Acasă Main Vești bune: pandemia de coronavirus dă înapoi peste tot în lume. Scade...

Vești bune: pandemia de coronavirus dă înapoi peste tot în lume. Scade numărul de decese, de bolnavi în stare critică și de noi infectați

Pandemia de coronavirus, care a înspăimântat lumea și a pus pe butuci economia globală, are semne clare că, în sfârșit, începe să dea înapoi. Toți parametrii statistici par să indice acest lucru: scade numărul de cazuri noi, de bolnavi în stare critică și, totodată, rata deceselor în rândul celor infectați (rata fatalității).

Pe 30 aprilie s-au înregistrat cu 2.600 de decese mai puțin, la nivel mondial, față de momentul de vârf al pandemiei, 17 aprilie

De la începutul pandemiei și până vineri, 1 mai 2020, se raportaseră 3.310.039 cazuri oficiale de infectare și 234.143 de decese: o rată a fatalității de 7,07%.

Este o creștere semnificativă, cu depășirea pragului psihologic de 7%, dar după mai bine de o săptămână în care numărul deceselor raportat la totalul cazurilor încetase să mai urce, stabilizându-se undeva la 6,9%.

Principala cauză a acestei creșteri o reprezintă tot situația din Statele Unite și Marea Britanie. Cele două țări au înregistrat împreună, în ultimele 24 de ore, aproape 2.900 de morți din totalul de 5.801 la nivel mondial. Altfel spus, jumătate din decesele planetei din cauza Covid-19.

Dar semnalul încurajator este că numărul deceselor zilnice are o tendință generală descrescătoare. În 30 aprilie a fost cu aproape 800 mai mic decât cu o zi înainte (pe 29 aprilie fuseseră 6.593 de decese raportate la nivel mondial) și cu aproape 900 mai mic decât cu două zile în urmă (pe 28 aprilie se raportaseră 6.688 de decese).

Apogeul pandemiei, ca număr de morți, pare să fi fost atins pe 17 aprilie, când în lume s-au declarat 8.429 de decese provocate de Covid-19. De atunci, trendul este, în general, descendent.

Bolnavii în stare critică nu mai reprezintă decât 2,5% din totalul celor încă infectați. Este o scădere masivă, după ce ajunsese la aproape 4%

Un parametru foarte important – care ne indică, de fapt, ceea ce se va întâmpla în zilele următoare – este cel al bolnavilor în stare critică. Foarte mult timp, aceștia au reprezentat 4% (și chiar mai mult) din totalul celor demonstrat infectați.

De câteva zile, însă, procentajul acestora este în scădere clară la nivel mondial. Joi, 30 aprilie, aveam în lume 50.956 de oameni în stare gravă și critică din cauza coronavirusului, cel mai mic număr începând din 12 aprilie!

În procente, aceștia mai reprezintă doar 2,5% din cazurile active (adică oameni care sunt infectați la această oră) și 1,54% din totalul celor infectați până azi. Acest trend dă speranțe îndreptățite că și numărul deceselor va continua să scadă.

„Valurile” de noi infectați sunt din ce în ce mai mici

Privit în ansamblu, graficul numărului de noi cazuri depistate pare o creastă muntoasă sau o apă cu valuri. Acum suntem la al 7-lea „val”, socotind din 19 martie și până pe 1 mai: numărul de cazuri crește timp de 3-4 zile, apoi coboară alte 3-4, ciclul reluându-se.

În ultimele săptămâni, însă, tendința este ca „valurile” să fie din ce în ce mai mici. 30 aprilie, a treia zi consecutivă de creștere a ceea ce pare a fi creasta celui de-al 7-lea „val” de noi cazuri, este și cea mai mică din 28 martie încoace.

Pe 30 aprilie s-au consemnat în lume 86.037 de noi infectați. Precedentele „valuri” au avut 105.825 de cazuri (24 aprilie), 87.119 cazuri (19 aprilie), 94.077 de cazuri (10 aprilie), 96.352 de cazuri (3 aprilie). Suntem îndreptățiți să sperăm că, în zilele care vor urma, numărul celor nou infectați va coborî la nivelul mijlocului lunii martie.

Raportul celor decedați, comparativ cu cei vindecați, scade în ritm susținut. În 20 de zile a coborât cu aproape 4%

Un alt parametru foarte important care relevă stadiul pandemiei este cel al numărului de decese raportat la totalul cazurilor „închise” (adică oameni fie decedați, fie, dimpotrivă, vindecați după Covid-19).

De la începutul lunii martie până la mijlocul lunii aprilie (aproximativ 6 săptămâni), procentajul victimelor din totalul cazurilor a crescut permanent, de la 5,64% până la 22,27%. Asta înseamnă că, pe 10 aprilie, aproape un sfert din cazuri se sfârșeau cu decesul celor bolnavi.

De atunci, această curbă a devenit treptat descendentă. Pe 24 aprilie, rata fatalității (numărul decedaților din totalul cazurilor închise) a coborât sub 20%, iar pe 27 aprilie – sub 19%. Pe 30 aprilie, aceasta ajunsese la 18,37%.

La sfârșitul lunii trecute, numărul celor vindecați a trecut de un milion (1.043.245). Aceștia reprezintă 31,5% din totalul cazurilor înregistrate până acum. 7,07% au decedat, iar alți 60,8% sunt în continuare infectați.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

INTERVIU. „O persoană poate muri subit de Covid-19, fără să aibă febră”. Fumătorii nu sunt mai protejați, dimpotrivă!

VIDEO. Radu Moraru: „După ce a omorât atâția oameni”, Iohannis „mai vrea să omoare copii” / „Bă, mă piș pe notele tale!” / „Sperii părintele să-și ducă copilul în capcana morții”

loading...

2 COMENTARII

  1. Dacă mai apar măscăricii din grupul de înmormântare lolek și bolek..o să mai crească graficele mortii !!.. poate așa o să ajungă PNL ul sub 5 la sută.!!!.. să dea Dumnezeu!!!…o să vedeți că va trece pandemia și astia vor menține toate restricțiile !!!.. avem modelul lui Ceaușescu ,cu interzicerea circulației rutiere pe timp de iarnă !!!..erau cireșele de Mai coapte și tot nu dădea drumul la circulație..!!!.. mintea cretinilor e odihnită…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cookie Settings