Viața și moartea unui geniu bolnav: John McAfee. Inventator celebru, candidat la Președinția SUA, bogat, scăpătat, suspect de crimă, arestat de trei ori, sinucis în arest

2
784
John McAfee și soția sa, Janice

Sinuciderea lui John McAfee, vizionarul tech din spatele celebrului antivirus care-i poartă numele, a șocat planeta și în special industria IT. Milionarul american și-a încheiat brutal, la 75 de ani, într-o închisoare din Spania, o viață sclipitoare, haotică și tragică.

Născut în Marea Britanie, stabilit cu familia în SUA când era copil. Avea 15 ani când tatăl său, alcoolic, s-a sinucis. A făcut o avere imensă, pe care apoi a risipit-o. A candidat la președinția SUA, a fost suspectat de crimă și era urmărit pentru evaziune fiscală.

John McAfee a fost găsit mort, miercuri, 23 iunie, în penitenciarul din Barcelona în care era încarcerat. Sinuciderea a survenit la câteva ore după ce Curtea Națională a Spaniei a decis extrădarea sa în SUA, unde era acuzat de evaziune fiscală.

Programatorul a devenit faimos în 1987, când a fondat McAfee Associates, o companie de software care și-a construit un renume la nivel mondial prin comercializarea de antiviruși și alte programe de securitate. Este considerat a fi creatorul primului software antivirus de mare succes comercial, într-o vreme în care web-ul era la început.

McAfee și-a dat demisia, în 1994, din compania care în 2010 avea să fie cumpărată de Intel, pentru 7,7 miliarde de dolari.

Arestat de trei ori în lumea hispanică: Guatemala (2012), Republica Dominicană (2017), Spania (2020)

John McAfee a fost arestat pe aeroportul din Barcelona în octombrie 2020, fiind ținut după gratii în așteptarea extrădării.

McAfee era vizat de 10 capete de acuzare: 5 pentru evaziune fiscală (fiecare având ca pedeapsă maximă 5 ani de închisoare) și 5 pentru că nu a depus declarațiile fiscale între 2014 și 2018, deși a câștigat milioane de dolari.

Banii îi veneau din consultanță, din promovarea criptomonedelor, din participarea la conferințe și din vânzarea drepturilor de autor pentru un documentar despre viața lui, se menționează în documentele tribunalului districtual din Western District, Tennessee.

McAfee a mai fost arestat de două ori în trecut, în țări din America Centrală: în Guatemala (2012), pentru trecere ilegală a frontierei, și în Republica Dominicană (2017), pentru că a postat imagini cu arme de calibru mare.

McAfee a locuit câțiva ani într-un alt stat din America Centrală, micuțul Belize, unde a avut controverse cu autoritățile și au existat suspiciuni că ar fi fost implicat în uciderea unui vecin.

Povestea lui John McAfee a fost sintetizată de Indian Express și preluată de Hotnews.ro.

John McAfee

Criza din 2009: de la 100 de milioane la 4 milioane

Finanțele lui McAfee au intrat pe o pantă descendentă vertiginoasă în criza financiară de la sfârșitul primului deceniu al secolului XXI. În 2009, acesta rămăsese cu doar 4 milioane de dolari în conturi, prăbușindu-se de la o avere de 100 de milioane.

A fost nevoit să-și vândă proprietățile și valoroasa colecție de antichități și obiecte de artă.

În Belize a înființat o nouă companie, QuorumEx, care promitea să producă antibiotice pe bază de plante. Însă divizia de cercetări a companiei a fost vizată în 2012 de un raid al poliției, care suspecta că aceasta produce metamfetamină, un drog care provoacă rapid dependență.

Deși McAfee nu a fost pus niciodată sub acuzare, întreaga unitate de cercetare a fost închisă. S-a scris că, în momentul raziei poliției, ofițerii l-au găsit pe milionar în pat cu o adolescentă de 17 ani.

Suspectat de crimă, căsătorit cu o fostă prostituată

Tot în 2012, John McAfee a fost numit „persoană de interes” în legătură cu uciderea vecinului său Gregory Faull, care aparent avea probleme cu stilul de viață al antreprenorului.

McAfee a negat implicarea sa în crimă și a fugit de autoritățile locale. În cele din urmă a fost arestat în Guatemala, după ce s-a ascuns de poliție timp de aproape o lună.

Când urma să fie deportat în Beliza, acesta s-a prefăcut de două ori că are un atac de cord. Trucul a funcționat și McAfee a fost deportat ulterior la Miami.

În Florida, acesta a cunoscut-o la un restaurant pe Janice Dyson, o fostă prostituată. În cele din urmă, cei doi s-au căsătorit.

Două candidaturi caraghioase la Președinția SUA

În 2015, McAfee a anunțat că va candida la președinția SUA din partea Partidului Cyber, o formațiune nou-înființată.

După numai un an, el a trecut la Partidul Libertarian. A participat la alegerile primare ale acestuia, fără a obține însă nominalizarea.

Dar nu s-a lăsat: a candidat la Președinția SUA și în 2020. Fără succes.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Jaf marca Firea: un teren din Parcul Verdi, răscumpărat de Primărie cu 1.080 euro/mp, a fost concesionat unor „băieți deștepți”, la preț derizoriu, pe 25 de ani!

* Primarul Aradului, pe urmele lui Bolojan: desființează 360 de posturi. Se economisesc, din salarii, 20 milioane de lei pe an

Provocare AUR cu iz rusesc în Transnistria. Zeci de persoane cu tricouri „Votează AUR, alege România!” au încercat să treacă Nistrul, fiind oprite de separatiști

VIDEO. Ofensiva Moscovei: Cozmin Gușă încearcă să construiască o mișcare care să scoată România din Uniunea Europeană!

Un interlop periculos a revenit în pușcărie dintr-o neglijență: și-a uitat pistolul în cabina de probă, la mall! Avea și gloanțe de război

O uriașă escrocherie: „uniunea ziariștilor” cu pensii speciale. Gen. Pavel Abraham, col. Dogaru, baronul Morega, pușcăriașul Roșca Stănescu, caraghiosul Brătianu-„Cartof” iau 50% în plus la pensie. Schema a fost pusă la cale de Doru Dinu Glăvan de la Radioul public

O toxină AUR: Ovidiu Hurduzeu. Își făcea vacațele la Moscova, acum face propagandă pro-Rusia, anti-Occident, anti-vaccinare

„Sărmăluță” și Mustăciosu au pierdut procesul cu TVR: emisiunea-trompetă a PSD nu revine la ora 21.00

* Planul pervers al unui profesor de 54 de ani, din Buzău, tată a trei copii: a încuiat o elevă de 12 ani în clasă și a abuzat-o sexual. Ghinionul lui: totul a fost înregistrat de camerele de supraveghere

Thriller la Euro 2020: Germania – Ungaria 2-2! Nemții au fost la 6 minute de eliminare, deși au jucat toate meciurile la München!

2 COMENTARII

    • Sauuu… INVERS (!): depinde din ce punct-de-vedere (îl) analizezi (ca-nnn… celebrul schimb-de-replici din „Alexandru LăpușneanuL”, a lui Costache Negruzzi, cel cuuu… „MULȚI-da’-…PROȘTI!”, „PROȘTI-da’-…MULȚI!”!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here