Tovarășe Varan, tovarășe Fugar, ați „băgat-o” pe Clotilde în sacii cu voturi ca să nu vă descopere potlogăriile de la Sectorul 1!

5
18885
Dan Voiculescu - Sebastian Ghiță

Tovarășe infractor Dan Voiculescu, tovarășe fugar Sebastian Ghiță, ați eșuat lamentabil în toată povestea mincinoasă pe care i-ați confecționat-o primăriței de la Sectorul 1 al Capitalei, Clotilde Armand!

V-ați chinuit din răsputeri s-o faceți hoață, să-i puneți în cârcă sacii cu voturi, când, de fapt, adevărații „cărăuși” erau cei din tabăra voastră: Mihai Florentin Gâlcă (membru PPU-SL) și Dan Burcea (șoferul fostului edil PSD, Daniel Tudorache).

A reieșit clar de ce ați procedat așa: știați dinainte că vă veți pierde toate privilegiile obținute de pe urma administrației Tudorache. Astfel, v-ați scos angajații la înaintare, v-ați modificat grila de programe de la Antena 3 și România TV și ați început asaltul toxic împotriva „neomarxiștilor” ce vor răul României.

Evident că și slugile voastre au intrat în această minciună:

  1. dacă n-ar fi acceptat-o, ar fi fost dați afară și ar fi rămas pe drumuri;
  2. au acceptat-o, pentru că și ei urmau să-și piardă cadourile.

E mai mare rușinea să fii jurnalist în secolul XXI la Antena 3 și România TV, două posturi care se laudă cu audiențe-record și cu faptul că sunt numărul 1 la știri, și să „n-ai bani” pentru a-ți închiria o garsonieră. Să accepți însă, ca pomană de la PSD, o locuință socială, unde ar trebui să fie cazate familiile nevoiașe cu mulți copii.

De asemenea favoruri beneficiau „jurnaliștii” regimului comunist de la ziarul „Scînteia”, de la „Scînteia tineretului”, dar probabil și unii din epoca post-revoluționară a FSN-ului condus de Ion Iliescu. Dar de-atunci au trecut 30 de ani! Suntem de 14 ani în Uniunea Europeană! Și tot se mai acționează în pur spirit ceaușist.

Știți care-i culmea? Că tinerii, cei care ar trebui să fie debarasați complet de năravurile comuniste, cei care nici nu se născuseră când a fost Revoluția din 1989, acceptă să fie slugile unor partide precum e PSD, să le cânte în strună contra unor „cazări” în locuințe sociale. Și tot ei apar la televizor și spun că oamenii s-au „vândut” la alegeri pentru o sticlă de ulei și câteva kile de zahăr.

Din momentul în care PSD-istul Tudorache le-a dat o astfel de locuință, e clar că sunt obligați să-i cânte în strună: să-l ridice în slăvi ca la marile festivaluri organizate în cinstea lui Nicolae Ceaușescu. Altfel spus, încetează să mai fie jurnaliști. Sau sunt jurnaliștii de casă ai PSD, cum erau cei din perioada PCR.

În zilele noaste, chiar dacă lucrează în domeniul privat, acești jurnaliști se află într-un uriaș conflict de interese. Ei pot manipula cum vor opinia publică, pot minți cu nerușinare, îl pot apăra aberant pe acel personaj care le dă favoruri și-l pot ponegri pe acela care spune adevărul și încearcă să facă dreptate. Miza? Locuințe sociale, pentru care plătesc chirii modice, și contracte de milioane de euro pe care televiziunile unde sunt angajați le au din bani publici cu cei din PSD.

Și acum, la șapte luni de când Clotilde Armand a preluat funcția de primar de la PSD-istul Daniel Tudorache, Sectorul 1 seamănă încă atât de mult cu un „sit arheologic”. Se tot descoperă noi „oseminte”, noi „efigii” din fosta „dinastie roșie” a lui Tudorache. E ca și la construcția unui bloc: nu-l poți ridica până nu te lămurești ce-i la fundație. Așa e și cu fundația lăsată moștenite de administrația PSD: una de-a dreptul dezastruoasă.

Ce-a mai scos la iveală primărița Armand, în afară de locuințele sociale acordate de PSD-istul Tudorache unor jurnaliști de casă de la Antena 3 și România TV, depășește orice imaginație. Dezvăluirile au fost prezentate în detaliu și de Ziaristii.com:

– angajați care nu vin la serviciu, deși sunt plătiți din bani publici și statul român cheltuie lunar 10.000 de euro pe chiriile pentru birourile lor;

– 300.000 de euro cheltuiți de pomană în campania electorală a lui Tudorache pentru a face reclamă unui spital care există doar în acte sau doar pe machetă;

– directori incompetenți de la Administrația Domeniului Public (ADP), Poliției Locale și Direcției de Investiții, care au creat un deficit de peste 700 de milioane de lei (peste 140 de milioane de euro) în 2020; au fost demiși imediat; unul dintre ei, Alin Vieru, a fost trimis în judecată, în martie 2018, de procurorii DNA, pentru luare de mită;

– funcționarii din Administrația Unităților de Învățământ aveau abonamente lunare în valoare de 75 de euro bucata, în condițiile în care se poate vorbi nelimitat, la nivel național, pentru doar 5 euro; Clotilde Armand le-a anulat pe toate, făcând o economie la bugetul Primăriei de 21.000 de euro doar din acest dezmăț;

– Primăria pierduse procese pe bandă rulantă, deși ar fi trebuit să recupereze 13 milioane de leiș n-avea cum, pentru că a fost „apărată” de Andrei Nicolescu, avocatul lui Ghiță TV; într-o singură zi, Nicolescu semnase 6 contracte de consultanță cu Primăria condusă atunci de Tudorache – lua între 235 și 300 de lei pe oră!; Armand i-a reziliat toate contractele;

– 100 de persoane de la ADP Sectorul 1 au luat vreme de 4 ani și jumătate 15 la sută în plus la salariu reprezentând „spor de antenă”, motivând că sunt „radiați” în sediul de lângă Casa Presei, deși nivelul real al radiațiilor era de 1.379 mai mic decât cel periculos; pomana le-a fost acordată din 2016, încă de pe vremea dictaturii Dragnea;

– Sectorul 1 era plin de bannere și panouri pentru care nu exista autorizație și nici nu se plătea vreun leu la buget; banii mergeau undeva, dar nu se știe unde, iar primărița a scris pe Facebook că erau înțelegeri pe sub masă între funcționari din administrație și cei care-și puneau panourile; astfel, echipele de muncitori au demontat zeci de panouri publicitare instalate ilegal în sector;

– Romprest, în loc să se ocupe de curățenia din sector, scotea bani pe facturi declarate ilegale de Curtea de Conturi;

– Centrul Cultural, o instituție-fantomă, direcționa bani publici către televiziunile prietene PSD-istului Tudorache: 314.370 de lei s-au dus la Antena 3, alți 274.183,96 lei s-au dus la România TV, iar 35.868,33 lei s-au dus la B1 TV;

– Poliția Locală a Sectorului 1 se ținea de potlogării, nu de aplicarea legii: plătise în ultimii doi ani de mandat ai primarului Tudorache circa 2,2 milioane de lei către diverse case de avocatură, deși avea angajați propriii juriști;

– afacerea cu gărdulețe de 8,8 milioane de euro, pentru care a făcut sesizarea la DNA.

Toate astea și multe altele s-au produs în timpul mandatului lui Daniel Tudorache (PSD), considerat de cei de la Antena 3 și România TV un „erou” al Sectorului 1. La câte „cadouri” au pierdut, era normal pentru ei să se revolte și s-o încolțească pe Armand ca niște hiene: și jurnaliști, și polițiști locali, și avocați obedienți, și gunoieri, și directori, și afaceriști de carton afiliați PSD, și funcționari „radiați” de antene.

Iată de ce voi, tovarășilor Voiculescu și Ghiță, ați „băgat-o” pe Armand în sacii cu voturi: tocmai ca să nu vă descopere potlogăriile din „situl arheologic” al Sectorului 1. Cu toate astea, nu v-a reușit acest scenariu monstruos. Până la urmă, adevărul a ieșit la iveală. Iar cireașa de pe tort a fost cazarea jurnaliștilor voștri în locuințe sociale. A acelora care au salarii infinit mai mari decât cele ale omului simplu, înrobit de datorii.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* CTP l-a „dat în primire” pe șeful SIE, în direct, la TV. Ce minunății franțuzești conținea cutia-cadou trimisă jurnalistului

* FOTO-VIDEO: 7 poze cu agentul GRU expulzat pentru că încerca să racoleze oficiali români

* INTERDICȚII. Președintele Parlamentului European și alți oficiali UE nu-și mai pot face concediul în Siberia!

* Clotilde Armand îi scoate din locuințele sociale pe reporterul-videochat de la RTV și pe doi angajați de la Antena 3. Aceștia le-au obținut ilegal, de la fostul primar Tudorache

Revolta unui medic, după coșmarul din India: „Mai are tupeu Adina Alberts să spună ceva despre Covid, India, ivermectină, tratamente inventate? Se ia în continuare de vaccinuri?”

Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Gheorghe Funar – printre foștii parlamentari care își vor pensiile speciale înapoi! Numărul celor care dau în judecată statul, ca să-și recupereze privilegiul, este de ordinul sutelor

* Nistorescu despre ex-amicul Dan Voiculescu: „Participa la negocieri pentru că punea la dispoziție trustul de presă – «Vin și eu cu Antena 3». Iar acum face considerații grețoase”

* Senzațional! Dan Diaconescu revine cu serialul „Pandemia” – 10 sezoane a câte 6 episoade. Ca să-l vezi pe DD, trebuie să te abonezi

* A murit actorul spaniol Juan Joya Borja („El Risitas”), al cărui râs contagios a amuzat milioane de români. Avea 65 de ani

* DOCUMENT. Scrisoarea generalilor, care a șocat Franța. Idei discriminatoare, aluzii puciste și amenințări cu războiul civil

5 COMENTARII

  1. Da, mafia PSD e pe cai mari, cu toata neobrazarea inainte. Iar guvernul actual isi ia portia de mitraliere zilnica pentru a se pregati guvernarea PSD, ca asta e doar de forma…La noi mafia PSD e in toate, ca si PCR-ul din care se trage!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here