Multă lume se întreabă cum de a scăpat Raed Arafat până acum de braţul legii, în ciuda tuturor tragediilor în care sistemul de servicii de urgenţă, pe care el îl patronează, a dat rateuri inadmisibile în lumea civilizată.
Şi nu e vorba doar de o posibilă răspundere penală a celui considerat „părintele SMURD”, ci măcar de consecinţe politice, cum ar fi demiterea sa şi a celor responsabili, ori demisia de onoare – ceea ce n-a fost cazul.
Dimpotrivă, Arafat a căzut mereu în picioare, inclusiv atunci când tot Guvernul din care el însuşi a făcut parte a căzut sub presiunea străzii, după tragedia Colectiv. Toţi cei care au ieşit atunci la proteste, cerând demisia Guvernului Ponta, s-au lăsat păcăliţi de cel care ar fi trebuit să plece primul din funcţie: Raed Arafat.
N-a plecat, iar protestatarii nu i-au cerut demisia, deşi era mai responsabil decât toţi miniştrii care şi-au pierdut funcţiile pentru felul în care au intervenit paramedicii şi pentru felul în care au fost gestionate vieţile răniţilor.
Audiat la 4 ani de la tragedie
Marţi însă, la aproape 4 ani de la tragedia în urma căreia au murit 64 de oameni (produsă pe 30 octombrie 2015), Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă s-a prezentat la sediul Parchetului General pentru a fi audiat ca martor, într-un dosar disjuns din „Colectiv”, în legătură cu intervenţia autorităţilor şi acordarea îngrijirilor medicale la locul incendiului, dar mai ales legat de modul în care a fost efectuat transferul răniţilor la spitale din străinătate.
În noiembrie 2016, părinţii victimelor au depus o plângere penală la Parchetul General, în care mai mulţi oficiali guvernamentali şi din sistemul de sănătate erau acuzaţi în legătură cu modul în care au intervenit autorităţile după producerea incendiului în clubul Colectiv.
Ulterior, Parchetul General a deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă în formă agravată, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, privind intervenţia autorităţilor şi acordarea primelor îngrijiri medicale la locul incendiului, respectiv privind asistenţa medicală acordată acestor victime, împrejurările legate de posibile infecţii nosocomiale şi de acţiunile ori inacţiunile funcţionarilor publici în legătură cu transferul persoanelor vătămate la unităţi de spital din străinătate.
În dosarul principal, pe 28 aprilie 2016, au fost trimişi în judecată patronii clubului – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, dar şi fostul primar Cristian Popescu-Piedone, relatează Agerpres.
A picat un guvern întreg, el a rămas în picioare!
Raed Arafat este cel mai important personaj în sistemul de intervenţie, care a supravieţuit în diverse funcţii de înaltă răspundere în stat, în ciuda responsabilităţii sale clare în cazuri precum Colectiv, Apuseni, Siutghiol – tragedii în care au murit oameni din cauză că sistemul pe care el îl conduce a sucombat.
Raed Arafat a fost în fruntea sistemului de intervenţie în cazurile acestea grave soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, în care a fost dovedit eşecul intervenţiilor, dar a picat mereu în picioare, ca un Hopa-Mitică.
Cu toate acestea, într-un mod cu totul incalificabil şi misterios deopotrivă, Arafat nu numai că nu a fost chemat să dea socoteală în faţa autorităţilor (aşa cum au păţit alţi responsabili, vezi ex-primarul Piedone, de la sectorul 4, sau subalternii de la ISU, care n-au verificat bine autorizaţiile clubului Colectiv, dar nici măcar n-a plecat din funcţie, aşa cum s-ar fi întâmplat oriunde în lume.
În cazul Situghiol, de exemplu, membrii echipajului din elicopterul prăbuşit în lacul de pe litoral nu au putut fi salvaţi pentru că… nu a pornit motorul bărcii de intervenţie! Cine răspundea pentru un astfel de fapt? Toţi cei responsabili pe plan ierarhic, de la şeful sistemului de intervenţie din Constanţa până la vârf, unde era Raed Arafat. Dar vina a picat tot pe acarii Păun, nu şi pe cel care i-a condus.
La fel în cazul avionului prăbuşit în Apuseni, când tânăra Aura Ion şi pilotul Iovan n-au mai putut fi salvaţi din cauză că echipajele de intervenţie nu au localizat la timp teritoriul unde s-a prăbuşit aeronava. Şi atunci, ca şi mai nou în cazul de la Caracal, vina a fost aruncată pe STS şi 112, dar ce-a făcut Raed Arafat pentru a îmbunătăţi sistemul localizării apelurilor de urgenţă?
Pus de Dăncilă şef cu reformarea sistemului, după cazul Caracal!
Mai nou, după dispariţia Alexandrei Măceşanu în cazul crimelor de la Caracal, Viorica Dăncilă l-a numit pe Raed Arafat şeful unui mare plan pentru „reformarea” sistemului de intervenţie şi localizarea apelurilor de urgenţă.
Ce s-a ales de „reformarea” sistemului sub Arafat? N-am aflat nici până azi. De ce însă tocmai pe el, aflat în funcţie de mare răspundere la Colectiv, l-a numit Dăncilă responsabil cu „reformarea”?
Pentru că Raed Arafat a devenit doar o imagine asociată doar cu binele, în care destui nu vor să vadă şi rău din spate. Arafat este cumva expresia slăbiciunii românului care caută vinovaţii şi vinovăţiile în altă parte decât acolo unde ei şi ele există cu adevărat.
Raed Arafat nu va putea reforma niciodată sistemul la a cărui construcţie a avut o contribuţie de netăgăduit, deoarece cauza este ceea ce specialiştii în management numesc „atingerea nivelului maxim de competenţă”. Adică, niciodată cineva care rămâne într-o funcţie pe termen nelimitat nu va permite reformarea sistemului de sub el, pentru că asta ar putea duce la pierderea puterii lui, implicit la pierderea funcţiei şi a accesului la resursele financiare imense.
Din acest motiv, sub Arafat nu vor dispărea niciodată tragediile: pentru că nu va accepta niciodată să schimbe ceea ce nu funcţionează bine sub el, tocmai pentru a nu se considera vinovat că nu a rezolvat el înainte ceea ce ar fi putut să salveze vieţile oamenilor.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Ce va face Dan Barna? Procurorii DNA s-au autosesizat după dezvăluirile Rise Project privind afacerile cu fonduri UE ale liderului USR
* Cum a mutat Dăncilă o fabrică Volkswagen din România în Bulgaria
* Între USR şi PNL, pe cine vede Băsescu „aliat natural” al PMP? Ce crede fostul preşedinte despre şansele Guvernului Ludovic Orban şi cum vede relaţia dintre „pragmaticul” Ponta şi „piatra de moară” Tăriceanu
* Cuc era să blocheze și un avion în care nu se afla niciun parlamentar! Cursa de Oradea avea pe lista de zbor un deputat USR, care n-a mai urcat însă la bord
* VIDEO. Încă o probă zdrobitoare împotriva lui Cuc: schimbul de SMS-uri cu directoarea Tarom. „Mai uitați-vă pe Satu Mare, dacă a plecat vreunul”
* VIDEO. CTP despre tentativa lui Cuc de a bloca la sol avioanele Tarom: „Un act de terorism, deturnare de avion”
* VIDEO. Cucule, pușcăria te mănâncă! Autodenunț: a fost acasă la șefa Tarom și a întrebat-o „ce parlamentari zboară” în ziua moțiunii. DNA începe luni audierile
* AUDIO. Candidata lui Voiculescu îl acuză pe „Varan”, plângând, că i-a furat banii de campanie și îi șantajează soțul bancher. „Jegul ăsta de om”, „o mizerie umană!”, „viermele ăsta”, spune un colaborator
* VIDEO. Planul pervers al PSD: blocarea Parlamentului. Sabotarea cvorumului ar împiedica instalarea Guvernului PNL, dar și alegerile anticipate
* „Criminalilor, mi-ați omorât părinții!” Scrisoare cutremurătoare a unei femei îndoliate către PSD, ALDE și UDMR. „Dacă ați fi votat altfel, ucigașul ar fi rămas în închisoare, iar părinții mei ar fi acum în viață”
Acest Raed Arafat are… MULTE RĂSPUNSURI DE DAT (la Parchet !), daaaaaaaaaaaaa ?!!!!!!!
Un nemernic psdist, suspect si bagat in rahat pana-n gat, smecher si hot pe din dos, are tot felul de afaceri dubioase, sa se duca dracului de-acolo!