urmare a executării lucrărilor pe șantierul autostrăzii A7”.

Adică, în traducere liberă, muncitorii au spart conducta cu utilajele pe care le manevrau, iar totul a sărit în aer când gazele au întâlnit prima sursă de foc deschis.

- Advertisement -

Abia acum, după ce s-a produs o nenorocire – 4 muncitori au murit și alți 5 au fost răniți –, s-a trezit toată lumea să facă verificări. Nicușor Halici (PSD), prefectul județului Vrancea, a anunțat: „Va trebui să vedem dacă proiectantul a prevăzut în proiect această conductă, existența ei, adâncimea ei. Se spune că era la o adâncime de doar 30 de centimetri. Trebuie mers pe firul fiecărui risc care a declanșat această deflagrație”.

Cele 5 victime aflate în viață după explozie au fost transportate, prin diferite mijloace, la Spitalul din Adjud, cu arsuri pe suprafața corpului. Cei 4 oameni care au murit au fost găsiți carbonizați după ce vâlvătăile s-au retras. A fost declanșat din nou Planul Roșu de intervenție.

După ce au stins flăcările, pompierii au continuat să ude utilajele și instalațiile pentru a le răci.

Alarma a fost dată, între miezul nopții și ora 1.00, de către șoferii care treceau pe șoseaua de lângă șantier, precum și de populația din zonă. În jurul orei 1.300 s-a declanșat Planul Roșu de intervenție, iar la locul exploziei au sosit pompieri de la Adjud, Panciu și Focșani.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ce înseamnă creșterea salariului minim, pregătită de PSD-PNL: concedieri în sectorul privat, mărirea veniturilor pentru stat, bugetari și pensionarii speciali

Mafia PSD: Agenția care a pierdut 740 de milioane de euro din PNRR pentru spitale e înțesată de PSD-iști care primesc sporuri uriașe tocmai pentru a atrage bani europeni în Sănătate!

VIDEO. Lui Ciolacu i-a explodat în nas minciuna „9,4%”! Acum își contrazice propria mitomanie: de un an tot clămpănea că „nu putem mări pensiile din cauza plafonului de 9,4% din PIB, pus de USR în PNRR”

În plină criză, Guvernul Ciolacu dă ilegal 180.000 de euro televiziunii lui Pandele, ca să trimită caravana lui Mircea Radu prin Europa

* Acuzații grave: viol asupra unei minore, la Școala de vară a AUR! Liderii partidului se ascund, un deputat zice că e „o înscenare”, altul dă vina pe fată!

PAPAHAGI: Ce scârbă îmi e de toată această bandă de ticăloși!

* Aleph News, televiziunea lui Adrian Sârbu, e îngropată în datorii: 32 de milioane de euro, din care 1,4 milioane către salariați și 7,5 milioane către stat

* Șocant: rușii au înregistrat până acum aproape 900.000 de militari morți și răniți în Ucraina! Guvernul de la Moscova a plătit 46,6 miliarde de dolari despăgubiri

Șeful Sputnik.md, expulzat din Republica Moldova, este agent GRU, cu gradul de colonel! E încadrat ca parașutist în forțele aeropurtate rusești

SuperLiga jafurilor de arbitraj. Încă o viciere de rezultat: penalty clar neacordat oaspeților, la CFR Cluj – Petrolul 1-0. Nici VAR-ul nu-i oprește!

 

1 COMENTARIU

  1. pacate, asta ne asteapta. Scolile scot prosti pe banda rulanta, dotorii se imultesc mai ceva ca ciupercile dupa ploaie.
    Nu mai vrea nimeni sa munceasca, tinerii viseaza la tunuri si tepe, fetele viseaza la bosorogi bogati, dar care sa fie seici!..
    Forta de munca adevarata este peste hotare si nu va mai veni nicicand.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -