Imagini realmente șocante, cu soldați ruși care percheziționează și lasă să plece doi civili ucraineni doar pentru a-i împușca apoi pe la spate, au fost obținute și difuzate joi de CNN. Secvențele au fost înregistrate de camerele de supraveghere ale reprezentanței auto pe care militarii ruși au jefuit-o după ce i-au asasinat mișelește pe cei doi – un bunic în vârstă de 68 de ani și un bărbat în putere, proprietarul companiei.
Incidentul s-a petrecut pe 16 martie, la periferia capitalei ucrainene Kiev. Camera de supraveghere din stradă filmează momentul sosirii unei dube albe cu însemnul “Z” pe ea. Alte camere din incintă surprind apariția a 5-6 militari ruși înarmați până-n dinți, inclusiv cu veste antiglonț. Unii dintre aceștia se uită pe geamul camerei unde stă paznicul.
Apoi se întâlnesc cu doi ucraineni. Îi percheziționează atent, îi pun să-și dea jos puloverele și gecile, dar nu găsesc nimic și se prefac că-i lasă să plece. Cei doi civili se întorc cu spatele și se îndepărtează agale, stând de vorbă pe aleea din interiorul complexului.
Acesta e momentul în care militarii ruși, care lăsaseră impresia că pleacă, se întorc hoțește și-i împușcă din spate pe cei doi, pentru ca apoi să dea spargerea pentru care veniseră.
Înregistrările video de pe camerele de supraveghere sunt acum investigate ca probe pentru crime de război ale Rusiei în Ucraina. CNN a obținut filmul și l-a difuzat.
Ambii civili au murit în urma acestor crime care contravin tuturor regulilor internaționale privind războiul. Jurnaliștii americani au identificat și victimele. Una dintre ele era proprietarul reprezentanței auto care a fost jefuită, a cărui familie nu dorește să fie numită. Cealaltă era Leonid Oleksiovici Pliaț, un bunic în vârstă de 68 de ani care lucra ca paznic acolo.
Cei 5 ruși au tras în încuietori și au spart geamurile, ca să intre în clădire. I-au percheziționat pe paznic și proprietar și, pentru că n-au găsit nimic de care să se lege, s-au prefăcut că le dau drumul pentru a-i împușca pe la spate
Fiica sa, Iulia, n-a avut puterea să vadă înregistrarea video, dar o păstrează pentru a o arăta într-o zi copiilor ei, pentru ca aceștia să nu uite cât de sălbatici au fost invadatorii ruși. „Sunt călăi”, a declarat ea pentru CNN. „Este îngrozitor pentru că tatăl meu era un civil, avea 68 de ani, era un om pașnic și neînarmat.”
Momentul crimei a fost surprins de mai multe camere video și din mai multe unghiuri.
Sunt atât de multe înregistrări, din atât de multe direcții, încât nu există nicio urmă de îndoială asupra a ceea ce s-a petrecut, deși nu există sunet: cei 5 soldați ruși care au sosit la sediul firmei încearcă să pătrundă trăgând în încuietori și spărgând geamurile. În timp ce proprietarul se apropie cu mâinile ridicate, aceștia îl opresc și îl percheziționează de arme. Apoi sosește paznicul Pliaț, care este și el percheziționat. Deși nu se aude ce-și spun, în mod evident are loc și o conversație înainte ca soldații să se îndepărteze, iar cei doi civili dau să se întoarcă la postul lor de pază. Apoi, cel puțin doi dintre soldați vin în spatele bărbaților și deschid focul. Ambii civili cad la pământ.
Povestea acestei odioase și lașe crime de război nu se încheie aici. Înregistrarea video arată o mulțime de alte gesturi neprofesioniste ale grupului de 5 soldați, identificați fără dubiu ca membri ai forței invadatoare nu doar după uniforme, ci și după analiza despre cine controla zona în acel moment și declarațiile martorilor.
După ce i-au împușcat pe la spate pe cei doi civili, soldații ruși au intrat în birouri, cotrobăind după bunuri de valoare. Au găsit o sticlă de băutură cu care s-au cinstit
După ce i-au împușcat pe cei doi, rușii sunt înregistrați de sistemul de supraveghere în interiorul reprezentanței scoțându-și vestele antiglonț și căutând prin sertare și birouri. Unul dintre bărbați ia o pălărie de pe un raft și și-o pune pe cap. Doi bărbați iau băuturi și pare că țin un toast unul pentru celălalt.
CNN a solicitat un comentariu din partea Ministerului rus al Apărării, dar nu a primit niciun răspuns.
În timp ce soldații jefuiau birourile, Pliaț era încă în viață. Înregistrarea video îl arată cum se străduiește să se ridice în picioare, își leagă ceea ce pare a fi un garou în jurul coapsei și se întoarce șchiopătând la postul său de pază. Acolo, el ia un telefon pentru a cere ajutor.
Acel apel a ajuns la compatrioții săi, mai mulți cetățeni ucraineni care au rămas să-și apere cartierele.
Voluntarii au încercat să îl salveze pe Pliaț intrând într-un schimb de focuri de armă cu forțele rusești în timp ce se străduiau să ajungă la el, a declarat comandantul grupului care nu a dorit să fie identificat pentru a-i proteja siguranța.
Paznicul Pliaț a sângerat până a murit. Voluntarii ucraineni care au încercat să-l salveze spun că întâmplarea a generat o mare ură față de ruși
Imaginile de supraveghere îl arată pe Pliaț prăbușit în interiorul barăcii de pază în timp ce ucrainenii reușesc să ajungă la el. Aceștia îl târăsc afară, lăsând o mare dâră de sânge. A murit acolo, în fața barăcii de pază. Comandantul a spus că a sângerat, deoarece luptătorii civili au fost nevoiți inițial să se retragă, pur și simplu nu aveau puterea de foc necesară pentru a face față tancurilor și tunurilor pe care le aveau rușii în zonă.
Comandantul civil a spus că Pliaț și proprietarul reprezentanței fuseseră avertizați că rușii se apropie, dar au ales să rămână. Niciunul dintre cei doi bărbați nu părea să aibă vreo idee despre cum vor fi tratați în timp ce se apropiau de soldați.
Luptătorul voluntar a spus că ceea ce s-a întâmplat a generat ură față de acei soldați ruși care au ucis fără motiv, dar și față de alții ca ei. „Este cu siguranță o crimă de război”, a spus el. „Dacă există vreo posibilitate de a ajunge și de a-i prinde, cred că merită pedeapsa cu moartea”.
Fiica lui Pliaț a cerut ca rămășițele sale să fie incinerate, deoarece o înmormântare adecvată a fost imposibilă în mijlocul luptelor. Cenușa lui încă o așteaptă la morgă și speră că, într-o zi, va putea să o îngroape în mormântul mamei sale. Tot ce poate face acum este să-și amintească de tatăl ei „foarte vesel” și să spere că se va face dreptate.