Consiliul Legislativ, al cărui șef este de anul trecut sinistrul Florin Iordache, a dat aviz negativ proiectului de lege al Guvernului care ar urma să nu mai permită cumulul pensiei cu salariul în aparatul bugetar de stat. Chiar dacă avizul acesta nu este obligatoriu, semnalul dat este unul puternic, arătând că fostul locotenent al lui Liviu Dragnea e capabil de multe rele din funcția în care a ajuns.
Într-un comunicat de presă, Consiliul Legislativ a anunțat sec: “Aviz negativ nr. 413/08.06.2021 referitor la proiectul de Lege privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare“.
Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a replicat: “Vom vedea argumentele care au fost folosite de Consiliul Legislativ și vom vedea dacă există sau nu astfel de temei. Cert este că, din punctul nostru de vedere, este necesar un astfel de proiect de lege pentru că nu este normală cumularea pensiei cu un salariu în sectorul public. Sunt foarte multe situații în care, după ce se pensionează, revin imediat în administrație sau alte instituții de stat și câștigă și salariul și primesc și pensia. Forma finală trebuie să respecte alte decizii care au fost date de CCR și să facem legea mai solidă din punct de vedere constituțional, astfel încât să reziste unui eventual atac la CCR“.
Proiectul de lege menționează că angajaților li se va permite, la cerere, să rămână activi până la 70 de ani, cu condiția să li se suspende pensia pe durata timpului petrecut în administrația publică.
Conflict de interese. Clar.
MARELE (!) NOROC este acela că aceste avize ale Consiliului Legislativ sunt… DOAR (!) CONSULTATIVE!
Si astia de la conducere nici acum nu se ating de Ciordache, dupa atatea luni de la alegeri si nu i-au dat papucii aluia care si-a batut joc de o natie intreaga!!!! RUSINE coalitia naibii!!!!
„Coaliția problema” este direct răspunzătoare de toate anomaliile ce se derulează încă în spațiul public. Usr ar mai face ceva bun daca ar fi lăsat și nu sabotat continuu de mizerabilul udmr+ pnl.