joi, martie 28, 2024
AcasăOpiniiTeroare rusă la granița României. SUA, Europa, opriți criminalul dement!

Teroare rusă la granița României. SUA, Europa, opriți criminalul dement!

-

 

Ucrainenii ne-au fost buni vecini vreme de 30 de ani. Din 2014, de când s-au scuturat de ruși, au fost chiar FOARTE BUNI vecini. Nu am avut tensiuni, nu am avut presiuni la graniță, amenințări, vreun pericol real. Față de perioada când am fost vecini cu rușii (URSS), diferența a fost majoră. Și probabil vom ajunge să facem o comparație directă dacă rușii ajung la granița noastră direct sau chiar prin interpuși.

Oamenii intră în România cu un bagaj, un rucsac și copiii de mână. Unii își pun familiile la adăpost și se întorc în Ucraina pentru a-și apăra țara de ruși. Ucrainenii plâng și își lasă casa și țara în urmă, de groaza rusului dement cu apucături criminale.

- Advertisement -

Am văzut ucraineni care se opriseră și se rugau pe stradă. În genunchi, exact ca în faimoasa fotografie românească din 1940, când România, șantajată de Rusia, era obligată să cedeze Basarabia, fotografie care mă face să tremur de câte ori o privesc.

Am plâns uitându-mă la refugiații ucraineni, ascultându-le vorbele la jurnalele de știri și observându-le durerea. Pentru că în 18 ani, 8 pașapoarte pline de vize și sute și sute de vizite, sute de angajați ucraineni, investiții în presa din Ucraina și colaborarea cu zeci de companii din Kiev și nu numai, am ajuns să-i iubesc pe acești oameni al căror ghinion este doar că s-au născut într-o țară care a fost sufocată istoric de „fratele mai mare”.

2022 – ucrainenii în genunchi, se roagă îngroziți de cotropitorul rus

- Advertisement -

Imaginile de la Siret, la granița României cu Ucraina, sunt devastatoare. Români cu suflete mari îi așteaptă pe refugiații ucraineni cu transport gratuit, mâncare și chiar dulciuri pentru copii. Nu are cum să nu te miște așa ceva decât doar dacă te numești Putin. Să vă dea Dumnezeu sănătate, români generoși cu oameni la necaz!

Rusia vrea să ocupe Kievul și să schimbe regimul ales democratic. Probabil că se va întâmpla, chestiune de ore sau zile. Asta nu înseamnă că ucrainenii se vor preda cu toții și nici că Putin va îndrăzni să intre în vestul Ucrainei. Ca oricărui dictator, îi place să facă lucrurile murdare și periculoase cu mâinile altora. Filmulețul de la Kremlin în care își forța colaboratorii apropiați (chiar și pe șeful FSB) să declare în fața camerelor de luat vederi că votează pentru război sunt grăitoare. Aveți deja-vu, cei un pic mai în vârstă, cu atitudinea lui Ceaușescu în zilele Revoluției? Amintiți-vă!

SUA și Europa fac o mare greșeală că nu opresc un dement criminal în fașa războiului. Țările cotropite vor fi forțate să se alăture delirului invadator. Neagu Djuvara explica, într-o carte a sa, această schemă de rostogolire și amânare toxică a inevitabilului. Așadar, NATO se va confrunta în viitor cu o forță mult mai mare decât reprezintă Putin acum. Vo fi Putin plus aliații obținuți prin cotropire.

Rusia trebuie eliminată din regimul SWIFT, Putin trebuie declarat criminal internațional, judecat, capturat și închis. Sancțiunile trebuie să-l vizeze personal în această fază. Banii murdari, miliardele de care a jefuit Rusia trebuie înghețate.

Așa ar arăta măsuri care să-l rănească și să-l oprească pe Putin. Germania, Italia, Ungaria și Cipru, prieteni tradiționali și parteneri ai rușilor, sunt însă împotrivă.

Peste tot auzi la televizor că „Putin e nebun”. Până și prietenii lui, gen Orban și Erdogan, sunt suspect de tăcuți, lăsați mască probabil de ticăloșia extremă a dictatorului-partener. Autocrație-autocrație, dar asta e prea mult, lasă ei să se înțeleagă.

Putin mai are până aproximativ duminică. După, „time’s up”, iar contraefectele vor deveni covârșitoare. Până atunci, vor muri oameni. Mulți!

Ca întotdeauna, în asemenea momente se trage o linie groasă între eroi și lași.

Ucraina luptă și probabil va rezista, chiar dacă parțial ocupată. Unii cititori o să se mire acum, când toate semnele arată un Putin cvasi-câștigător. Eu îndrăznesc acest pariu, chiar și în acest moment greu al ucrainenilor și chiar cu un Putin căruia îi curge sânge printre dinți.

Între timp, dementul criminal rus va omorâ oameni, asta să fie clar. Oameni care nu i-au făcut niciun rău vreodată, nici lui și nici Rusiei.

Românii trebuie să privească atenți și să cadă pe gânduri. Vorbitul prea mult dăunează gândirii. Iar pe ecranele televizoarelor, dar și în viața zilnică vedem mulți care vorbesc mult și atât. Și aș vrea să fie iar foarte clar: orice încercare de justificare a crimelor trebuie să sublinieze potențialii trădători.

De ce? Pentru că este inevitabil: va veni si rândul nostru!

Ucrainenii (foto sus) și românii (foto jos), în genunchi, în două momente distincte ale istoriei, din cauza aceluiași agresor: rușii.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* OPINIE. Putin a pierdut deja! SUA și Europa, într-un consens total: Putin e un pericol pentru toată lumea. Urmează dezintegrarea lumii ruse. Tic-tac!

* OPINIE. Războiul lui Putin și vinovăția cetățenilor Lumii Libere

* După 30 de ani, rușii sunt din nou la gurile Dunării: joi seara au cucerit Insula Șerpilor, după ce au făcut măcel

* VIDEO+FOTO. Armata ucraineană a distrus tancuri și a doborât elicoptere rusești. Armele livrate de SUA se dovedesc foarte eficiente

* Atacuri furibunde ale rușilor, Mariupol este bombardat cumplit. Totuși, britanicii spun că armata Ucrainei rezistă, iar invadatorii n-au reușit să cucerească încă niciun oraș important

Rusia a ocupat centrala atomică de la Cernobîl. Personalul care o deservește a fost luat ostatic

* Aeroportul militar de lângă Kiev a fost ocupat de ruși, dar ucrainenii îi vânează cu mitralierele pe parașutiștii Moscovei

VIDEO. Declarația de război a lui Putin. Amenințări demente, posibil nucleare, către aliații Ucrainei „naziste”: „Veți suporta consecințe cum nu ați văzut în istoria voastră! Sper că am fost auzit”

DOCUMENT. Discursul video în care Putin a anunțat invadarea Ucrainei a fost înregistrat încă de luni, când a semnat decretul privind independența regiunilor Donețk și Lugansk

„Un act sinucigaș pentru Putin și dezastruos pentru poporul rus. O rușine istorică”

Rusia susține că a lichidat apărarea antiaeriană a Ucrainei. Kievul anunță că a doborât un elicopter și 5 avioane rusești. Bombardamente în toată Ucraina

VIDEO. Din Transnistria se lansează rachete asupra Ucrainei! În teritoriul separatist moldovean staționează trupe rusești

Panică la Kiev, coloane interminabile cu mașini care fug spre Vest. Rușii au intrat în Ucraina din 4 direcții, sute de tancuri vin dinspre Belarus spre Kiev

Germania blochează Nord Stream 2, Rusia amenință: „Europenii vor plăti în curând 2.000 de euro pentru 1.000 de metri cubi de gaz!”. Acum, prețul – deja umflat – e de aproape 800 de euro

Delirul istoric al lui Putin. Minciunile prin care și-a justificat hăcuirea Ucrainei. I-a criticat chiar și pe Lenin, Stalin, Hrușciov și Gorbaciov, care au fost „prea generoși” cu Ucraina!

* VIDEO. Delirul rusofil al senatoarei Iovanovici (Șoșoacă): „Cine vrea să apere Ucraina este cel mai mare trădător!” / „Rușii luptă pentru teritoriile lor. Nu au făcut jocurile Ocultei”

Colonelul Mihai din Armata română, mare admirator al lui Putin. Și pensionar special la nici 50 de ani…

Mircea Lucescu: „Nu plec din Kiev. Eu nu sunt laș, n-am plecat nici când a început nebunia la Donețk, în 2014”

Planul criminal: „China trebuie să susțină Rusia emoțional și moral. Va avea nevoie de ea când se va lupta cu SUA pentru Taiwan”. Ordinele Guvernului chinez pentru presă au fost făcute publice, din greșeală, chiar de o publicație a Partidului Comunist

- Advertisement -

10 COMENTARII

    • @Vlaicu: asa este. Asa cum la Colectiv, Omul in Alb dispretuia mortii si vorbea de „muzica satanica”, tot la fel, Kiril este un monstru in sutana. Nicio nadejde de a salva vieti din zona respectiva. O gasca de criminali care au ocupat si distrus o generatie de rusi. Multumesc pentru comentariu!

      • Ei, astia se intalneau in secret cu Dugin, maestru in magia haosului (pe bune). Oare ce cautau lighioanele in sutana la intalnirea de la Dorna Arini?

        Dupa agentii Gazpromului, astia sunt setul doi de vanduti.

        Demascarea si caterisirea tuturor ierarhilor care au participat la adunarea de la Dorna Arini este un pas logic si absolut necesar.

  1. Este gena imperială rusească, lăsată moștenire de la Petru cel Mare și perpetuată cu osârdie de Stalin, Hrușciov, Brejnev, Gorbaciov și, iată, chelbosul criminal de la Kremlin.
    Pentru Putin era nevoie de câțiva oameni, care au scris istorie, dar care acum sunt istorie, din păcate: George Bush (primul) și Helmuth Kohl. Eventual și o Margaret Thatcher.

  2. La 40 de km de plaja Sulinei au fost macelariti pana la unu si fara mila toti aparatorii Insulei Serpilor. O data cucerita aceasta palma de pamant(stanca) nu o sa ii mai scoata de acolo nimeni pe rusi generatii de acum incolo. Nici „incurca lume” de la Cotroceni, nimeni din tembelii care conduc destinele Romaniei nu are nimic de spus in legatura cu acest eveniment deosebit de grav : Proaspatul Criminal de Razboi (PCR) controleaza Gurile Dunarii!!! Macar daca ii dadeau un spitz in partea dorsala javrei de Kuzmin cand l-au chemat ieri la ministerul pro-rus, pro-dughinist si pro-gromykocian din Aleea Modrogan. Indemn romanii sa ii petitioneze pe acesti ne.simtiti. la https://www.mae.ro/petitions .
    Cat despre refugiatii de sex masculin intre 20 si 40 de ani si sanatosi tun care trec bacul la Isaccea sau frontiera terestra la Sighetul Marmatiei nu pot sa am nici o simpatie. Autoritatile ucrainene au cerut ca cei care pot sa lupte cu arma in mana sa nu isi parasesca tara. Probabil ca cei care nu o fac fie provin din imensa masa ruso-fila si rusofona a Ucrainei, fie sunt suficient de fricosi si nu vor sa impartaseasca moartea eroica (Heldentod) a celor 14 soldati de pe ostrovul Leuke.

  3. Azi noapte am ascultat tragedia colegilor mei din Cernauti, Odesa Cetatea Alba…da, unii au unde sa vina, avem usile deschise petru ei!
    Problema mare este ca avem un guvern inept, un ministru al apararii(Dincu) bilbiit si redus mintal…
    s/a auzit ceva de mobilizarea flotei?? armata rusa este la portile dunarii!!!
    Din pacate asta este
    observati ca pun ghilimele: ” cu un popor de eunuci nu poti sa faci istorie!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -