vineri, aprilie 19, 2024
AcasăSportLegendarul ciclist Lance Armstrong nu doar că s-a dopat, dar a avut...

Legendarul ciclist Lance Armstrong nu doar că s-a dopat, dar a avut și un motoraș instalat pe bicicletă!

-

Noi informaţii despre frauda sportivă de proporţii pusă în scenă de „marele” Lance Armstrong (49 de ani) continuă să apară şi să-l pună pe fostul ciclist american într-o impostază mai mult decât jenantă, relatează Digi Sport.

Considerat în perioada sa de glorie drept unul dintre cei mai mari ciclişti din istorie, dacă nu chiar cel mai mare, Lance Armstrong a fost deposedat în 2013 de cele 7 Tururi ale Franţei consecutive pe care le câştigase. Cu un an în urmă, el fusese suspendat pe viaţă din cauza dopingului pe care l-a practicat.

Jurnalistul francez Antoine Veyer, specialist în ciclism, a aruncat acum a doua bombă în privința legendarului ciclist american. El a ajuns la concluzia că Armstrong avea montat pe bicicleta sa un motoraş de circa 800 de grame, care avea o putere de 500 de W!

Jurnalistul a urmărit atent cursele lui Armstrong şi a concluzionat că acel motor era declanşat de Armstrong când atingea spatele de la şaua bicicletei. Era momentul după care îşi creştea semnificativ viteza.

- Advertisement -

Conform jurnalistului, bateria motoraşului era fixată în sticla pentru apă pe care Armstromg o avea pe bicicletă.

„Nu este ca şi cum ai merge pe motocicletă. Trebuie să munceşti din greu ca să-l faci să meargă”, a explicat – citat de Mundo Deportivo – Harry Gibbings, şeful Typhoon, firmă care produce astfel de motoare.

Suspendat pe viaţă în 2012

Lance Armstrong a recunoscut, în cursul unui interviu acordat celebrei Oprah Winfrey, că a recurs la dopaj în cea mai mare parte a carierei sale sportive.

- Advertisement -

„Le Boss”, cum era supranumit ciclistul american în perioada sa de glorie, a fost suspendat pe viaţă în octombrie 2012 de către Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), care i-a retras din palmares şi cele 7 titluri cucerite în „Marea Buclă” (Turul Franței).

„Când m-am dopat pentru prima oară? Trebuie să fi avut 21 de ani, era în timpul primului meu sezon ca profesionist”, a indicat Armstrong, care a cucerit titlul de campion mondial în anul respectiv (1993), la Oslo.

Fostul rutier a câştigat de 7 ori la rând Turul Franţei, după ce a reuşit să învingă un cancer testicular.

„Dacă dopajul mi-a produs cancerul? Nu ştiu, însă nu pot spune cu siguranţă că nu”, a spus americanul. El a recunoscut și faptul că a utilizat hormoni de creştere în 1996, cu puţin timp înainte să fie diagnosticat cu cancer.

„Dacă m-aș întoarce în 1995, când dopingul era ceva prezent peste tot, probabil că aș face exact același lucru. Mi-ar fi plăcut să putem concura unul împotriva celuilalt doar cu mâncare și apă, însă pe atunci așa ceva nu era posibil. A fost într-adevăr o decizie proastă, aceea de a ne dopa, și ea a venit într-o perioadă tulbure”, a declarat americanul după suspendare.

Dacă în privința dopajului a fost destul de clar, Armstrong a precizat totuși că ar și schimba unele lucruri din acea perioadă. „Nu aș schimba deciziile pe care le-am luat, însă mi-aș dori să pot să schimb omul care a luat acele decizii și felul în care a acționat. E bine să lupți la antrenamente și curse, însă nu la conferințe de presă. Am fost un nenorocit și nu vreau să mai aduc niciodată înapoi omul acela!”, a mai spus Armstrong.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Destinul unei legende a fotbalului clujean: a murit la câteva zile după ce și-a îngropat soția!

A fentat cutremurul din 1977, l-a răpus Covidul în 2021. Destinul miraculos și tragic al legendarului baschetbalist Anton Netolitzchi

„Sferturi” de gală în Liga Campionilor: Bayern München – PSG și Real Madrid – Liverpool

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -