Nu cu multă vreme în urmă, Evgheni Prigojin, fondatorul PMC Wagner, spunea că în jurul Bahmutului, la circa 50 de kilometri, nu mai există nimeni în afară de trupele sale. A fost, evident, o minciună tipic putinistă. Dimpotrivă, în zonă se dau și în prezent lupte crâncene între invadatorii ruși și apărătorii ucraineni.
Ulterior, Evgheni Prigojin – supranumit „bucătarul lui Putin” – a uitat despre afirmațiile anterioare, precizând că mercenarii lui înaintează cu 50-100 de metri pe zi spre orașul Bahmut și că situația este dificilă. Tot el prognozase că armata ucraineană ar urma să fie încercuită pe acel teritoriu abia peste câteva luni. Asta, dacă totul va decurge conform planului rușilor.
Orașul Bahmut este, în prezent, o adevărată fortăreață, fiind controlat de militarii ucraineni. Din 13 februarie, cetățenii statului invadat, jurnaliștii și turiștii nu mai au acces în urbea asediată. Decizia a fost luată de Administrația Regională Donețk, pentru a preîntâmpina producerea unor noi catastrofe.
Armata condusă de generalul Zalujnîi beneficiază de un sprijin substanțial venit din partea unor servicii speciale, concentrate în district. În acest moment, în Bahmut se desfășoară cea mai mare bătălie activă de pe front. Luptătorii profesioniști din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) și al Forțelor de Operațiuni Speciale din structura Forțelor Armate Ucrainene (SSO) îi lichidează pe „denazificatori” și pe timp de noapte, de la mare distanță.
SBU și SSO au prezentat în acest sens câteva filmări care arată eliminarea unor inamici ruși. Dintr-o singură împușcătură, unul dintre lunetiști a reușit să doboare doi războinici ai grupării paramilitare private PMC Wagner. Lunetiștii sunt trăgători ai Centrului de Operațiuni Speciale „A” ai SBU și ai SSO.
„Forțele noastre speciale au luptat cu ocupanții într-una dintre cele mai fierbinți zone. După finalizarea sarcinii, grupul Serviciului Central de Securitate «A» al SBU a revenit fără pierderi. Așa arată încercarea zadarnică a inamicului de a se concentra pe primele linii ale apărării sale pentru un nou asalt asupra pozițiilor noastre”, se menționa într-un comunicat al SBU, postat pe Twitter.
În timpul recunoașterii în direcția Bakhmut, operatorii SSO al Ucrainei au observat mișcarea inamicului. Și au acționat cu succes împotriva acestuia. Ca urmare, cel puțin 7 invadatori ruși au fost distruși. Printre aceștia: un mitralior, un operator radio, un observator cu un dispozitiv de vedere pe timp de noapte și un grup de asalt.
După ce a suferit pierderi, inamicul s-a retras.