joi, noiembrie 21, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaVIDEO. Discursul bolnav al lui Putin, după un an de atrocități: "Occidentul...

VIDEO. Discursul bolnav al lui Putin, după un an de atrocități: „Occidentul a început războiul, noi am făcut tot posibilul să-l oprim” / „Poporul ucrainean este ostaticul Vestului și al regimului nazist de la Kiev. Noi luptăm să-l eliberăm”

-

La un an de la decizia privind invadarea Ucrainei, Vladimir Putin s-a adresat – marți, 21 februarie, de la 11.00 – Camerelor reunite ale Adunării Federale (Parlamentul Federației Ruse) printr-un discurs delirant. El a acuzat țările occidentale că ele „au început conflictul”, iar Rusia a fost nevoită „să folosească forţa pentru a-l opri”.

Putin a recurs din nou la șantajul nuclear. El a spus că nivelul de pregătire a forţelor nucleare ale Rusiei este de 91%. Sceleratul de la Kremlin a fabulat și în privința dotărilor Armatei sale: „Avem echipamente mai bune ca în Vest, trebuie să le producem la scară largă”.

A fost primul discurs susținut de Vladimir Putin (70 de ani) în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului rus, după doi ani. Ultima dată, el s-a adresat Adunării Federale în 2021. Astăzi este pentru prima dată când o face de la începutul „operaţiunii militare speciale” în Ucraina – invazia declanșată pe 24 februarie 2022.

În acest an, discursul „anual” către naţiune vine:

  • la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a făcut o vizită surpriză la Kiev şi a condamnat „atacul brutal” al Moscovei asupra unei ţări suverane;
  • cu trei zile înainte de împlinirea unui an de la invadarea Ucrainei de către trupele rusești;
  • în ziua în care se împlinește un an de la decizia politică luată la Moscova de a invada Ucraina.

Discursul lui Putin a fost o succesiune de minciuni grosolane, caracteristice personajului scelerat de la Kremlin. Acesta și-a început discursul susținând că Rusia a vrut să rezolve conflictul din Ucraina pe cale paşnică, dar ţările occidentale au pregătit „un scenariu diferit” pe la spatele ei.

- Advertisement -

Putin i-a amenințat pe „trădătorii patriei” și a apelat la populism, promițând bani pentru soldații trimiși pe front și pentru familiile veteranilor, precum și echipamente moderne și locuințe pentru specialiștii din industria de apărare.

VIDEO: Discursul unui scelerat

Discursul lui Vladimir Putin (fragmente)

„Statele occidentale au început acest război, noi am făcut tot ce ne-a stat în putință să-l oprim”

  • „Ne aflăm într-o perioadă dificilă, înaintea unor evenimente istorice. Vom decide sarcinile operațiunii militare speciale pas cu pas.”
  • „Noi am făcut tot posibilul pentru a rezolva această problemă (situația din Donbass – n. red.) pe cale paşnică, prin negocierea unei căi paşnice de ieşire din acest conflict dificil, dar Occidentul, pe la spatele nostru, se pregătea pentru un alt scenariu.”
  • „Kievul a purtat discuții cu Occidentul despre livrarea de arme înaintea operațiunii militare speciale. NATO s-a extins până la granițele noastre, tot mai multe trupe au fost masate la granițele noastre.”
  • „Aș vrea să repet: ei au început conflictul, iar noi am folosit forța pentru a-l opri. Statele occidentale au început acest război, noi am făcut tot ce ne-a stat în putință să-l oprim.”
  • „Obiectivul Vestului este puterea nelimitată. Sevastapolul (port militar al Rusiei în Crimeea – n. red.) este, evident, următoarea țintă după Donbass. Pentru Occident, miza o reprezintă trilioane de dolari.”

„Poporul ucrainean este ostaticul Vestului și al regimului nazist de la Kiev. Noi luptăm să-l eliberăm”

  • Occidentul a început să facă Ucraina «anti-rusă» cu mult timp în urmă. Unități militare ale Kievului folosesc însemne naziste, nimeni din Occident nu observă asta. «Proiectul anti-Rusia» înseamnă canalizarea agresiunii către Est, pentru a alimenta un război în Europa.
  • „SUA și aliații săi au făcut un joc murdar. Au avut un comportament cu două feţe, pe care l-am văzut şi în Iugoslavia şi Siria. Îşi mint propriii cetăţeni. Occidentul și-a înșelat în mod cinic populația.”
  • „Nicio ţară din lume nu are atâtea baze militare în lume precum SUA. Au ieşit din tratate, au făcut asta cu un motiv.”
  • „Nu suntem în război cu poporul Ucrainei. Ei înșiși sunt ostatici ai regimului de la Kiev și ai stăpânilor săi occidentali, care au ocupat această țară, i-au distrus industria și i-au jefuit bogățiile. Noi luptăm pentru ei, pentru cetățenii Ucrainei. I-au transformat în carne de tun.”
  • „Elitele din Vest sunt responsabile pentru declanşarea conflictului, pe care vor să-l transforme într-unul global.”

„Vestul va folosi pe oricine – teroriști, naziști, chiar și pe diavolul însuși – pentru a lupta împotriva Rusiei”

  • Responsabilitatea pentru escaladarea conflictului revine în întregime elitelor occidentale și regimului de la Kiev, pentru care poporul ucrainean este un străin.
  • „Vestul a început războaie peste tot, pentru că Vestul încearcă să jefuiască pe toată lumea.”
  • „Reamintesc că ei au deschis calea pentru Germania nazistă, acum face același lucru cu Ucraina. Istoria se repetă.”
  • „Vestul va folosi pe oricine – teroriști, naziști, chiar și pe diavolul însuși – pentru a lupta împotriva Rusiei. Ideea este pornirea unui război în Europa folosind alte state.”
  • „Responsabilitatea pentru acest conflict e în totalitate a Vestului și a regimului de la Kiev, care servește interesul puterilor străine.”
  • „SUA a desfășurat baze și laboratoare biologice în apropierea granițelor noastre și a pregătit Ucraina pentru un mare război.”
  • „Vestul nu-și ascunde scopurile. Vrea să transforme totul într-un conflict global și vom reacționa. Abuzează copii și asta e ceva normal pentru Vest.”
  • „Scopul Occidentului este de a provoca Rusiei o înfrângere strategică, de a ne pune capăt odată pentru totdeauna. Vom răspunde în consecință, pentru că vorbim de existența țării noastre.”
  • „Cu cât sistemele occidentale cu rază lungă de acțiune vor veni în Ucraina, cu atât vom fi forțați să îndepărtăm amenințarea de la granițele noastre. Este o problemă existenţială.”
  • „Rusia nu poate fi învinsă pe câmpul de luptă.”
  • „Marea Azov a devenit mare interioară a Rusiei.”
Medvedev și Patriarhul Kirill – printre aplaudacii lui Putin

„Datoria noastră este să ne protejăm copiii de Vestul decadent”

  • „Se recurge la atacuri informaționale din ce în ce mai agresive împotriva noastră.”
  • „Ținta lor principală o reprezintă generațiile tinere. Îşi vor creşte atacurile informatice, distrug ideea de familie şi abuzează copiii.”
  • „Familia este uniunea dintre un bărbat și o femeie – așa spun cărțile sacre ale tuturor religiilor lumii. Dar Occidentul încearcă să revizuiască aceste texte sacre. Biserica Anglicană intenționează să ia în considerare ideea unui Dumnezeu neutru din punct de vedere al genului, ei nu știu ce fac.”
  • „Sunt conduşi spre distrugere spirituală. Datoria noastră este să ne protejăm copiii de Vestul decadent.”
  • „Noi nu vom fi niciodată ca elitele occidentale, să ne angajăm în vânători de vrăjitoare.”

„Cine e trădător al patriei, instrument al Occidentului, va fi pedepsit”

  • „Nivelul de pregătire al forțelor nucleare este undeva la 91%. Trebuie să ajungem la acest nivel și pentru Armată și Marină.”
  • „E nevoie de oameni atât în Armată, cât și în zona civilă. Vom continua să implementăm cele mai noi tehnologii, arme și echipamente pentru Armata noastră. Unele sunt aproape de front. Unele sunt mai bune decât cele din Vest, iar obiectivul nostru este să le producem la scară largă.”
  • „Occidentul a început nu doar o agresiune militară și informațională, ci și o agresiune economică împotriva Federației Ruse.”
  • „Inițiatorii sancțiunilor se pedepsesc pe ei înșiși. Au provocat o creștere a prețurilor în propriile țări, închiderea fabricilor, prăbușirea sectorului energetic, pierderi de locuri de muncă, și tot ei le spun cetățenilor că «rușii sunt de vină»!”
  • „Occidentul a încercat să prăbușească rubla, să provoace inflația, să fure rezerve, să rupă lanțurile de producție. Scopul Occidentului este de a face cetățenii noștri să sufere și de a destabiliza societatea din interior. Calculul lor a fost greșit!”
  • „În loc să se prăbușească, așa cum și-ar fi dorit Occidentul, economia rusă a fost restructurată, iar Rusia încă face afaceri cu multe zone ale lumii.”
  • „Cine e trădător al patriei, instrument al Occidentului, va fi pedepsit.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Pro-rușii strâng rândurile: sufocat de datorii, Ponta se aruncă în brațele lui George Simion. Întâlnire de taină, negocieri pentru o alianță. Și chinezii își freacă mâinile…

POZA TRĂDĂRII. Șoșoacă, lipită de obraznicul ambasador Kuzmin, sub steagul Rusiei! În plin război, putinista s-a lingușit din nou la ambasada statului-agresor

Parlamentarii și-au votat, pe ascuns, creșterea veniturilor cu 1.500 de euro pe lună, ajungând la 11.660! Pe copii i-au păcălit la alocații, prin gura lui Budăi: +12 lei

Catastrofă: Comisia Europeană ar fi blocat a doua tranșă de bani din PNRR, de 3 miliarde de euro! Regimul Iohannis-PSD a încercat să mintă Bruxelles-ul și să ia banii fără să facă reforme

Firea a închiriat un etaj întreg la World Trade Center pentru Ministerul Familiei, unde statul plătește 500.000 de euro anual. Ofertele RAAPPS pentru sediu gratis au fost considerate „necorespunzătoare“

De ce au dispărut știrile „de rău“ despre Putere: PSD și PNL au plătit „pentru propagandă și presă“ 90 de milioane de lei în 2022! Grosul banilor s-au dus la televiziuni

Înalt oficial BNR: pensiile speciale mănâncă 0,85% din PIB, iar în 2-3 ani vor ajunge la 1,5%. „Sunt o cheltuială bugetară nu doar inacceptabilă, ci și insuportabilă”

EDITORIAL CARTIANU: La moartea unui ticălos. Onoruri militare, Academie, Cimitirul Bellu

* VIDEO. Bătăușul Olaianos e prea bolnav pentru a lucra la TVR, dar e suficient de sănătos ca să comenteze la Prima Sport! Un concediu medical dubios, care trebuie verificat

* Dezvăluiri teribile despre bătăușul din TVR. În 10 pagini devastatoare, Nadine Vlădescu spulberă minciunile și manipulările lui Marian Olaianos

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -