Tragedia din Ialomița: TIR-ul ucigaș aparține unei firme cu patron mascat, fost prefect corupt, condamnat la 3 ani de închisoare

6
17855
Marinică Cazacu

Umbra combinațiilor politice se întinde și peste carnajul de sâmbătă, 5 octombrie, dintre Slobozia și Urziceni. TIR-ul care a intrat pe contrasens și a lovit frontal un microbuz cu navetiste din comuna Munteni Buzău (județul Ialomița), provocând 10 morți și 7 răniți grav, aparține firmei controlate de fostul prefect al județului Ialomița, Marinică Cazacu. Personaj penal, acesta se ascunde în spatele surorii sale, proprietara în acte a companiei de transport.

Marinică Cazacu este un personaj cu multe bube-n cap. El a fost prefect al județului Ialomița timp de 2 ani și 7 luni (ianuarie 2005 – august 2007), din partea PDL. În aceeași perioadă a avut și funcția de președinte al Comisiei județene de fond funciar, cea care avea să-i aducă în 2016 o condamnare de 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pentru abuz în serviciu în formă calificată și continuată.

Sentința, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, mai prevedea un termen de încercare de 4 ani, precum și obligația de a presta 60 de zile în folosul comunității.

Marinică Cazacu a scăpat ușor: în primă instanță primise 6 ani cu executare. Fapta sa? Un fleac: a atribuit unor persoane neîndreptăţite 225 hectare de teren aparţinând Administraţiei Domeniilor Statului (ADS), terenuri situate în zonele Urziceni şi Manasia. Prejudiciul: circa 7 milioane de euro.

Marinică, patronul din umbră

Format la școala corupției, Marinică Cazacu și-a mascat investițiile, înființând firme pe numele fiului său, dar și al surorii sale (sora prefectului). Uneia dintre aceste firme îi aparține TIR-ul care sâmbătă în zori a omorât 10 oameni între Slobozia și Urziceni.

Cazacu zice că nu el este proprietarul firmei, deci nici al TIR-ului. Dar cine este? „O persoană din familia noastră”. Reporterii află că e vorba de sora sa, iar fostul prefect confirmă. Acest susține însă că e doar angajat, nu patron. „Este firma surorii mele, iar eu sunt toată ziua acolo. Sunt pe acolo, ce să fac? Sunt angajat pe la firmele astea, la sora mea și la fiul meu. Din asta trăiesc”.

O sursă serioasă dezvăluie, pentru Ziaristii.com, că Marinică Cazacu este singurul mare decident din firmele familiei. Cu alte cuvinte, adevăratul proprietar este fostul prefect.

Într-o intervenție telefonică la România TV, la o zi după accident, Marinică Cazacu a oferit amănunte de om care știe tot ce mișcă în firmele familiei sale, la care „e doar angajat” (!). Mai ales la cea de transport, căreia îi aparține TIR-ul ucigaș.

Explicațiile lui Marinică Cazacu

  • Eu nu am nicio firmă. Nici măcar a fiului meu nu este. Firma e a unei persoane din familia noastră, și orice lucru care se întâmplă unui membru din familie… suferi. Și dacă nu, atunci când auzi că au murit 10 oameni, tot ești într-o situație destul de delicată.
  • În ceea ce privește șoferul, ca să lămurim acest lucru, toate transporturile pe care noi le facem sunt monitorizate prin GPS. Șoferul a plecat joi, la orele 12, către Târgu-Jiu. A ajuns acolo la orele 20. De la orele 20 până la orele 16.15, când a plecat înapoi către Slobozia, a stat în pauză. Și nu a fost singur, a mai fost încă un șofer cu el. Au fost două mașini. Toate pauzele care s-au făcut, s-au făcut regulamentar. Atât documentele de la bord, cât și cele de la firmă sunt în regulă. Toate documentele au fost verificate de către Poliție în ziua accidentului.
  • „Este regretabil ce s-a întâmplat. Dar dumneavoastră credeți că putea să adoarmă în patru minute? Că el atâta a făcut de la Malu, de unde și-a luat o cafea, până la locul accidentului: 4 minute și 22 de secunde! Vă pun la dispoziție aparatele GPS și o să aveți acces și la ceea ce au scos cei de la ARR de pe tahograf.
  • Nu-mi dau seama ce s-a întâmplat. O fi pățit ceva medical, s-o fi aplecat după ceva. Să spună experții, să spună oamenii care știu, pentru că era drumul drept. Mașina nu pare să fi avut ceva, că s-ar fi văzut, roți blocate, ceva, s-ar fi văzut. Ceva s-a întâmplat! El a pățit ceva. Cu el s-a întâmplat ceva! Cert e, din punctul meu de vedere, că în patru minute nu avea cum să adoarmă. Patru minute și 22 de secunde au fost de la ultima oprire până la locul accidentului. Sunt trei kilometri și ceva, patru, nu sunt mai mulți. Nu a avut viteză, a avut 50 și ceva de km/oră.”
  • Exclus să fi fost băut! El nu bea. El nu bea nici așa, când ne mai întâlneam noi. Mă tem doar de simplul fapt să nu se fi întâmplat ceva cu sănătatea lui sau să se fi aplecat după ceva.”
  • „Sigur că-l cunosc personal. Pe toți îi cunosc personal, dacă eu sunt acolo tot timpul. Nu am spus că nu am nicio legătură cu firma. Am spus că nu e firma mea. Este firma surorii mele, iar eu sunt toată ziua acolo. Sunt pe acolo, ce să fac? Sunt angajat pe la firmele astea, la sora mea și la fiul meu. Din asta trăiesc!”
  • „Nu se știa cu nicio problemă medicală. Avea 43 de ani. Dacă vreți să știti… chiar avea o problemă. Avea o rană pe limbă, pe care și-o trata, poftiți, dacă vă interesează și asta. Un lucru care să-i afecteze atât de grav sănătatea încât să producă un accident de circulație nu avea. Despre un infarct nu știu. Era supraponderal, avea 160 de kilograme, era mai gras decât în mod normal, dar era vioi, nu avea ceva să dea un semn că are probleme de sănătate.
  • Ar trebui să se exprime experții, că eu degeaba spun, eu îmi dau doar cu părerea. Părerea mea e că ori i-a distras ceva atenția și nu a fost atent, ori s-a aplecat după ceva, ori o problemă de sănătate, că altfel nu pot să-mi dau seama ce s-a putut întâmpla. Timpii de condus sunt acolo, nu i-a depășit. A avut pauzele regulamentare chiar. Nu aș fi vorbit dacă nu aș fi avut la îndemână aspectul ăsta cu monitorizarea pe GPS.”
  • „Ei, șoferii, fac în jur de 8.000 de kilometri pe lună. Pentru că mai mult nu permite infrastructura. Timpul total de condus e de 9 ore, iar el a condus chiar mai puțin. Camionul era încărcat cu fulgi de pasăre, pentru o fabrică de făină proteică, și mai avea vreo 45 de kilometri până acolo.”
  • „Nu am mai fost implicat niciodată într-un astfel de situație și nici nu-mi mai doresc. Și cu asta cred că mă las de transport!”

„La șefu’ Marinică”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Tragedia din Ialomița. Lista celor 8 femei ucise de TIR + șoferul microbuzului. Au rămas orfani 15 copii

Scrisoare de protest a jurnaliștilor clujeni la adresa abjectului numit de Dăncilă la șefia PSD Cluj. Din tastatura lui Liviu Alexa ies doar fecale

Candidatul-fantomă: Radu Moraru. Cronica unei șarlatanii anunțate

Lista primelor 444 de secții de votare din Diaspora. Alte 394 de secții sunt în pregătire. Restanțe majore în Italia, Spania, Marea Britanie, Franța și SUA

VIDEO. Cumpănașu murdărește și 10 august! Zice că la mitingul Diasporei au venit „zbengoși, șmenari și boschetari”, trimiși de Cioloș sau de USR. Sursă sigură: i-a spus lui o curvă din Italia

VIDEO. Cumpănașu, mitocanul delirant cu amenințări naziste: „Iohannis, nici să rămâi în țară nu vei mai putea după ce voi fi președinte!” / „Eu sunt Corrado Cattani de România!” / „Tu câte clanuri mai ascunzi, Iohannis?” / „Ai în fața ta viitorul președinte al României! Poporul mi-a dat mie această putere, ție nu ți-a dat!”

Cumpănașu, delir total: „Am adus scutul de la Deveselu, am salvat laserul de la Măgurele. Și câștig doar 12-13.000 de euro pe lună!”

Averea colosală a escrocului Cumpănașu. Anul trecut a câștigat 30.000 de euro pe lună, dintre care 84% din bani publici. Și-a cumpărat 6 case în 4 ani!

Cumpănașu a făcut un șmen și cu alocațiile copiilor! A luat 300 de lei pe lună când toți copiii primeau 85 sau 200 de lei

6 COMENTARII

  1. (MAI) PESTE TOOOOOT (!!!!!) dai de cate un… POLITICIAN (!), in (aproape) ORICE afacere cu ceva… DUBIOS in ea !

    Asta-i… „CAPITALISMUL-de-…CUMETRIE” (!), parte a… „DEMOCRATIEI-…ORIGINALE” (!), instituite (Sic !) in decembrie 1989, de catre… internatul, din aceste zile, de la „Elias” !!!

    Acesta-i… BLESTEMUL Iliescian-MOSCOVIT, DAAAAAAAAAAAAAAAAAA ?!!!

    • Aoleooo…, ca mai bine NU ne-aminteam (caaa… NE CRESTE TENSIUNEA !) de acel… „PACAT-ORIGINAR” (Sic !), care-i, acum, ingrijit-ca-un-…”BOȚ-de-AUR” (Sic !), la Spitalu’ POTENTATILOR/”ȘTABILOR”, „Elias” (de unde doar ce a… FUGIT, in Italia, CRIMINALUL de fiu al Iorgulestilor !): SPERAM ca daca o sa… CRAPE (IN SFARSIIIIT !!!!!)… MARELE-UCIGAS-de-COPII-din-decembrie-1989, NU o sa instituie astia mai mult deee… O ORA (MAXIMUM-MAXIMORUUUUUUM !) deee… DOLIU – NATIONAL !!!

  2. Ia stati domnilor asa! Ce transporta ala? Domnule Cartianu, daca aveti posibilitatea de a face cunoscute ca operatiunile de transport a penelor,matelor de pui si alte putregaiuri sunt facute doar de acea firma sau si altele la fel inseamna ca veti gasi nereguli. Din camioanele care transporta animale vii pe sosea ramane doar cateva minute in aer un miros specific de grajd insa, din camioane ca ala implicat in accident care nu e etans miroase cadaveric si traveseaza localitati. Priviti in foto bena tir-ului implicat in accident. Asa se transporta deseurile animale prin localitati?Cu camioane tip bena pt transport cereale acoperite cu o prelata?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here