Atacuri furibunde ale rușilor, Mariupol e bombardat cumplit. Totuși, britanicii spun că armata Ucrainei rezistă, iar invadatorii n-au reușit să cucerească încă niciun oraș important

0
4588
Harta situației militare din Ucraina în seara primei zile de după atacul Rusiei. Grafic: The New York Times

Războiul nu curge în acest moment chiar așa cum s-au așteptat rușii. Armata Ucrainei continuă să reziste la capătul primei zile de atacuri, ambele pierderi înregistrează pierderi grele și frontul n-a fost rupt deocamdată nicăieri, informează Ministerul Apărării din Marea Britanie pe contul său oficial de Twitter.

În ciuda superiorității aeriene, a bombardamentelor sălbatice și a atacurilor chiar asupra civililor, rușii nu reușesc succese majore și războiul-fulger plănuit de Putin pare să se fi împotmolit. La Melitopol s-au înregistrat „sute de explozii” și rușii par să controleze periferia orașului, dar nu și localitatea. Nici Harkov și Kiev, alte două ținte principale, nu au fost deocamdată capturate.

Pierderi grele de ambele părți, ucrainenii dețin deocamdată toate punctele-cheie

Ministerul Apărării din Marea Britanie comunică periodic, pe contul său de Twitter, informații verificate, sub formula standard: „Putem să confirmăm următoarele evoluții în Ucraina”.

La ora 18.00 erau următoarele date:

– Rusia lansează atacuri combinate la sol, din aer și de pe mare, lansând rachete și executând bombardamente de artilerie.

– Focusul este pe infrastructura militară, în special pe instalațiile de comandă și control al apărării aeriene.

– Forțele ruse din Belarus înaintează spre Kiev. Rusia a lansat un asalt aerian asupra unui aeroport de la periferia Kievului.

– Forțele Armate Ucrainene opun o rezistență fermă și continuă să dețină orașele-cheie. Pierderi grele au înregistrat ambele tabere, dar numărul exact al acestora este neclar.

La ora 20.35 s-a publicat un nou buletin de știri:

– Sunt în continuare lupte de-a lungul Liniei de Contact în Donbas, fără nicio străpungere reușită de forțele rusești.

– Flota Mării Negre a Rusiei a intrat în apele Ucrainei în Marea Neagră și Marea Azov. A fost suspendată navigația pentru civili și pare că se pregătește o blocadă totală. Nu există nicio dovadă că ar exista o debarcare amfibie la Odessa.

Ucraina cere cu disperare Occidentului armament defensiv, pentru a se apăra de invadatorii ruși

Dincolo de aceste informații oficiale de pe câmpul de luptă, Guvernul de la Kiev solicită cu disperare Uniunii Europene să-i furnizeze armament defensiv „măcar în al 25-lea ceas”.
De asemenea, ucrainenii le mai solicită statelor europene să bruieze semnalul sateliților Rusiei, pentru a le perturba comunicațiile militare, și – de asemenea – să le anuleze licențele de software pentru echipamentele militare.

De cealaltă parte, în Europa și America se ridică tot mai multe voci care cer să le fie trimise ucrainenilor rachete antiaeriene FIM-92 Stinger, după ce rachetele antitanc Javelin s-au dovedit eficiente împotriva blindatelor rusești, cărora par să le provoace pierderi însemnate.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Rusia a ocupat centrala atomică de la Cernobîl. Personalul care o deservește a fost luat ostatic

* Aeroportul militar de lângă Kiev a fost ocupat de ruși, dar ucrainenii îi vânează cu mitralierele pe parașutiștii Moscovei

Rușii au bombardat Insula Șerpilor, pentru a bloca Odessa și a controla gurile Dunării

Elicoptere rusești deasupra Kievului. Desant aerian asupra aeroportului „Antonov”, la 15 minute de capitala Ucrainei. Rușii înregistrează pierderi, dar par să fi preluat controlul

VIDEO. Declarația de război a lui Putin. Amenințări demente, posibil nucleare, către aliații Ucrainei „naziste”: „Veți suporta consecințe cum nu ați văzut în istoria voastră! Sper că am fost auzit”

„Un act sinucigaș pentru Putin și dezastruos pentru poporul rus. O rușine istorică”

DOCUMENT. Discursul video în care Putin a anunțat invadarea Ucrainei a fost înregistrat încă de luni, când a semnat decretul privind independența regiunilor Donețk și Lugansk

Rusia susține că a lichidat apărarea antiaeriană a Ucrainei. Kievul anunță că a doborât un elicopter și 5 avioane rusești. Bombardamente în toată Ucraina

VIDEO. Din Transnistria se lansează rachete asupra Ucrainei! În teritoriul separatist moldovean staționează trupe rusești

Panică la Kiev, coloane interminabile cu mașini care fug spre Vest. Rușii au intrat în Ucraina din 4 direcții, sute de tancuri vin dinspre Belarus spre Kiev

Germania blochează Nord Stream 2, Rusia amenință: „Europenii vor plăti în curând 2.000 de euro pentru 1.000 de metri cubi de gaz!”. Acum, prețul – deja umflat – e de aproape 800 de euro

Delirul istoric al lui Putin. Minciunile prin care și-a justificat hăcuirea Ucrainei. I-a criticat chiar și pe Lenin, Stalin, Hrușciov și Gorbaciov, care au fost „prea generoși” cu Ucraina!

Colonelul Mihai din Armata română, mare admirator al lui Putin. Și pensionar special la nici 50 de ani…

Mircea Lucescu: „Nu plec din Kiev. Eu nu sunt laș, n-am plecat nici când a început nebunia la Donețk, în 2014”

Planul criminal: „China trebuie să susțină Rusia emoțional și moral. Va avea nevoie de ea când se va lupta cu SUA pentru Taiwan”. Ordinele Guvernului chinez pentru presă au fost făcute publice, din greșeală, chiar de o publicație a Partidului Comunist

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here