vineri, martie 29, 2024
AcasăPoliticăTăriceanu, comicul sfârșitului de an: "Liderii mondiali au fost atât de slabi...

Tăriceanu, comicul sfârșitului de an: „Liderii mondiali au fost atât de slabi și s-au lăsat manipulați atât de ușor!”

-

C. A. C. P. Tăriceanu, politicianul dispărut în negura politicii după dezastrele electorale din 2019 și 2020, îi judecă aspru pe liderii mondiali, care „au fost atât de slabi și s-au lăsat manipulați atât de ușor” în pandemia de Covid-19.

Într-un text cu iz bănuitor-conspiraționist, publicat pe Facebook, Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu (68 de ani) îi ceartă rău pe liderii mondiali, dar le dă lecții și celor din România, care au obținut procente ceva mai mari decât el.

Mai mult, Tăriceanu e convins că a mai trecut prin pandemii de-astea, dar „atunci nu existau Facebook, Instagram, TikTok și celelalte «jucării» care au acum puterea să clădească realități virtuale”.

Mesajul comic al lui Tăriceanu

„Se termină un an pe care nu o să-l regrete nimeni! 2020 a fost cel mai greu an din 1989 încoace! Pentru omenire, pentru români, pentru partidul pe care îl conduc, pentru mine personal! Probabil am fi cu toții mai fericiți dacă l-am șterge pur și simplu din calendar! Dar așa e viața! Dumnezeu ne supune la încercări care, câteodată, ne depășesc imaginația!

- Advertisement -

Mapamondul: cred că omenirea a reacționat exagerat la acest virus. Cred că puteam să trecem prin el cu mai puțină isterie și fără să ne blocăm în case și să ne distrugem economiile. Cred că noi, cei mai vârstnici, am mai trecut, fără să știm, de câteva ori prin acest gen de epidemii, dar atunci nu existau Facebook, Instagram, TikTok și celelalte «jucării» care au acum puterea să clădească realități virtuale. Nu am o explicație de ce liderii mondiali au fost atât de slabi și s-au lăsat manipulați atât de ușor! Poate vreodată o să aflăm!

România: pe scurt, 2020 a fost anul derapajelor! În primul rând al derapajelor economice: gândiți-vă doar le cele 140 miliarde de lei împrumutate de guvernul Iohannis-Orban și la momentul în care vom începe să-i dăm înapoi. Apoi al derapajelor constituționale. Există vreun drept care nu ne-a fost încălcat? Dreptul la liberă circulație? Dreptul la opinie? Dreptul la educație? Dreptul la libertate religioasă? Toate au fost terfelite în numele luptei cu virusul!

Ne vom reveni greu după 2020, pentru că anticorpii pe care o societate îi dezvoltă în asemenea momente de criză au fost inhibați și opriți de la dezvoltare de modul în care guvernanții au tratat problema crizei medicale. Gândiți-vă că, în numele luptei cu coronavirusul, întâlnirile și protestele au fost și sunt interzise. Asistăm neputincioși la cel mai grav atac al puterii politice la adresa bisericii, de la comuniști încoace! Sistemul care a paralizat Justiția între 2009 și 2016 revine în forță și va fi foarte greu să mai vorbim despre o justiție independentă. Jumătate din micile companii românești sunt în moarte clinică și este doar o chestiune de timp până când vor fi lichidate sau cumpărate de operatori străini. Cu un guvern de amatori trăim de pe o zi pe alta, fără perspectivă, fără plan, fără valori, fără viitor!

- Advertisement -

ALDE: ne-au ieșit prea puține anul acesta! La alegerile locale am obținut mult mai puțin decât ne-am propus și proiectul de fuziune cu Pro România pentru construcția unui pol social-liberal pare că nu este acceptat de români!

Strategia de divizare și învrăjbire impusă de Klaus Iohannis pare că a funcționat mai bine decât cea de unire a forțelor. Iohannis a sacrificat pacea pentru un război electoral pe care l-a câștigat, dar cu urmări dramatice pentru societatea românească! Va fi greu și va dura mult până când românii or să fie de aceeași parte a baricadei, pentru că faliile tăiate în societate încă din anii lui Băsescu s-au adâncit și mai mai mult sub Klaus Iohannis.

Personal: sunt în politică de 30 de ani! Probabil că sunt printre ultimii mohicani (sau «dinozauri», cum ar zice haștagiștii!) care au intrat pe scenă imediat după Revoluție. În casa părinților mei s-a reînființat Partidul Național Liberal în decembrie ’89. Toată activitatea mea politică este legată de liberalismul pe care nu am încetat să-l iubesc, indiferent unde m-au purtat pașii!

Așa că, nu o să încetez să gândesc liberal. Nu o să mă înmoi atunci când vine vorba despre drepturile și libertățile individuale. Cred că ordinea priorităților este: individ, comunitate, societate și nu invers. Nu cred că poate exista țară liberă cu cetățeni oprimați!

Pentru mine, prioritatea lui 2021 este să găsesc oamenii care pot duce mai departe lupta pentru aceste libertăți, să le dau din experiența mea și să mă asigur că țin drumul drept! Nu e ușor să-i găsești, pentru că nu e ușor să fii contra curentului și nu e ușor să găsești valori stabile și clare și mai ales să nu cazi pradă tentațiilor de moment! Voi sta în spatele tuturor celor care cred că românii merită să trăiască într-o societate cu adevărat liberă și nu a unei democrații de mucava!”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Operațiunea mafiotă „Salvați avocatul infractor” a eșuat! Înalta Curte: dosarul „Ferma Băneasa” a fost repartizat corect

- Advertisement -

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -