Incident tragic la unitatea mobilă ATI de la Spitalul „Victor Babeș” din București. În jurul orei 17.00, instalația de oxigen s-a defectat, iar 3 paciente au decedat, din cauza scăpării de sub control a fluxului de oxigen (fie deficitar, fie excesiv). Alți 5 pacienți au fost transferați la alte spitale. Polițiștii de la Serviciul Omoruri au deschis un dosar pentru ucidere din culpă.
La fața locului aju ajuns atât ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, cât și Raed Arafat, șeful DSU. Ministrul s-a informat despre starea pacienților și cauzele preliminare ale incidentului.
Arafat a spus că aparatura unității mobile de la „Victor Babeș” nu a mai avut probleme tehnice până acum. Dar respectiva unitate mobilă de terapie intensivă a fost pusă în funcție abia de câteva zile. Ea funcționa la capacitate maximă, având internați 8 pacienți în stare gravă.
Cauza tragediei: o problemă la instalația de oxigen. A scăzut presiunea, iar medicii au fost nevoiți să transfere pacienții de acolo.
Trei pacienți au decedat din cauza defecțiunii instalației de oxigen, iar alți 5 au fost salvați și transferați către alte unități medicale.
Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Omoruri, sub coordonarea unității de parchet competente teritorial, a declanșat cercetări cu privire la decesul celor 3 pacienți. Cercetările vizează stabilirea cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.
Trupurile neînsuflețite urmează a fi ridicate și transportate la INML în vederea efectuării necropsiei.
Precizări de la DSU (Raed Arafat)
„Referitor la situația petrecută azi, 12.04.2021, la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, amplasată în curtea Institutului Național «Victor Babeș» din Capitală, dorim să facem următoarele precizări:
Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune, respectiv presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale.
În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului, a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical echipament complet de protecție împotriva Covid-19. Acesta, în final, a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR.
La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile.
Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei, a demonstrat că acestea au înregistrat o creșterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune.
Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului, iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității sunt realizate de echipa tehnică a spitalului.
Din cei 8 pacienți internați în UTIM din cadrul «Victor Babeș»,
- 1 pacient a fost mutat pe o secție proprie a spitalului «Victor Babeș»;
- 1 pacient a fost transferat la Spitalul ROL 2 (secția militară a «Ana Aslan»);
- 2 pacienți au fost transferați la Spitalul «Bagdasar Arseni»;
- 1 pacient a fost transferat la Floreasca;
- 3 pacienți au fost declarați decedați, în urma intrării în stop cardio-respirator.”
Avem spitale ca-n Bangladesh ! De vină e ministrul de 4 luni nu Partidul Comunist care a jefuit țara 75 de ani !