vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNewsDirectorul pus de Firea la Spitalul Filantropia a făcut achiziții directe de...

Directorul pus de Firea la Spitalul Filantropia a făcut achiziții directe de 200.000 de euro de la firma la care lucrase

-

“Unde e caracatița? Să-mi arate și mie domnul Dan unde e caracatița!”, țipa Gabriela Firea, fostul primar PSD al Bucureștiului, la două zile după ce pierduse alegerile pentru un nou mandat. Libertatea prezintă luni cazul concret al lui Dan Sîmpălean, fost consilier local USL la Târgu-Mureș, care după ce a fost numit anul trecut de Firea director la Spitalul Filantropia, a și direcționat contracte de 200.000 de euro către firma la care a lucrat.

Sîmpălean a fost reprezentant de vânzări la Axia Medical între 2010 și 2013. Intrat în politică, la PNL, el a devenit consilier local la Tg. Mureș pe listele USL, apoi a fost pus, în 2015, manager la Spitalul Județean din localitate. Când alianța dintre USL s-a rupt, Sîmpălean a demisionat din PNL și, potrivit msnews.ro, s-a înscris în PSD.

Totuși, el a fost dat afară din funcția de director al spitalului în august 2017. A dat în judecată Consiliul Județean, a câștigat și câteva luni mai târziu s-a întors pe funcție. A fost iar dat afară și din nou repus în funcție. Operațiunea s-a repetat de încă două ori în următorul an!

În vara lui 2019, în urma unei răscoale a angajaților de la Spitalul de Obstretică-Ginecologie Filantropia împotriva managerului de atunci, Cristinel Macarie – altă pilă numită de Gabriela Firea –, primarul l-a adus director pe Dan Sîmpălean, medicul stomatolog de care Consiliul Județean Mureș se chinuia de aproape 4 ani să scape.

- Advertisement -

Firea a pus șefă a Consiliului de Administrație, la “Filantropia”, o tânără de 26 de ani fără legătură cu Sănătatea, dar cu master la Academia SRI și pupilă a generalului Gabriel Oprea

Libertatea relatează că personalul medical a protestat timp de 3 ore în iunie 2019, împotriva vechiului “țuțăr” al Gabrielei Firea, acuzat de incompetență și amatorism. Din spital lipseau materialele sanitare și medicamentele, în timp situația devenind insuportabilă. În fruntea Consiliului de Administrație al spitalului, Firea a pus o tânără de 26 de ani, fără nicio legătură cu domeniul Sănătății, dar cu master la Academia SRI și fostă consilieră a generalului-izmană Gabriel Oprea, “părintele” fabricii de doctori din academiile SRI și de Poliție.

În urma scandalului, Cristian Macarie a fost înlocuit de Firea cu Dan Sîmpălean în iunie 2019.

Din acel moment, au început să curgă contractele către “firmele de casă”, relatează Libertatea. Pus șef pe un salariu lunar de 18.000 de lei, Sîmpălean a direcționat banii publici către Axia Medical, firma din Târgu Mureș unde lucrase între 2010 și 2013. Libertatea scrie că, în ultimele 6 luni ale anului trecut, Spitalul Filantropia, din București, a ajuns să cumpere marfă de 231.000 de lei de la firma din Tg. Mureș, prin 16 achiziții directe, fără licitație.

- Advertisement -

În 2020 au curs alte 24 de de achiziții. În total, este vorba de 872.000 de lei direcționați de Sîmpălean către firma unde a lucrat. Cele 40 de achiziții directe s-au derulat în numai un an și 3 luni (iunie 2019 – septembrie 2020).

Sîmpălean a luat, pentru Filantropia, un microscop mai slab la un preț mai mare și două detectoare de vene cu banii plătiți de alte spitale pentru patru detectoare!

Sîmpălean nu s-a uitat la bani când a venit vorba de contractele cu fostul său angajator. A cumpărat, scrie Libertatea, două detectoare de vene cu 67.200 de lei, când alte spitale cumpărau în același timp, cu o sumă puțin mai mare (76.000 de lei), 4 detectoare de vene! Prietenii de la Axia Medical au livrat la un preț special și microscopul cumpărat de Sîmpălean în numele Spitalului Filantropia: 70.000 de lei pentru un aparat cu obiectiv care mărește de 40 de ori, comparativ cu prețul maxim pe piață de 55.000 de lei pentru un aparat cu obiectiv care mărește de 100 de ori!

Axia Medical nu a avut, în cei 14 ani de funcționare, niciodată niciun contract cu Spitalul Filantropia din București, până anul trecut, când fostul său angajat a fost pus de Firea manager acolo. A fost însă cheia spre marile succese ale firmei din Târgu Mureș, care apoi a semnat contract cu încă 3 spitale din București: Institutul ORL “Prof. Dr. D. Hociotă”, Spitalul “Nicolae Malaxa” și Spitalul CF2 București.

Firma Axia Medical are doi angajați și îl are proprietar și administrator pe Laurențiu Mirel Dorcioman.

Managerul Spitalului Filantropia, Dan Sîmpălean, a afirmat pentru Libertatea că e pură coincidență apariția zecilor de contracte cu firma din Târgu Mureș tocmai după ce a fost pus el șef de Firea acolo. Întrebat dacă are vreo legătură cu achizițiile de la Axia Medical, Sîmpălean a răspuns: „Nu, vă dați seama, nici nu se pune problema. Sunt atâtea firme. Dacă veniți vă și arăt câte sunt. Cât despre cumpărări directe, suntem un spital micuț, la noi se fac achiziții directe. Am avut controale, audit pe 2019, a venit și Curtea de Conturi în control, nu au găsit nimic. Nu hotărăsc eu aceste investiții, se face o listă de investiții, se aprobă, se fac estimări de preț“.

Patronul firmei din Târgu Mureș a precizat că totul s-a făcut transparent, prin SICAP (Sistemul Public de Achiziții), în urma unor oferte pe care le-a făcut spitalului.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Restricții anti-Covid dure, începând de luni: toate școlile închise, masca obligatorie peste tot, magazinele închise după ora 21.00

Profesor dat afară pentru că a refuzat să predea online. Altuia, din același motiv, i-a fost micșorat salariul

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Mister Sîmpălean! Poate verificati putin mareata lui activitate cat a fost capusat si la spitalul din Targu Mures, consemnata frumos intr-un raport care l-a zburat din functie de acolo. Deloc curios cum oamenii „rosii” i-au gasit un post caldut marelui galben, atat prin propria persoana (mare mahar penelist prin Tg. Mures) cat si prin filiera mama soacra, mana de baza a lui Pinalti de la Neamt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -