Teroristul Andrei Sergheevici Golubev, ofițer al forțelor speciale din FSB-ul rusesc (ex-KGB), și-a pierdut viața pe frontul din Donbass. Era tânăr pensionar și fusese „mobilizat parțial”.
Andrei Golubev (39 de ani) era fiul fostului comandant al Gărzii Naționale Ruse (OMON) din regiunea Vologda, Serghei Golubev.
Invadatorul a fost lichidat de artileriștii ucraineni sâmbătă, 28 ianuarie, în timp ce blindatul cu care se deplasa s-a răsturnat în urma unei explozii.
Împreună cu el au pierit aproape toți ceilalți camarazi ai săi din grupul de recunoaștere. Avea indicativul de luptă „Nerv”.
Andrei Golubev a participat l „operațiunea specială”, ca voluntar, încă din prima zi a anunțului legat de „mobilizarea parțială”. Adică, din 21 septembrie 2022.
Timp de 20 de ani, Andrei Golubev a lucrat în cadrul FSB, unde a ocupat funcția de comandant adjunct al forțelor speciale. În 2021 s-a pensionat la numai 38 de ani. După un an și câteva luni avea să moară în Donbass. În urma sa au rămas doi copii mici, orfani de tată.
Informațiile au apărut pe pagina de VKontakte a orașului Nikolsk din regiunea rusă Vologda, „Govorit Nikolsk” („Vorbește Nikolsk”).
Portalul „Govorit Nikolsk” pe VKontakte: „Din nou o veste tragică. A devenit cunoscut faptul că, în cursul unei operațiuni militare speciale în Ucraina, a murit Andrei Sergheevici Golubev, un locuitor din Vologda, fiul fostului comandant OMON, Serghei Golubev. Pe 28 ianuarie, împreună cu grupul său de recunoaștere, Andrei a intrat sub focul de artilerie. Vehiculul cu care se deplasau cercetașii s-a răsturnat în urma exploziei. Aproape toți cei aflați în mașina blindată au murit”.
Propagandiștii ruși au luat imediat legătura cu tatăl ofițerului lichidat. Acesta le-a declarat că fiul lui „a mers să slujească pe front de îndată ce a fost anunțată mobilizarea parțială”. Fiul său, proaspăt pensionar, i-ar fi spus: „Dacă nu noi, atunci cine să se ducă acolo?”.
Să-i fie de bine…