joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsUSR joacă tare: l-a inclus pe Stelian Ion între negociatorii cu președintele...

USR joacă tare: l-a inclus pe Stelian Ion între negociatorii cu președintele Klaus Iohannis. Conflictul fostului ministru al Justiției cu șeful statului a generat actuala criză

-

Drumul către refacerea coaliției de guvernare pare definitiv închis odată cu decizia luată joi seara de USR de a-l include pe Stelian Ion, fostul ministru al Justiției, în delegația care luni ar urma să discute cu președintele Iohannis despre formarea unui nou Executiv. Actuala criză politică din România a plecat tocmai de la conflictul dintre Iohannis și Stelian Ion. Președintele i-a ordonat lui Cîțu să-l dea afară pe Stelian Ion atunci când acesta a insistat cu reforma Justiției.

Situația nu s-a detensionat deloc între cei doi de la începutul lunii septembrie și până acum. Într-una din bizarele sale declarații din ultima vreme, președintele Klaus Iohannis a spus joi, 7 octombrie, că „nu vreau să comentez afirmațiile unui ministru dat afară pentru că nu a făcut nimic“, referindu-se la Stelian Ion.

Replica n-a întârziat din partea USR-istului. Stelian Ion a scris despre Iohannis: „E bine că a avut minima decență să nu nege că mi-a sugerat explicit să renunț la proiectul de desființare a SIIJ aflat la vot în Senat pentru a relua acest demers la calendele grecești, odată cu noile legi ale justiției (blocate tot de echipa lui câștigătoare). Risca să se afunde prea mult în minciună. Ar trebui să își scoată din vocabular cuvintele cinism, orgoliu, țâfnă. Și asta nu pentru că le folosește la adresa USR PLUS, ci pentru că, de fapt, se autocaracterizează“.

Conflictul dintre cei doi a mocnit multe luni. Încercările repetate ale lui Stelian Ion, ca ministru al Justiției, de a livra reformele sistemului judiciar promise prin programul de guvernare s-au lovit de opoziția tot mai iritată a președintelui. Iohannis i-a transmis că ar trebui să renunțe la planul de a desființa Secția Specială, iar când Stelian Ion a demarat concursul pentru posturile de procurori-șefi ai principalelor parchete (DIICOT, DNA, Parchetul General), președintele i-a cerut premierului Cîțu să-l dea afară pe ministru. Șeful statului dorea ca el să aibă ultimul cuvânt în numirea șefilor de parchete.

- Advertisement -

De atunci, Stelian Ion a dezvăluit dedesubturi incomode ale relațiilor cu președintele și ale presiunilor făcute ca să fie blocate reformele în Justiție. Iohannis n-a răspuns direct, ci prin atacuri ale lui Cîțu asupra lui Stelian Ion, căruia i s-a reproșat tocmai că nu demarase reformele blocate de șeful statului!

Desemnarea lui Stelian Ion în delegația care merge la Cotroceni pentru consultări arată că, de fapt, nici USR nu mai crede că există șanse de refacere a coaliției. Pe lângă fostul ministru al Justiției, din echipă vor mai face parte Dacian Cioloș, Dan Barna, Anca Dragu și Cristian Ghinea.

Inclusiv mesajul transmis de partid joi seara, după numirea membrilor delegației, arată că nu mai e cale de întors: „Delegația USR va merge cu un mandat clar în privința reformelor pe care viitorul premier trebuie să le îndeplinească într-un calendar asumat de toate partidele care formează coaliția de guvernare“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Răzbunarea lui Cîțu frizează demența: localitățile cu primari USR n-au primit bani din miliardul împărțit de premier! Sunt finanțate 86,7% din primăriile din România, însă doar 12,2% dintre cele conduse de USR!

* Tudor Chirilă despre Cîțu și Iohannis: „Superman și Terminator au aruncat țara în criză” / „Păpușa de la Grivco a devenit păpușar”

* EDITORIAL. O minciună marca Andronic, instigată de „Echipa Câștigătoare”

* TEXT ȘI VIDEO. Discursul integral al lui Florin Cîțu la moțiunea de cenzură. Analiză: 35 de afirmații bizare în 24 de minute

Pe Boc l-a luat gura pe dinainte în direct: „Sunt convins că putem face cu PS… USR reformele pe care ni le-am propus“

Orban amenință că-și face partid! „Iohannis a rămas repetent. Parcă a fost înlocuit cu o sosie”

CTP: „Ești președintele țării de 7 ani și spui că «statul a eșuat»? În loc să spui: «Eu am eșuat. Dacă statul a eșuat, și eu am eșuat»”

Premierul Cîțu l-a numit la Justiție pe sinecuristul perfect: membru în 17 Consilii de Administrație, toate la stat, în toate guvernările! Bonus: masterand al Academiei SRI

EDITORIAL. Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

* Un agitator CapVid, anti-vaccinist din „tribul lui Șoșoacă”, a ajuns în spital. Speriat de Covid, a devenit promotor al vaccinării, dar s-a răzgândit repede

2 COMENTARII

  1. E și normal ! USR nu este o gașcă de YES-mani !
    Este clar (și pentru Europa !) că Klaun nu vrea o reforma în Justiție, asta nu înseamnă că USR trebuie să renunțe la reformă !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -