Între atacurile lansate de Rusia, în ultimele 24 de ore, asupra obiectivelor civile din Ucraina s-au numărat și acelea care au vizat instalații aflate chiar lângă Galați, pe malul ucrainean al Dunării. Președintele Iohannis și premierul Ciolacu au condamnat în mesaje publice aceste acțiuni foarte grave.
Rușii încearcă să creeze o criză alimentară globală bombardând Odessa și instalațiile portuare ucrainene de pe Dunăre. Moscova vrea astfel să împiedice exporturile de produse agro-alimentare.
Comandamentul operațional al armatei ucrainene a raportat că în noaptea de duminică spre luni drone rusești au lovit infrastructura existentă pe Dunăre în localitatea Reni, aflată la 22 de kilometri de Galați. „În urma loviturilor, a fost distrus un hangar cu cereale, au fost avariate rezervoare pentru depozitarea altor tipuri de mărfuri, a izbucnit un incendiu într-unul din spațiile de producție, care a fost eliminat cu promptitudine”, au comunicat ucrainenii, care adaugă că 4 lucrători au fost răniți.
În dimineața zilei de luni, pe contul de Twitter al președintelui român Klaus Iohannis a fost postat următorul mesaj: „Condamn cu fermitate recentele atacuri rusești împotriva infrastructurii civile ucrainene de pe Dunăre, foarte aproape de Romania. Această escaladare recentă prezintă riscuri grave pentru securitatea în Marea Negră. De asemenea, afectează în continuare tranzitul de cereale din Ucraina și, prin urmare, securitatea alimentară globală”.
Russia is playing a dangerous game
Last night, they struck targets right next to the Romanian border for the first time.
This video was recorded by Romanians, showing the attacks on the port of Reni, right across the Danube river
Romania is a NATO state pic.twitter.com/mJSvlUbxDh
— Visegrád 24 (@visegrad24) July 24, 2023
Premierul Marcel Ciolacu a avut și el o opinie: „Facem apel la Federația Rusă să înceteze atacurile aeriene asupra infrastructurii portuare ucrainene. Țintirea obiectivelor de infrastructură portuară reprezintă încă o dovadă a intenției Federației Ruse de a submina exporturile de cereale ucrainene către piețele globale, deteriorând grav securitatea alimentară mondială și punând astfel în pericol numeroase persoane. Deteriorarea securității alimentare la nivel global reprezintă una dintre multiplele consecințele ale războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. România va continua să sprijine Ucraina în vederea identificării de soluții practice pentru continuarea exporturilor de cereale suplimentare către piețele globale”.