Călin Popescu Tăriceanu are parte numai de vești proaste la sfârșitul anului. După ce a ratat neașteptat intrarea în Parlament pe listele Pro România, fostul partener minor de coaliție al lui Dragnea s-a trezit acum trimis în judecată, de Parchetul General, pentru infracțiunile de abuz în serviciu și complicitate la uzurparea de calități oficiale.
Pe scurt, procurorii au constatat că Tăriceanu a refuzat să aplice o sentință definitivă a instanțelor, menținându-l ilegal în Senat pe PSD-istul Cristian Marciu între 2016 și 2020, deși judecătorii îl declaraseră incompatibil, iar cel vizat nu mai putea ocupa nicio funcție publică. Tăriceanu va fi judecat, în acest dosar, de mână cu beneficiarul cârdășiei sale, Cristian Marciu – cel din urmă e acuzat de uzurpare de calități oficiale.
Pus în fața propriilor fapte, Tăriceanu a răspuns caracteristic, arogant și obraznic: el nu poate fi judecat pentru că parlamentarii nu pot fi acuzați de abuz în serviciu
Conform legii, după sentința definitivă a instanței, Tăriceanu era obligat – ca președinte al Senatului – să ia act de decizie și să supună la vot, în plen, încetarea mandatului de parlamentar pentru Cristian Marciu. Dar fostul șef al ALDE a ignorat sentința și l-a menținut pe senatorul PSD, timp de 4 ani, în Senat.
Prin sentință judecătorească definitivă, lui Marciu i se interzisese timp de 3 ani, începând cu data de 4 martie 2015, să ocupe orice funcție sau demnitate publică. Sentința fusese dată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Dar PSD-istul a ignorat acest lucru și, după ce a fost ales senator, începând din 11 decembrie 2016 până acum, a beneficiat de acest statut. Totul, cu acordul și complicitatea lui Tăriceanu.
Lucrurile nu sunt chiar atât de simple precum par. Deși nu avea dreptul, Cristian Marciu a participat în acest timp la ședințele Senatului, a exercitat autoritatea în stat, a făcut parte din comisii și a propus legi.
În cazul fostului președinte al Senatului, procurorii au menționat că, în perioada 2 martie 2017 – 2 septembrie 2019, Tăriceanu “a cauzat vătămarea drepturilor persoanei care, în urma alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie 2016 a ocupat pe buletinul de vot pentru funcţia de senator poziţia următoare“.
Reacția lui Călin Popescu Tăriceanu a fost tipică: obraznică, tupeistă și arogantă. Audiat de procurori și întrebat de ce nu a aplicat sentința instanței și legea care-l obliga să procedeze la anularea mandatului de senator pentru Marciu, Tăriceanu a răspuns că ancheta este neconstituțională și ilegală, pentru că parlamentarii nu pot fi acuzați de abuz în serviciu.
Are dreptate, în țara lui PAPURĂ VODĂ toți hoții au dreptate, nimic nu e constituțional când e vorba de drepturile lor, proștii să muncească ei să câștige, unde a fost #rezist la alegeri, a dormit acasă, chiar când putea să schimbe ceva fără a fi gazat, mai merită să faci ceva pentru o țară de c…., uite pnl a salvat țara de dezastru, trebuia lăsat să conducă dăncilă cu psd-ul lui cu specialiștii analfabeți, și era bine, dar nu toată lumea a început să dea în pnl iar acum în președinte, nu merită să te zbați pentru nimic că ți se dă în cap inclusiv cu marii ziariști formatori de opinie proastă!!!!!!!!!!!!!
CACP Tăriceanu e cu un picior în pușcărie… Pe Puie Monta au început să-i vină așa, niște frezoane d’alea…
Ion ilici iliescu bolșevicul din boboru’ ales a visat urât și așteaptă să-i cânte cucuveaua… Celălalt evreu revoluționar, petrică roman e și el pe făraș…
Aveam de gând să construiesc o pensiune dar cred că mai bine construiesc o pușcărie particulară că începe avalanșa de vip-uri pușcăriabile.